Articolul este dedicat aspectelor transcripției pentru acordeon a lucrărilor scrise în original pentru pian, un instrument înrudit cu acesta, dar care se deosebește printr-o serie întreagă de elemente esențiale. Autorul accentuează faptul că transcripția operelor muzicale reprezintă în primul rând un proces creativ. Baza acestui proces îl constituie păstrarea conținutului artistic al lucrării, iar autorul transcripției va ține cont în primul rând de noile condiții în care urmează să fie realizată noua variantă instrumentală. Se știe că pianul este unul din instrumentele cu clape care posedă posibilități enorme comparativ cu celelalte. Sonoritatea extraordinară a acestuia se datorează în mare parte prezenței a două pedale: prima, care atenuează timbrul și diminuează intensitatea sunetului, iar a doua nu doar prelungește durata sonorități dar și intensifică obertonurile ce îmbogățesc semnificativ culoarea sonorității instrumentului. Pe de altă parte, acordeonul își are propriul specific sonor și trăsături ale construcției, iar una din condițiile necesare autorului de transpoziției este cunoașterea foarte bună a specificului ambelor instrumente. Astfel, în articol sunt expuse principiile generale, recomandate pentru realizarea unei transcripții de pe originalele pentru pian, valabile și pentru alte instrumente; un șir de factori ce stau la baza acestor principii: melodica, pedalizarea, aspectul armonic, ritmic ș.a.m.d. Un loc aparte îl ocupă și problematica legată de modalitățile de transpunere a facturii. De asemenea, este scos în evidență un alt aspect important pentru procesul de transcripție – crearea unor condiții tehnice convenabile de execuție. Soluția pentru această problemă constă în eliminarea dificultăților tehnice inutile și revizuirea transformării texturii dezvoltate a pianului într-o formă de expunere mai convenabilă pentru acordeon, justificată de conținutul lucrării muzicale realizate.