Societățile umane purtătoare ale culturii tradiționale aveau cu totul alte viziuni (cunoștințe) asupra lumii înconjurătoare, decât omul contemporan, pe care le transmiteau din generație în generație. Un rol considerabil în evoluția societăților umane l-au avut arborii. Printre cei mai valoroși și contradictorii arbori, la numeroase popoare, inclusiv la români, mai ales pentru spațiul dintre Nistru și Prut, a fost și este nucul. Pe de o parte, nucul este un arbore demonic în credinţele vechi (aflarea demonilor lângă copacul respectiv, interdicția plantării nucului în curtea casei) ale multor popoare, iar, pe de altă parte, nuca e simbolul fecundității, al cunoașterii și profeției, chiar universul întreg e privit ca o nucă. Acesta are și o mare valoare economică. De aceea, se simte necesitatea prezentării unui fond de cunoștințe despre nuc (nucile grecești) ale poporului român. Printre cei care au abordat subiectul respectiv sunt: V. Butură, D. Onica, E. Reșetnic, A. Jolodocovski. La poporul român, nucul a fost și este deosebit de apreciat datorită faptului că fructele, frunzele, lemnul, crengile arborilor respectivi au fost utile, se foloseau în obiceiuri la diverse sărbători (Ispasul, Rusaliile etc.) și practici medicale (tratarea reumatismului, stomacului, ficatului etc.). Fructele (miezul) s-au folosit la prepararea diverselor alimente (dulcețuri, prăjituri etc.). Frunzele și cojile fructelor se utilizau la prepararea coloranților în negru, maro, galben și roșu. Din coaja fructelor se prepara baiț. Lemnul nucului este foarte frumos și, de aceea, se utiliza la facerea mobilei, sculpturilor și diverselor obiecte casnice. Nucul a avut un rol considerabil asupra evoluției societății românești, acesta a avut întrebuințări în diverse domenii.