Promovarea imaginii întreprinderii viti-vinicole din punct de vedere al unui aspect arhitectural expresiv și impresionant este în plină expansiune în țările cu tradiții în acest domeniu din Europa, precum Italia, Spania, Franța; în țările din Lumea Nouă: Chile, Noua Zeelandă, Australia; în Africa de Sud, chiar și în Orient. Explorarea efectelor vizuale estetice în aspectul cramelor apare încă în anii ’70 ai secolului trecut. În acest sens, strategia întreprinderilor viti-vinicole și politica managerială bazată pe deschiderea către publicul vizitator atras de originalitatea lor este acceptată în prezent și devine un remediu universal al vitalității acestora. Înțelegerea stării actuale a managementului strategiilor companiilor vitivinicole mondiale prin prisma experienței acumulate într-o jumătate de secol ne ghidează spre concluzia unei apariții și maturizări târzii a unui astfel de tip de management la întreprinderile de vinificare din țară. În pofida situației create, transformările nu s-au lăsat așteptate și au condus la un fascicul paradigmatic în modelarea procesului de evoluare a complexurilor vitivinicole, cu schimbări evidente în toate direcţiile, inclusiv şi, mai ales, pe linia predicției aspectului estetic al edificiilor din domeniu. Preocuparea pentru personalizarea lor a impus o serie de rigori specifice proiectelor de arhitectură, ponderea eredităţii arhitecturale fiind evidentă. Tradiționalismul a fost plasat pe un loc central în comparație cu alte abordări: formulele arhetipale care pot fi văzute pretutindeni sunt mai ușor înțelese, acceptate și dorite, integrându-se facil în arhitectura autohtonă. Din altă parte, tradiționalismul înseamnă o reînnodare cu trecutul, iar practicat, în mod inspirat, creativ, poate crea imaginea așteptată a complexului viti-vinicol. Modalitatea edificării vinăriilor astăzi este tocmai cea în care o moştenire reinterpretată prin motive și elemente tradiționale reapare pentru îndeplinirea cerinţelor estetice.