Prin Hotărârea nr. 217 din 28.07.1990 Parlamentul a proclamat aderarea Republicii Moldova la Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948 și a ratificat Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, adoptate de către Adunarea Generală a ONU la 19.12.1966. În preambulul Declarației din 10.12.1948 se proclamă solemn că „recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume”. Tot în preambul se recunoaște că „este esențial ca drepturile omului să fie protejate de un sistem de drept pentru ca omul să nu fie constrâns, ca mijloc suprem, la revoltă împotriva tiraniei și asupririi”. Sistemul național de drept, întemeiat pe doctrina marelui sistem de drept european, numit romano-germanic, trebuie să asigure protejarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale omului în Republica Moldova. Realizarea acestor deziderate a fost analizată în cadrul evenimentelor consacrate Zilei Universale a Drepturilor Omului, desfășurate la USEM. În urma analizei mesajelor prezentate de către invitații de onoare la eveniment, a simulării procesului jurisdicțional, a informației privind independența financiară a justiției și a dezbaterilor în cadrul conferinței privind asigurarea independenței justiției pot fi formulate următoarele concluzii: 1. În Republica Moldova justiția este înfăptuită de instanțele judecătorești în cadrul examinării cauzelor civile, penale și administrative. Unicul purtător al puterii judecătorești este judecătorul. El este învestit prin Constituție cu atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le exercită în baza legii, care trebuie să corespundă cadrului legal, convențional și constituțional. 2. La înfăptuirea justiției contribuie procuratura, avocatura, organele de urmărire penală ale Procuraturii, Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Național Anticorupție și Serviciului Vamal și alte organe de drept. 3. Rapoartele referitoare la înfăptuirea justiției au ținut cont de următoarele principii constituționale: egalitatea (art. 16), accesul liber la justiție (art. 20), prezumpția nevinovăției (art.21), neretroactivitatea legii (art. 22), dreptul la apărare (art. 26), dreptul omului de a-și cunoaște drepturile și libertățile (art.23), drepturile persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 53), folosirea căilor de atac împotriva actelor judecătorești (art. 119), caracterul obligatoriu al sentințelor și al altor hotărâri judecătorești definitive (art. 120) și altele. 4. Rapoartele referitoare la independența judecătorilor au evidențiat un șir de principii constituționale privind independența funcțională, cum ar fi: accesul liber la justiție, asigurarea și înfăptuirea justiției în strictă conformitate cu legislația internă, dreptul internațional, respectarea egalității individului în fața legii și a instanțelor judecătorești, caracterul public al dezbaterilor judecătorești în condițiile respectării contradictorialității învinuirii și apărării, inadmisibilitatea imixtiunii în înfăptuirea justiției și altele. S-a pus accentul pe garantarea prin lege și a independenței individuale, care poate avea loc prin respectarea procedurii de înfăptuire a justiției; procedura de numire, suspendare, demisie și eliberare din funcție; declararea inviolabilității judecătorului; secretul deliberării și interzicerea de a cere divulgarea lui; stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă față de instanța de judecată, judecători și pentru imixtiune în judecarea cauzei; alocarea resurselor necesare pentru funcționarea sistemului judecătoresc, crearea de condiții organizatorice și tehnice favorabile activității instanțelor judecătorești; asigurarea materială și socială a judecătorului și alte măsuri prevăzute de lege. Potrivit hotărârii Curții Constituționale nr. 2 din 09.02.2016 pct. 97 este prevăzut că  „Independenţa judecătorilor este unul dintre principiile fundamentale de organizare şi realizare a justiţiei. În aplicarea legii, independenţa judecătorilor exclude noţiunea de ierarhie, subordonare. Având rolul de a soluţiona litigiile în mod obiectiv, conform legii, şi fiind o putere prin ei înşişi, judecătorii nu pot primi ordine, instrucţiuni sau sugestii de niciun fel cu privire la activitatea lor judiciară, nici din interiorul, nici din afara sistemului judiciar. Principiile internaţionale statuează în mod explicit că judecătorii trebuie să ia decizii în deplină libertate şi să acţioneze fără restricţie şi fără a fi obiectul unor influenţe, incitări, presiuni, ameninţări sau intervenţii nelegale, directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv. Judecătorul, în calitate de deţinător al autorităţii judecătoreşti, trebuie să-şi poată exercita funcţia sa în deplină independenţă în raport cu toate constrângerile/forţele de natură socială, economică şi politică şi chiar în raport cu alţi judecători şi în raport cu administraţia judecătorească”. Totodată, potrivit pct. 98 este prevăzut că „Prin urmare, Curtea reţine că judecătorii trebuie să dispună de suficientă putere şi să fie în măsură a şi-o exercita în vederea îndeplinirii atribuţiilor. Independenţa judecătorului implică cerinţa soluţionării litigiilor fără nici o ingerinţă, inclusiv din partea instanței ierarhic superioare.” 1. Statutul înalt al judecătorului impune și un comportament adecvat. Prin lege sunt prevăzute circa 20, iar în Codul de etică peste 10 temeiuri de tragere la răspundere disciplinară a judecătorului, ceea ce legislația nu prevede pentru alți funcționari publici și demnitari de stat. Principiile de imparțialitate, obiectivitate și responsabilitate cer ca judecătorul să fie ca soția lui Cezar – în afara oricăror bănuieli. 2. Pe lângă răspunderea disciplinară a judecătorului, legea prevede și răspunderea sa patrimonială, iar pentru abateri cu rea-credință și neglijență gravă – răspunderea penală. 3. Au fost prezentate un șir de rapoarte la compartimentul privind înfăptuirea actului de justiție prin asigurarea garanțiilor de independență a învinuirii și apărării, și anume procurori, avocați, ofițeri de urmărire penală și polițiști. S-a acordat o atenție deosebită excluderii influenței politice asupra organelor de urmărire penală și, îndeosebi, asupra procurorilor, care conduc urmărirea penală, efectuează urmărirea penală și prezintă învinuirea în instanța de judecată. Prezintă interes opinia, expusă la Conferință, că, deși în ultimii 20 de ani au fost adoptate mai mult de 20 de legi sub „drapelul reformării” procuraturii, această importantă instituție încă nu și-a găsit locul în cadrul ramurilor puterii. Potrivit Constituției, Procuratura face parte din „Autoritatea judecătorească”, însă ea nu se regăsește în nici o ramură a puterii: legislativă, executivă sau judecătorească. O parte din rapoarte au fost dedicate problemelor legate de relația dintre justiție și mass-media. S-a subliniat că activitatea organelor de drept trebuie să corespundă principiilor îndreptate spre realizarea dreptului la informație, asigurarea publicității și transparenței. Restrângerea acestor drepturi poate avea loc numai în cazurile strict prevăzute de legislația în vigoare, în conformitate cu art. 54 din Constituția Republicii Moldova. În numele Comitetului organizatoric de desfășurare a evenimentelor consacrate Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, aduc sincere mulțumiri studenților și profesorilor Universității de Studii Europene, Universității Tehnice, Universității de Stat și Academiei de Poliție, precum și tuturor celor care și-au adus contribuția la pregătirea și desfășurarea acestor evenimente.