Calificarea infracțiunilor constituie veriga principală în procesul de aplicare a legii, în general, și a celei penale, în special, considerent din care, în ultima perioadă, oamenii de știință acordă o tot mai mare atenție studiului concepției, principiilor și regulilor de calificare a faptelor infracționale. Calificarea infracțiunilor constituie o premisă, condiție absolut necesară pentru aplicarea normelor juridico-penale. Calificarea unei fapte ilegale (abatere disciplinară, delict civil, contravenție, infracțiune) presupune alegerea acelei norme juridice care prevede anume fapta dată; cu alte cuvinte, a o racorda regulii generale corespunzătoare din dispoziția unei norme juridice care prevede anume fapta respectivă și nu alta. În dreptul penal, prin calificarea unei infracțiuni se înțelege a-i da faptei prejudiciabile aprecierea juridică adecvată, invocând norma juridico-penală din Partea Specială a Codului penal (după caz, cu trimitere la unele din normele Părții Generale a Codului penal), care cuprinde semnele infracțiunii săvârșite și comise în realitatea obiectivă. Pentru a fi angajată răspunderea penală și, implicit, aplicată o sancțiune pentru aceasta, orice faptă infracțională urmează a fi încadrată potrivit unei norme juridico-penale din cadrul unui articol, alineat, literă, etc. din legea penală. Calificarea infracțiunilor constituie aprecierea juridică a unor sau altor comportamente infracționale ale persoanei. În alți termeni, calificarea infracțiunilor poate fi considerată o „diagnoză juridică” care este stabilită ca rezultat al săvârșirii unei fapte infracționale [2, p. 6–7]. Totodată, este de menționat că, uneori faptele infracționale comise de către subiecții de drept, necesită a fi calificate prin prisma prevederilor juridice instituite în textul a două sau mai multor infracţiuni, ceea ce în conformitate cu Legea penală a RM – se numește concurs de infracțiune. Astfel, potrivit art. 33 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova, „se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, cu excepţia cazurilor când săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele părţii speciale ale Codului penal în calitate de circumstanţă care agravează pedeapsa” [1, art. 33]. În sensul acesta, este de notat următoarea speță din practica judiciară, la 11.07.2003, R.V.F., împreună şi prin înţelegere prealabilă cu altă persoană, a confecţionat, deţinut şi folosit documente oficiale – factura de expediţie seria xxx din 11.07.2003 şi chitanţa zzz din 11.07.2003, potrivit cărora a procurat de la SA „V.L.” materiale de construcţie în sumă de 47 880 lei, care conform concluziei expertizei este falsă, manuscrisurile fiind executate de însăşi R.V.F., documentele ce le-a prezentat în cadrul procesului civil nr. 000 în curs de examinare la Judecătoria de fond. Tot R.V.F., la 04.05.2011, în cadrul procesului civil nr. 000, pornit la cererea de chemare în judecată depusă de G.D. împotriva lui R.V.F., privind stabilirea cotei-părţi şi încasarea prejudiciului material, în cursul examinării în judecătoria de fond, intenţionat a prezentat în şedinţa de judecată în calitate de probă, factura de expediţie cu seria xxx din 11.07.2003 şi chitanţa zzz din 11.07.2003, care conform concluziei expertizei, sunt false, manuscrisurile fiind executate de către R.V.F. Prin urmare, la 20.07.2012, R.V.F. a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 361 alin. (2) lit.b) şi art. 310 alin. (1) Cod penal al RM, fiindu-i stabilită următoarea pedeapsa: – în baza art. 361 alin. (2) lit. b) Cod penal al RM, amendă în mărime de 500 unităţi convenţionale; – în baza art. 310 alin. (1) Cod penal al RM, amendă în mărime de 700 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere pe un termen de 4 ani. Dar, în temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal al RM, pentru concurs de infracţiuni prin cumul parţial al pedepselor aplicate, lui R.V.F., i-a fost numită pedeapsa definitivă sub formă de amendă în mărime de 1000 unităţi convenţionale, ce constituie suma de 20 000 lei (an.2012), cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere pe un termen de 4 ani. În aceste condiții, R.V.F., manifestând dezacord cu decizia de condamnare a instanței de fond, a contestat-o la instituția superioară, iar ca urmare la 19.02.2013, Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău a reiterat că, instanţa de fond a dat o apreciere corectă probelor şi circumstanţelor cauzei penale, la pronunţarea sentinţei corect au fost stabilite circumstanţele de fapt şi de drept, just s-a tras concluzia privind condamnarea inculpatului în temeiul art. 361 alin. (2) lit.b) şi art. 310 alin. (1) din Codul penal al Republicii Moldova. Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti inculpatul (R.V.F.) vinovăţia nu şi-a recunoscut-o, însă s-a constatat, că vinovăţia acestuia, a fost pe deplin dovedită prin probele cauzei anexate la dosar, care au fost apreciate din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii lor, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor. Conform doctrinei naţionale, obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 310 alin. (1) Cod penal al RM, se consideră relaţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei, buna activitate a instanţelor judecătoreşti care implică măsurile procesuale de prezentare, protejare, circulaţie şi apreciere a probelor necesare pentru examinarea justă a cauzelor în procedura civilă şi penală conform legii. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni care se manifestă în crearea artificială a probelor în folosul reclamantului sau al pârâtului, persoanelor terţe sau al altor persoane interesate în rezultatul examinării cauzei civile, cât şi folosirea înscrisurilor vădit false. Constatarea faptei de falsificare a probelor în cauza penală sau civilă de către oricare participant sau reprezentant al acesteia constituie componenţă de infracţiune, indiferent dacă au survenit urmările scontate de către aceştia. Consumarea infracţiunii are loc din momentul prezentării probei false, distrugerii sau falsificării acesteia, producându-se imediat starea de pericol pentru urmărirea penală, examinarea cauzei penale sau civile de către instanţa de judecată. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul doreşte sau acceptă survenirea urmărilor prejudiciabile ale faptei sale. Reiterând asupra circumstanţelor sus-expuse se constată că în acţiunile inculpatului (R.V.F.) sunt prezente elementele infracţiunii prevăzute de art. 310 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova. Infracţiunea prevăzută de art. 361 Cod penal al RM, atentează la ordinea stabilită a autentificării documentale a faptelor ce au importanţă juridică. În calitate de obiect material al infracţiunii servesc documentele oficiale, imprimatele, ştampilele sau sigiliile. Latură obiectivă constă din confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care conferă drepturi sau scutesc de obligaţiuni, precum şi confecţionarea sau vânzarea imprimantelor, ştampilelor, sigiliilor false. Înţelesul noţiunii de falsificare constă atât în modificarea totală a documentelor oficiale, cât şi în introducerea în document a unor informaţii falsificate. Aceasta se poate realiza prin următoarele modalităţi: ştergerea, adăugarea, corectarea conţinutului textului, schimbarea datei, falsificarea semnăturii persoanei cu funcţie de răspundere. Prin posesie în cazul dat se înţelege deţinerea activă a documentelor oficiale false care conferă drepturi sau scutesc de obligaţiuni. Componenţa de infracţiune este formală. Ea se consideră consumată din momentul falsificării sau confecţionării obiectelor indicate în dispoziţia articolului sau din momentul vânzării lor. Astfel din materialele cauzei se constată că deţinerea documentelor false de către inculpat a avut loc de la momentul confecţionării acestora până la data de 04.05.2011, adică până la momentul în care a fost transmisă în judecată, faptele lui R.V.F. constituind o infracţiune continuă. În acest sens termenul de prescripţie al atragerii la răspundere penală pentru faptul deţinerii documentelor false începe să curgă din momentul prezentării acestora în instanţa judecătorească în cadrul procesului civil. Reieşind din cele relevate, argumentul precum că incorect inculpatului i s-a imputat faptul deţinerii şi confecţionării documentelor, nu s-a stabilit, deoarece prin răspunsul Inspectoratului Fiscal de Stat raional din 17.05.2011, s-a constatat că, conform informaţiei Sistemului Informaţional, factura de expediţie cu seria xxx din 11.07.2003 a fost livrată de Editura Statistică la data de 04.08.2003 în baza facturii de expediţie yyy agentului economic SA „F.C.C.” codul fiscal www şi nu lui R.V.F.. Din aceasta rezidă şi oficialitatea facturii în cauză, odată ce ea provine de la o instituţie de stat, este de strictă evidenţă (având serie şi număr) şi conferă titularului dreptul asupra mărfurilor indicate în ea, atestând fapte ce au relevanţă juridică şi care circulă în cadrul unui sistem de înregistrare, evidenţă strictă şi control a circulaţiei. În atare circumstanţe, s-a stabilit definitiv că, acţiunile inculpatului (R.V.F.) se încadrează perfect în limitele normei prevăzute de art. 361 alin. (2) lit.b) Cod penal al Republicii Moldova. Astfel, la baza sentinţei de condamnare au fost puse probele just apreciate, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală al RM, stabilindu-i făptuitorului (R.V.F.) o pedeapsă echitabilă conform legii în vigoare, iar nerecunoaşterea vinovăţiei nu echivalează cu achitarea sa, devreme ce acuzarea în cadrul cercetării judecătoreşti a prezentat destule dovezi, prin care s-au confirmat faptele incriminate [3, p.1–6].