We believe that the phenomenon of enantiosemia is a specific manifestation of polysemy. In order not to confuse this phenomenon with the antonymy itself, we find it useful to specify that antonyms are words with different or partially different phonetic bodies. Such an interpretation of enantiosemia seems just ified tous. In relation to antonymy, enantiosemia refers to the internal polysemy, to the polarization of the internal meaning of the word. The main cause of enantiosemia is explained by the fact that in the ancient times the roots and their derivatives had common meanings, insufficiently differentiated. With the evolution of thought and language, such meanings have differentiated. From the common sphere of the notion, more definite nuances of the basic meaning were highlighted, which had opposite meanings. We would like to emphasize that with the evolution of thinking and language, such meanings have been differentiated in Romanian by creatings table polylexical units, in this case of set phrases. Cf.: a păgubi which can update its meaning only in context: A l-a păgubit pe B. B a fost păgubit de A. However, only the set phrase can differentiate the opposite semes as meaning: A aduce / face /a pricinui pagubă – a avea / suferi / a păţi pagubă/ Tobring / do / causedamage - tohave / suffer / damage.

Suntem de părerea că fenomenul enantiosemiei este o manifestare specifică a polisemiei. Pentru a nu confunda acest fenomen cu antonimia propriu-zisă, ni se pare utilă precizarea că antonimele sunt cuvinte cu corpuri fonetice diferite sau parţial diferite. O astfel de interpretare a enantiosemiei ne pare justificată. În raport cu antonimia, enantiosemia se referă la polisemia internă, la polarizarea sensului intern al cuvântului. Cauza principală a enantiosemiei se explică prin aceea că rădăcinile şi derivatele lor au avut în epoca veche sensuri comune, insuficient diferenţiate. Odată cu evoluţia gândirii şi a limbii, astfel de sensuri s-au diferenţiat. Din sfera comună a noţiunii se evidenţiau nuanţe mai concrete ale sensului de bază, care treceau în sensuri contrare. Am dori să subliniem că odată cu evoluţia gândirii şi a limbii astfel de sensuri s-au diferenţiat în limba română prin crearea unităţilor polilexicale stabile, în cazul dat al locuţiunilor. Cf.: a păgubi care poate să-şi actualizeze sensul doar în context: A l-a păgubit pe B. B a fost păgubit de A. Însă doar locuţiunea poate diferenţia semele contrare ca sens: A aduce / face /a pricinui pagubă – a avea, / suferi / a păţi pagubă.