Obiectivul ambițios al demersului țintește reabilitarea unuia dintre cele mai relevante curente cinematografice în valențele sale esteticofilosofice și socio-psihologice de un randament de excepție. Astfel, mesajul cultural ține de necesitatea restabilirii în drepturi istorice a orientării artistice pe cât de influente, pe atât de inexplicabil ignorate în filmologia universală. Or, reexaminarea desfășurării în timp a fenomenului cinematografic, prin spectrul nou, s-a soldat cu descoperirea prezenței imanente a filosofiei lumii și a rostului existenței umane de filiație neoromantică în toate curentele atestate: expresionismul german, avangarda franceză, romantismul revoluționar, neorealismul, noul val francez, psihanaliza în film. Apogeul consolidării virtuților neoromantice se înscrie în fenomenul ”renașterii etnice” a culturilor est-europene din mijlocul secolului XX. Anume în arta cinematografică s-a semnalat o mutație ideatico-estetică de filiație mitocentristă, demonstrând orizonturi inedite ale cunoașterii cinematografice. Revalorificarea miturilor ontice ale romantismului clasic – mitul eternei reîntoarceri și mitul visului romantic a avut o rezonanță nepremeditată chiar și în tendințele aparent antiromantice ale filmului universal al ultimilor decenii a secolului XX. Un ultim argument în favoarea validității curentului anonim ar fi conștientizarea dimensiunii neoromantice al discursului cinematografic ai monștrilor sacri din toate epocile de referință. Constatăm în concluzie omniprezența acestei orientări, ceea ce se explică prin singularitatea viziunilor antropologocentriste și mesajelor cathartice, ce țin de tainele sufletului uman, de nemărginirea visului și splendorilor imaginației, ceea ce dezvăluie o consonanță impresionantă cu misiunea și funcțiile ce stau la originea artei. Iată de ce nu ne limităm la lansarea ideii reintegrării neoromantismului în palmaresul altor curente, ci îndrăznim să-l promovăm în ipostaza de metacurent, care prin valențele mântuitoare veghează deopotrivă omenirea și cultura.