A preveni înseamnă a face să nu se întîmple ceva. Dar, cum putem oare să oprim ceea ce nu este? Numai prin mijlocirea a ceea ce este. Tot ce nu este poate să se ivească numai din ceea ce este, din cîte se cunoaște. În lume, sînt fenomene care pot să dea naștere unor purtări criminale sau să ajute această facere. Putem deci să înlăturăm aceste fenomene. Mai putem să dăm ființă unor fenomene care vor împiedica nașterea faptelor criminale sau a fenomenelor care le dau naștere. Teoretic, putința de a preveni criminalitatea sau o purtare criminală este nemărginită, ca și lanțurile întrețesute de factori (fenomene) care i-au dat naștere. Altfel zis, cauza are o cauză, care are o cauză ai și tot așa la nesfîrșit. Același lucru îl putem spune și despre împrejurările în care cauza își face urmarea. Putința prevenirii criminalității este dată de putința de cunoaștere, care aruncă lumină asupra factorilor acesteia. O cunoaștere folositoare pentru prevenire nu poate să se mulțumească cu dezvăluirea acestor factori. Este nevoie de o cunoaștere multilaterală a lor. Numai cunoștințele care ne ajută să îi înlăturăm sau să le slăbim puterea fac cu putință prevenirea crimelor. Așa, firul cunoașterii ne duce spre nenumărate laturi ale lumii. Iată de ce criminologul nu se mărginește la cunoștințele pe care le-a căpătat. El caută să folosească și cunoștințe din alte ramuri ale științei. Este o muncă anevoioasă, căci cunoștințele lui înguste îl împiedică să înțeleagă deplin materia din celelalte ramuri ale științei. Este greu să străbați aceste căi și datorită numărului și lungimii lor, adică a ramurilor și a cunoștințelor. În chip desăvîrșit, criminologul ar trebui, de rînd cu sociologul și cu filozoful, să unească într-un întreg cunoștințele din toate ramurile științei. Uneori, cunoscătorii din alte ramuri ale științei văd legături între cunoștințele lor și prevenirea criminalității. Ei le împărtășesc lumii, care îi cuprinde și pe criminologi. Ca urmare, prevenirea criminalității se întărește. În ceea ce privește cunoașterea, prevenirea crimelor pleacă de la o prezicere criminologică. Numai o cunoaștere a viitorului, o prevedere a criminalității care se va întîmpla cu o destulă probabilitate îi dă criminologului îndreptățire obștească pentru a se apuca de lucrul de prevenire. Prezicerea criminologică poate să fie generală și particulară. Cea generală este atunci cînd criminologul știe că vor fi săvîrșite noi crime, iar particulară este atunci cînd ea ne dă mai multe amănunte despre acestea (număr, fel, făptași, pătimiți, urmări...). De altfel, vedem o legătură strînsă între prevenire, pe de o parte, și trecut, acum și viitor, pe de altă parte. Criminologul capătă cunoștințe criminologice generale, cercetînd purtările criminale din trecut. Cunoștințe criminologice concrete sînt dobîndite prin analizarea purtărilor criminale și a împrejurărilor în care ele se desfășoară acum. Apoi, sînt gîndite și luate măsuri de prevenire care vor stăvili purtările criminale din viitor. Altfel spus, criminologul cercetează trecutul pentru a lua azi măsuri de prevenire care vor opri purtările criminale de mîine. Putem să spunem că cunoștințele sînt din trecut, măsurile sînt de azi, iar urmările binefăcătoare pentru trupul obștesc vor fi mîine-poimîne. Prin ceea ce face, criminologul încearcă să schimbe viitorul, un viitor prevăzut, dar nedorit. Criminologul este un făuritor de viitor. El făurește un nou viitor. Este prețios să adăugăm la cele spuse de noi și cugetările lui Eminescu în această privință (poezia Glossă), și anume: Viitorul și trecutul Sunt a filei două fețe, Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe; Tot ce-a fost ori o să fie În prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zădărnicie Tu te-ntreabă și socoate. Tot ce întreprinde omul urmărește (a) să se întîmple sau (b) să nu se întîmple ceva. Prevenirea criminalității face parte dintr-a doua. Ea vrea să nu se întîmple noi crime. Purtarea criminală este, din cîte se cunosc, cel mai dezvoltat fenomen din lume, ca și purtarea omenească, din care face parte. Ea întrupează toate felurile de materie, adică fizică, chimică, biologică, psihologică, obștească, informațională... Nu pot să fie altfel nici măsurile de prevenire. Prin urmare, lucrul de prevenire este la fel de cuprinzător ca și purtarea criminală sau purtarea omenească în întregime. Purtarea criminală este o purtare sălbatică, care nu își are locul într-o obște, adică acolo unde domnește nu puterea unuia, a celui mai puternic, ci puterea tuturor, a celor mulți. Crima este în stare să destrame o societate, o dată ce se înmulțește peste