Articolul precedent |
Articolul urmator |
431 15 |
Ultima descărcare din IBN: 2024-02-20 09:26 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
94(498)"1710-1810" (4) |
Istoria României. Republica România (133) |
SM ISO690:2012 ŞIPOŞ, Sorin Domițian. Romanitatea românilor reflectată în relatările călătorilor străini între anii 1710-1810. In: Latinitate, Romanitate, Românitate, Ed. 4, 6-7 noiembrie 2020, Chișinău. Chișinău: CEP USM, 2020, Ediția 4, pp. 10-12. ISBN 978-9975-152-56-3. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Latinitate, Romanitate, Românitate Ediția 4, 2020 |
|||||
Conferința "Latinitate, Romanitate, Românitate" 4, Chișinău, Moldova, 6-7 noiembrie 2020 | |||||
|
|||||
CZU: 94(498)"1710-1810" | |||||
Pag. 10-12 | |||||
|
|||||
Descarcă PDF | |||||
Rezumat | |||||
Relatările călătorilor străini din secolul al XVIII-lea şi primul deceniu al secolului următor sunt pline de observaţii asupra limbii pe care locuitorii spaţiilor româneşti o vorbesc. Din perioada de timp analizată, anume cea dintre anii 1710-1810, s-au identificat relatări de călătorie de la un număr de 171 de călători care au străbătut spaţiul românesc. Dintre aceştia, doar 22 călători fac referiri la originea şi limba vorbită de români. Iar dintre călătorii care ne vorbesc despre romanitatea românilor 10 au profesiuni liberale, 5 sunt ofiţeri, 6 lucrează în diplomaţie, iar o persoană este negustor, cu alte cuvinte majoritari sunt cei care au profesiuni liberale. Toţi voiajorii consideră limba română ca fiind continuare a limbii latine, bazându-se pe asemănările care există între ele. În consecinţă, latinitatea este în perioada analizată un fapt acceptat de toţi voiajorii care scriu despre romanitatea românilor. Sursele de inspiraţie sunt numeroase, de la autorii antici la cei medievali şi moderni care au scris despre originea limbii şi a poporului român. Alţii, mai puţin instruiţi, constată că românii vorbesc o limbă pe care mulţi dintre ei, mai ales italienii, o înţelegeau. În consecinţă, voiajorii ajung la constatarea că limba română este moştenitoarea limbii latine. Savanţii, cei care au profesiuni liberale sunt mai aproape de adevăr, ei reuşind să surprindă procesul formării limbii române, cu cele trei mari componente, cea geto-dacă, latină şi cu adstratul de origine slavă. Dintre voiajori care scriu despre originea românilor 22 de călători stabilesc în mod clar că limba română s-a format din latină, iar 18 vorbesc şi despre originea românilor pe care o reconstituie corect, ei fiind urmaşii coloniştilor romani aşezaţi în Dacia, după ce această provincie a fost cucerită, prin contactul cu populaţia geto-dacă. În consecinţă, pentru toţi călătorii limba vorbită de români reprezintă elementul fundamental în stabilirea originii lor. Abia în al doilea rând, datele istorice de genul izvoarele arheologice, cronicile antice şi medievale care vorbesc despre originea romană a românilor îi fac pe voiajorii străini să-i considere pe români ca fiind urmaşii romanilor. În ambele cazuri majoritatea voiajorilor reuşesc să reconstituie corect procesul etnogenezei şi al glotogenezei, respectiv prezenţa unor numeroase cuvinte din limba slavă şi din limba turcă, pentru Țara Românească şi Moldova, şi din maghiară şi germană pentru Transilvania. Avem şi 6 călători străini care reuşesc să facă o diferenţiere între numele de români cu care se numesc pe sine şi cel de vlah, nume atribuit de străini, cu alte cuvinte faptul că romanii au două nume. |
|||||
|