Castelologia comparată impune un demers modelator: operează cu diferite modele, ce au la bază anumite structuri, procese, funcţii, manifestări, stiluri, şcoli ş.a. Prin prisma modelelor „exemplare” poate fi analizat atât fragmentar, cât şi intregral procesul evolutiv al arhitecturii de apărare. Modelarea exprimă anumite relaţii între obiectele reale şi modelele acestora. Este stimulată de caracterul binar al relaţiilor izomorfe dintre sursă (cauză) şi acţiune (efect), între analogii sincrone şi asincrone, între „emiţător” şi „receptor”, între obiectul-model şi obiectul studiat. În planul realului se situează programele de arhitectură, structura, procesele de constituire şi evoluţie, unităţile structurale ş.a., iar în planul modelelor – categoriile de obiecte, tipurile, procesele de restructurare, stilurile, şcolile ş.a. Recurgând la metoda modelării am încercat să identificăm specificul arhitecturii militare din Principatul Moldovei într-un interval de timp corespunzător perioadei de funcţionare a cetăţilor „clasice”, care începe aici la sfârşitul secolului al XIV-lea şi se încheie în secolul al XVI-lea. Sub aspect arhitectural, cetăţile de piatră din Ţara Moldovei au fost influenţate de castelele regale şi senioriale din Europa, dar şi de amenajările fortificate bizantine şi orientale. Au fost preluate următoarele modele: modelul cu donjon izolat (cetatea Ţeţina); modelul „castel + donjon” (cetatea Hotin); modelul de tranziţie între castelul cu donjon şi castelul de tip castral (Cetatea de Scaun a Sucevei, citadelele cetăţii Chilia şi Cetăţii Albe); modelul castral (cetăţile Şcheia, Neamţ, Bender/Tighina, Tatarbunar şi Cetatea Nouă de lângă Roman); modelul „constantinopolitan” (centurile exterioare de zid ale cetăţii Chilia şi Cetăţii Albe); modelul „reşedinţă fortificată orientală” (citadela de la Orheiul Vechi) şi modelul de tip central cu plan circular (cetatea Soroca).