Deși, atunci când vorbesc despre hermeneutică, unii autori o numesc știinţa interpretării, iar alţii preferă să-i spună arta interpretării, autorul studiului consideră că hermeneutica este mai curând o tehnică sau, mai bine zis, o metodă de cercetare. Iată de ce, el a găsit necesar să consacre acest studiu metodei hermeneutice în contextul metodologiei de cercetare din ştiinţele umanistice, în general, şi din cel al ştiinţei literaturii, în special. De altfel, așa a şi apărut hermeneutica: drept o activitate al cărei obiect consta în descifrarea scrierilor autorilor greci și latini. Asta ar fi , cum vom vedea, ceea ce s-a numit hermeneutica clasică. Ulterior, după apariţia creștinismului, metoda prin care teologii se străduiau să pătrundă sensul adevărat al Scripturii se va numi hermeneutica sacră. Împreună, cele două tipuri mai sus menţionate alcătuiesc ceea ce se cheamă hermeneutica tradiţională. Începând din secolul XVIII, hermeneutica devine tot mai amplă, diversifi cându-se în funcţie de noile discipline care apar sau se dezvoltă în epocă, având tendinţa de a da un sens comprehensibil tuturor scrierilor greu de înţeles, nu doar din domeniul teologiei, ci și din cel al filosofiei, literaturii, jurisprudenţei, semioticii ş.a. Apar, așadar, hermeneuticele aplicative, specializate pe mai toate disciplinele umanistice și alcătuind ceea ce s-a numit hermeneutica modernă. Iată de ce, autorul și-a propus, în eseul de faţă, să formuleze câteva sumare consideraţii referitoare la locul pe carel ocupă hermeneutica în contextul cercetării epistemologice din sfera disciplinelor umanistice, în general, și a literaturii, în special. El s-a referit, mai întâi, la conceptul de metodologie a cercetării, efectuând și o succintă trecere în revistă a principalelor metode de cercetare specifi ce disciplinelor umanistice, cum ar fi documentarea teoretică, euristica, analiza, sinteza și – nu în ultimul rând – hermeneutica.

Although, when I talk about hermeneutics, some authors call it the science of interpretation, and others prefer to call it the art of interpretation, we believe that hermeneutics is rather a technique or rather a research method. That is why we considered it necessary to dedicate this study to the hermeneutical method in the context of the research methodology in the humanities, in general and in the literature, in particular. In fact, this is how hermeneutics appeared: as an activity whose object was to decipher the writings of Greek and Latin authors. That would be - as we will see - what was called classical hermeneutics. Later, after the advent of Christianity, the method by which theologians strove to penetrate the true meaning of The Scripture will be called sacred hermeneutics. Together, the two types mentioned above make up what is called traditional hermeneutics. Since the eighteenth century, hermeneutics is becoming more and more diverse, diversifying according to the new disciplines that emerge or develop at the time, with the tendency to give a comprehensible meaning to all the hardtounderstand writings, not only in the field of theology, but also in the fi eld of philosophy, literature, jurisprudence, semiotics, etc. Thus, the applied hermeneutics, specialized in almost all humanistic disciplines, appear and make up what has been called modern hermeneutics. This is why, in this essay, we intend to formulate some brief considerations regarding the place that hermeneutics occupies in the context of epistemological research in the sphere of humanistic disciplines, in general and of literature, in particular. We will refer, first of all, to the concept of research methodology, carrying out a brief review of the main research methods specifi c to the humanistic disciplines, such as theoretical documentation, heuristics, analysis, synthesis and – not least – hermeneutics.