Procesul afirmării abecedarului ca purtător de mesaj educativ elementar şi mijloc de instruire a copiilor, dar nu numai, a durat în timp, el fiind modelat şi perfecţionat în corespundere cu principiile didactice, cu structura gramaticală a limbilor şi cu metodele de predare preconizate de autori. În Europa Occidentală primele abecedare apar în sec.XVI [1]. În Moldova şi în Tara Românească din cele mai vechi timpuri drept cărţi de învăţătură au fost folosite surse cu caracter moral-religios. Anumiţi oameni de ştiinţă consideră drept prototip al abecedarului Miscelaneul, carte de învăţătură, prezentă în bibliotecile mănăstireşti din Moldova propriu-zisă încă din sec.XV, şi Ceaslovul. Prin valenţele formative ale conţinutului lor aceste tipuri de carte au însoţit evoluţia şcolii naţionale secole la rând. În mediul mănăstiresc sunt alcătuite şi Gramaticile, utilizate în învăţământul autohton în sec.XVI-XVIII, considerate şi ele predecesoarele abecedarului.  În Moldova şi în Tara Românească, primele cărţi care cuprindeau noţiuni de citire şi de scriere se numeau bucoavnă sau bucvariu. Primul abecedar românesc cunoscut este Bucovna (Bucoavna), întocmită şi tipărită de Mihai Iştvanovici „în oficina Bălgradului, aici la Alba-Iulia” în 1699, „ce are în sine deprinderea inveţiaturii copiiloru la carte” [2]. Acesta este, se pare, cel dintâi abecedar tipărit din istoria educaţiei în Ţările Româneşti. În 1749 în Tara Românească vede lumina tiparului Bucoavna pentru învăţătura prunciloru de C.Athanasievici, tipograful [3]. Primul abecedar românesc cu caracter preponderent laic este Abeţedar înlesnitor pentru învăţătura copiilor, alcătuit şi tipărit de Grigore Pleşoianu la Sibiu, în 1828. Următorul abecedar apărut la Sibiu, în 1836, aparţine lui D.Jianu.  Seria abecedarelor româneşti cu litere latine a fost inaugurată de Abecedariu, apărut la Cluj, în 1853, care este atribuit lui Ioan Negruţiu. În 1755, în capitala Moldovei medievale, oraşul Iaşi, vede lumina tiparului primul abecedar autohton Bucvariul sau începere de învăţături celor ce vor să înveţe carte cu slove sloveneşti, pregătit şi editat de mitropolitul Iacob Putnenul. Acest Bucvariu, care este şi primul manual tipărit în Moldova, are şi o Predislovie destul de amplă şi de interesantă despre care savantul de la Chişinău A.Eşanu spune că „reflectă în bună parte atât conţinutul şi caracterul învăţământului din Moldova în sec.XVIII, cât şi unele aspecte ale gândirii pedagogice moldoveneşti din această perioadă” [4], gândire influenţată deopotrivă de spiritul înnoitor al epocii luminilor, în care cartea şi ştiinţa de carte erau apreciate în mod deosebit şi de ideologia religioasă ortodoxă. O amplă activitate de elaborare şi editare a abecedarelor, în scopul satisfacerii necesităţilor şcolii din Moldova de atunci, desfăşoară M.Strelbiţchi, pe care le tipăreşte la Dubăsari (1792) şi Movilău (1800).  În 1828 la Iaşi apare o bucoavnă tipărită de mitropolitul Sucevei şi al Moldovei V.Costache, iar la Institutul tipo-litofrafic Albina românească iese de sub tipar, în 1842, Abecedariul lui Gh.Săulescu. Metoda fonetică de instruire este aplicată pentru prima dată în abecedarul lui I.Doncev, tipărit, în 1865, la Chişinău [5].  Primul abecedar bazat pe metoda scriptolegă a fost alcătuit de Ion Creangă în colaborare cu învăţătorul Gh.Enăchescu (Iaşi, 1868). Cunoscut şi îndrăgit de generaţii în şir, mai cu seamă ca autor al Amintirilor din copilărie, Creangă s-a dovedit a fi şi un educator priceput, cu reale calităţi pedagogice. Abecedarul lui Creangă cuprinde trei capitole: literele alfabetului; cititul pe silabe şi cuvinte; istorioare, poezii, proverbe şi un sumar de rugăciuni, încheindu-se cu tabla înmulţirii.  