măsură. De aceea, putem să spunem că criminalitatea este o boală obștească, care poate să o răpună. Putem să asemuim astfel prevenirea criminalității cu lecuirea trupului obștesc, iar pe criminolog – cu un vindecător obștesc. Totuși, criminologul are în vedere, spre deosebire de alți cunoscători, purtările criminale care nu au prins viață, încercînd să le zădărnicească din timp nașterea. El face tot ce îi stă în putere pentru ca o boală obștească să nu se ivească. Prevenirea criminalității sau a unei purtări criminale este o încercare de a schimba omul sau de a schimba lumea în care el trăiește. Cu alte cuvinte, criminologul tinde să schimbe lumea din om sau din afara lui. Ea nu este o folosire chibzuită a unor roade găsite în lume. Prevenirea este o lucrare de schimbare a lumii, care urmează să aducă niște roade dorite, dar negăsite, adică purtări care nu fac rău celorlalți, obștii, nemijlocit (furt ș.a.) ori mijlocit (murdărirea lumii ș.a.). Vedem deci că omul (a) poate să folosească roadele lumii sau (b) poate să dobîndească roade negăsite în lume. El are două căi deosebite pe care poate să își îndrepte pașii vieții, la fel cum obștea poate să își țese lucrarea, adică munca împletită a oamenilor care o alcătuiesc. Viitorul poate să fie schimbat numai datorită cunoașterii. Fără o cunoaștere a viitorului, adică fără o prevedere a acestuia, viitorul nu poate să fie schimbat. Numai puterea de cunoaștere dă putința de a schimba viitorul. Cunoașterea este deci ceea ce schimbă viitorul. Datorită cunoașterii, lumea capătă un alt curs. Așa se întîmplă de parcă lumea însăși dorește să se ferească de unele stări de lucruri, de parcă ea caută o anumită stare de lucruri. Acestea ne dau dreptul să spunem că sînt două cursuri ale lumii, cel din afara cunoașterii și cel din cunoaștere. Cel dintîi este un răspuns negîndit la ceea ce se întîmplă acum, iar cel de-al doilea este un răspuns gîndit la ceea ce poate să se întîmple în viitor. Este de spus că cunoașterea prin ținere de minte vine prin simțuri, în timp ce cunoașterea prin cugetare vine din puterea de gîndire.Prevenirea criminalității privește purtarea omenească. Ea privește o parte a acesteia, cea care rupe legăturile obștești și, astfel, nimicește obștea omenească. Măsurile de prevenire sînt menite să înfîrneze apucăturile sălbatice ale omului. Omul se naște cu aceste apucături. Mintea îl ajută însă să înțeleagă însușirea lor nimicitoare pentru viața obștească și să le stăpînească. Această înțelegere (cuget) și stăpînire (voință) lucrează cel mai bine la mărime obștească. Viața sălbatică este o stăpînire a celui mai puternic, iar viața obștească este o stăpînire a tuturor. Prevenirea crimelor este o înlăturare a unei părți a răului pentru viața obștească din purtarea omenească. De altfel, criminalitatea este legată de toate părțile trupului obștesc. În acest fel, ea ne vorbește despre starea de sănătate a întregului și a feluritelor părți ale acestuia. După starea criminalității, putem să ne dăm seama de starea obștii. Ea ne arată care părți ale obștii au fost atinse de boală și care molime s-au abătut asupra ei. Fiecare dintre cei care lucrează pe cîmpul obștesc află ce are de făcut pentru a însănătoși viața obștească. Prevenirea criminalității este o lucrare obștească neîncetată, care îi cuprinde pe cei care alcătuiesc obștea de la naștere și nu îi lasă din această prinsoare a tuturor pînă la moarte. Obștea folosește nenumărate pîrghii, pentru a-și atinge ținta. Aceste pîrghii alcătuiesc un întreg, mai bine sau mai rău întrețesut. Fiecare dintre cei care fac parte dintr-o obște este supus neîntrerupt la o înrîurire din partea acesteia, dar și participă într-o măsura mai mare sau mai mică la ea. Dincolo de această muncă conjugată a tuturor, fiecare dintre oameni întreprinde, de unul singur, chiar din clipa în care mintea i s-a copt îndeajuns pentru a înțelege primejdia criminală și învățătura pe care o primește în această privință de la părinți, măsuri pentru a preveni crimele care pot să se abată peste el sau peste semenii lui. Pînă și criminalii înrăiți, care îndreptățesc cu înflăcărare purtările criminale, întreprind de sine stătător și se alătură la unele măsuri obștești de prevenire a crimelor. Ei se învinovățesc astfel pe ei înșiși și dau dreptate gîndirii obștești, care vede un rău pentru toți în criminalitate. În încheiere, putem să spunem că prevenirea criminalității este o înaintemergere, care pleacă de la o înaintevedere și se reazemă pe o cunoaștere a lumii, prin care oamenii plămădesc împreună lumea așa, încît ea să răspundă cît mai bine dorințelor tuturor sau a celor mai mulți dintre ei.