Domnule Rector, stimați invitați, dragi colegi. Analizând discuțiile care au fost purtate în cadrul acestei conferințe studențești, concluzia pe care mi-am format-o este că conceptul de independență a justiției trebuie abordată din mai multe puncte de vedere. Este vorba de necesitatea existenței anumitelor condiții care trebuie întrunite cumulativ în persoanele ce înfăptuiesc justiția. Când aceste condiții vor fi îndeplinite, atunci vom putea vorbi de existența premiselor independenței justiției.  Astfel, o primă condiție vizează componentă legislativă. Prin legile și regulamentele care vizează funcționarea și statutul magistraților să fie exclus raportul de subordonare a puterii judecătorești față de celelalte puteri în stat. Prin lege, chiar Constituție, trebuie consfințită imposibilitatea legiuitorului de a adopta legi prin care magistrații să poată fi trași la răspundere de către alte organe ale puterii executive (de ex. Ministerul Justiției) sau legislative (comisiile parlamentare ordinare sau extraordinare, înființate de parlament).  Magistrații trebuie să fie subordonați direct unui organ care să fie ales de către ei înșiși, prin vot direct și secret, pe o perioadă determinată de timp, un organ de conducere a magistraților fie el al judecătorilor, fie el al procurorilor. Acest organ, și doar el, să aibă competența de soluționare a problemelor care apar cu ocazia înfăptuirii justiției, inclusiv numirea sau demiterea magistraților. Orice altă formă de avizare, acceptarea sau ratificare a deciziilor acestui organ din partea celorlalte puteri în stat, va reprezintă o intervenție, care afectează independența justiției.  Singura formă de control al organului de conducere al magistraților să fie realizat de către parlament, care, după audierea președintelui și/sau a membrilor acestui organ, care să permită parlamentului să se pronunțe prin vot de încredere sau neîncredere a activității acestuia. Un vot de neîncredere din partea Parlamentului să nu reprezinte un temei pentru demisia membrilor acestui organ, ci temei pentru convocarea marii adunări a judecătorilor sau procurorilor, care se vor pronunța asupra conținutului acestui vot. Discuțiile pro și contra cu privire la acest vot de neîncredere vor fi finalizate cu pronunțarea unei hotărâri, realizată prin vot secret, asupra demiterii sau mențineri membrilor organului de conducere. Dacă adunarea votează demisia membrilor organului de conducere, adunarea magistraților, prin președintele ei, va anunța data convocării următoarei adunări în vederea alegerii  membrilor organului de conducere, la care vor avea dreptul și foștii membri ai acestui organ. A doua condiție vizează situația materială a magistraților. Este nevoie de promovat un sistem de salarizare care să permită magistraților să aibă o atitudine imparțială atât față de actorii procesului judiciar, cât și față de organele de forță ale statului. Statul trebuie să le asigure venituri care să le permită acestora de a avea o conduită imparțială. Este de înțeles că un judecător, a cărui situație materială este una precară, va căuta să-și îmbunătățească această condiție, iar, de cele mai multe or, el va apela, în realizarea acestui deziderat, la exercitarea abuzivă a prerogativelor recunoscute de lege, acela de a soluționa conflicte deduse judecății. O situație materială decentă, alături de alte citerii de moralitate, duce la determinarea magistratului în adoptarea unei conduite, a unei atitudini, acela de a fi de bună credință. De altfel, starea de bună sau rea credință este una din atitudinile definitorii în analizarea conceptului justiției. Nu există justiție, în sensul de dreptate, acolo unde magistratul este de rea-credință. O lege este interpretabilă, oricât nu s-ar strădui legiuitorul să reglementeze toate situațiile care au apărut până în momentul adoptării, după adoptare, legea apare ca fiind depășită de relațiile sociale care au apărut după aceasta dată, astfel că judecătorul trebuie să apeleze la modalitatea interpretării legii, însă această interpretare trebuie să se facă cu bună-credință. Este de presupus că un judecător va interpreta cu bună-credință legea, dacă situația materială a lui va fi una peste nivelul mediu existent în societate. Sunt cunoscute mai multe maxime care au legătură cu situația materială a unei persoane fizice: ”Trăind la subsol, riști să ai o conștiință de subsol” sau ”situația materială a persoanei determină conștiința ei.” Deci între situația materială a persoanei și atitudinea ei de a fi de bună-credință este o legătură directă, este ceea ce în cazul magistraților poate să asigure funcționarea prezumției de nevinovăție.  