Primul abecedar din Basarabia – cu grafie latină – este Abecedarul moldovenesc, pregătit şi tipărit de mitropolitul Gurie Crosu la Chişinău, în 1918, la îndemnul lui Onisifor Ghibu. Până atunci tot el tipăreşte la Chişinău, în 1909, Bucoavnă moldovenească. În RASSM, la Balta, în 1927, este tipărit abecedarul lui M.Eftodiev şi A.Ignatovici, conceput în spiritul instruirii după metoda cuvintelor întregi. Urmează şi alte abecedare, concepute şi ele după aceeaşi metodă – de D.Grigorieva (1935) şi de A.Sandulenco (1937). După război vede lumina tiparului abecedarul pentru vârstnici de N.Corlăteanu şi E.Russev (1946), care are o contribuţie substanţială în promovarea ştiinţei de carte în RSSM. Din 1953 în Moldova sunt introduse în învăţământ abecedarele lui M.Aftenii şi P.Petric, care pun în aplicare metoda fonetică, analitico-sintetică, de instruire [6]. Momente importante în istoria elaborării şi editării abecedarelor intervin atunci când în această activitate se încadrează plenar cei mai îndrăgiţi scriitori ai copiilor – Gr.Vieru şi Sp.Vangheli, care, în strânsă colaborare cu pedagogi patrioţi de prestigiu: P.Petric, M.Aftenii, A.Camerzan şi pictorul Ig.Vieru lansează, în 1970, prima ediţie a abecedarului pentru clasa I. Acest abecedar, care ulterior i-a avut ca ilustratori pe V.Vaghin, apoi pe L.Sainciuc a cunoscut până în 1988 peste 20 de ediţii şi tiraje de masă. În 1985 Gr.Vieru şi Sp.Vangheli, în comun cu pictorul L.Sainciuc, avându-i consultanţi pe pedagogii I. Gantea şi E.Guţan, intocmesc şi editează un abecedar experimental pentru copiii de şase ani, care este tipărit mai mulţi ani la rând în tiraje de masă. Un abecedar cu o aranjare liberă a materialului literar şi didactic este şi Albinuţa, cartea preşcolarului, de Gr.Vieru, prezentare grafică de L.Sainciuc. Acest abecedar a fost tipărit pentru prima dată în grafie chirilică în 1979, urmând apoi nenumărate ediţii, cu un tiraj total de peste un milion de exemplare. Prima ediţie a lui în grafie românească a fost tipărită, în 1994, la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, având un tiraj de 200 de mii de exemplare. În perioada de democratizare, după declararea limbii române (moldoveneşti) ca limbă de stat, în scopul de a nu zădărnici procesul de instruire în clasa I, varianta în grafie latină a abecedarului de Gr.Vieru şi Sp.Vangheli a fost publicată integral în ziarul „Moldova Suverană” în octombrie-noiembrie 1989 şi în ianuarie 1990. La acel moment, ziarul avea un tiraj de 200 de mii de exemplare. Abecedarul a fost machetat în aşa fel încât să poată fi decupat şi transformat cu uşurinţă în carte [7].  Abecedarul evoluează în contextul procesului didactic general, odată cu şcoala, deţinând până în prezent un rol prioritar în procesul primar de învăţământ în pofida afirmaţiilor multor adepţi ai tehnologiilor moderne, că el poate fi substituit în totalitate de suporturile electronice. Perfecţionarea abecedarului a fost şi este unul dintre obiectivele constante majore ale şcolii, oamenilor de ştiinţă, de literatură şi artă. Actualmente, în Republica Moldova se afirmă tot mai mult pe tărâmul întocmirii abecedarelor în corespundere cu noile cerinţe ale procesului de instruire alături de pedagogii M.Buruiană, S.Cotelea, A.Ermicioi, scriitorii C.Dragomir, I.Hadârcă, A.Suceveanu, T.Ştirbu, S.Afanasiu.