Pe parcursul a șapte decenii istoria artei academice acordeonistice din Republica Moldova a suferit o metamorfozare complexă, reliefând trei perioade evolutive – constituirea, consolidarea și transformarea. Odată cu anexarea Basarabiei la URSS formarea școlii naționale de acordeon (anii 40-60 ai secolului XX) este direct condiționată de progresul artei interpretative din Europa de Est (în special Rusia, Belarus, Ucraina). În perioada de consolidare (anii 70-80 ai secolului XX) acordeonul multi-timbral cu butoane și convertor (S. B. + F. B.) se face tot mai vizibil, atât pe scena profesionistă, cât și în procesul didactic. Modernizarea construcției instrumentului, oferind un diapazon larg de posibilități tehnice și expresive, a generat o avansare semnificativă la nivelurile compozițional, interpretativ și metodico-instructiv. În anii 1990 începe etapa de transformare a școlii naționale de acordeon. Dacă în unele țări din fosta URSS (precum Rusia, Belarus, Ucraina) ambele modele de instrumente își continuă cursul academic de dezvoltare, atunci constatăm că în țara noastră instruirea tinerilor muzicieni este efectuată numai la acordeonul cu taste, excepție făcând regiunea transnistreană. În pofida „rupturii” ce s-a produs în perioada sovietică între cele două tipuri de armonică cromatică, totuși acordeonul cu taste reușește să preia organic experiența acumulată de „fratele său” – baianul. La momentul actual, programele de studiu pentru acordeon, cuprinzând toate verigele învățământului artistic (școala de muzică / de arte, colegiul, academia, școala doctorală) și fortificând statutul academic al instrumentului, păstrează în mare parte o poziție echivalentă cu cerințele de instruire a pianiștilor, violoniștilor etc. Chiar dacă în ultima perioadă creațiile compozitorilor europeni se fac sesizate din ce în ce mai frecvent în repertoriul didactic și cel concertistic, totuși tradițiile școlii ruse rămân a fi predominante în procesul evolutiv al istoriei și artei interpretative acordeonistice din Republica Moldova.