Profesia de judecător și procuror, prin ele însele, presupun existența unei situații privilegiate față de majoritatea celorlalte profesii. În primul rând, prin aceea că ei sunt înfăptuitorii justiției. În al doilea rând, ei sunt acei ce asigura existența unei echități în societate, prin aceasta asigurându-se echilibrul conviețuirii societății umane. Fără aceste profesii societatea nu ar cunoaște progresul. Putem cu fermitate să spunem că acolo unde există justiție există și prosperitate economică. În al treilea rând, fiind o profesie care presupune mereu studiu, cei ce practică această profesie sunt prezumați a fi niște intelectuali. Condiția de a fi un intelectual presupune respectarea lui, inclusiv prin asigurarea acestei situații materiale. Ca să nu facem abstracție, a studia este o activitate destul de costisitoare. De asemenea, ei sunt cei care „împart” justiția, iar pentru a o „împărți” corect este necesar ca el să nu aibă un interes material în soluționarea cauzei. Cu atât mai mult, cu cât sunt procese a căror valoare este considerabilă, care ar putea determina magistratul de a accepta o soluție care ar fi benefică părții care a manifestat o atitudine material părtinitoare. În acest sens, magistratul trebuie să dispună de o condiție materială bună.   A treia condiție vizează selectarea cadrelor. Independența și servilismul sunt două noțiuni care se contrazic în materia justiției. O persoană servilă nu este o persoană demnă. Accederea în rândul magistraților trebuie să fie permisă persoanelor care beneficiază de o reputație bună în societate-- nu este cumătrul, prietenul sau ruda cuiva. Aptitudinile profesionale să fie cele care determină angajarea și promovarea magistratului. Aici independența justiției este sinonimă cu integritatea magistraților. Aspectul pregătirii profesionale a viitorilor magistrați este iarăși o componentă esențială în realizarea independenței justiției. Aici mă refer la cea a educării încă de pe băncile universității a unei atitudini corecte față de justiție. Studentul, viitor magistrat, trebuie format astfel, ca el să aibă un respect față de actul justiției pe care va fi chemat să-l realizeze. El trebuie să înțeleagă că hotărârea judecătorească, ce o va pronunța, va trebui să reflecte un înalt grad nu numai prin cunoașterea situatei de fapt, ci și cea a încadrării juridice a acelei situații de fapt, astfel ca hotărârea judecătorească pronunțată să satisfacă dezideratul unei justiții imparțiale. Studentul trebuie educat ca să caute arta încadrării cât mai corectă a situației de fapt în ipoteza și dispoziția normelor juridice astfel ca hotărârea ce o va pronunța să reprezinte apogeul soluționării ei teoretice. În analiza oricăror situații, el trebuie educat în spiritul adoptării unei soluții juridice, adecvată normelor în vigoare.  Studiul juridic este cel care definitivează  caracterul, conștiința unei persoane, determină o atitudine, un comportament, o gândire juridică corectă, o gândire în aplicarea legii.  În concluzie. În abordarea problemei independenței justiției trebuie să avem în vedere că, prin natura sa, justiția este o instituție care mereu este supusă unei presiuni atât de natură socială, cât și politică. Este important de a identifica acel complex de factori care au tendință să influențeze negativ justiția, respectiv pornind de la situația precară  materială, socială și intelectuală a celor ce înfăptuiesc justiția și terminând cu influențele abuzive exterioare, cele provenite de la membrii societății și presiunile exercitate din partea puterii legislative și executive.