Rolul autorităţilor publice locale în organizarea şi dezvoltarea programelor comunitare prin parteneriatul public-privat
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1134 95
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-19 08:35
SM ISO690:2012
ZUBCO, Angela. Rolul autorităţilor publice locale în organizarea şi dezvoltarea programelor comunitare prin parteneriatul public-privat. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe juridice. Ştiinţe economice. , 26-28 septembrie 2013, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: CEP USM, 2013, R, SJ, SE, pp. 252-254.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
R, SJ, SE, 2013
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 26-28 septembrie 2013

Rolul autorităţilor publice locale în organizarea şi dezvoltarea programelor comunitare prin parteneriatul public-privat


Pag. 252-254

Zubco Angela
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 5 iunie 2020


Rezumat

Parteneriatul public-privat a devenit o tema comună în instituţiile statale şi asociaţiile obşteşti, care activează în diferite domenii ale vieţii sociale. Acest parteneriat este definit drept un tip de cooperare sau iniţiativă între cel puţin două parţi, cu scopul obţinerii unei cooperări, în care partenerii îşi definesc într-o formulă exactă rolurile şi responsabilităţile în organizarea unor activităţi de interes comun pentru societate [2]. Din acest motiv, parteneriatul public privat, considerat drept o soluţie pentru politicile de dezvoltare, a înregistrat, în ultimul timp, o expansiune surprinzătoare în prestarea multiplelor forme de servicii publice. Dezvoltarea diverselor forme de parteneriat public-privat a fost posibilă datorită unui cumul de factori determinanţi de natură atât politică, cât şi economică: implicarea comunităţii în producerea bunăstării colective; aplicarea conceptului de cetăţean şi participare socială; implementarea conceptului de reformă a guvernării în contextul reformei sectorului public [1]. Principalii parteneri în parteneriatele publice-private sunt: sectorul public, reprezentat printr-o autoritate a administraţiei publice, care contribuie la realizarea parteneriatului prin subvenţii, investiţii de capital în infrastructură, terenuri (transfer de proprietate, etc.), legislaţie (planificare fizică, expropriere), împrumuturi, garanţii; sectorul privat, inclusiv sectorul neguvernamental (AO), care contribuie la realizarea parteneriatului prin cunoştinţe manageriale, investiţii de capital, chirii, abilitatea de a mobiliza anumiţi actori. Dintr-o perspectivă îngustă, în cadrul contractului acestui parteneriat, sunt doar doi parteneri. În realitate, există parţi adiţionale, care trebuie să aibă calitatea de partener. Autorităţile publice locale joacă un rol important în combinarea complexă de actori implicaţi în acest parteneriat. Actorii comunitari sunt importanţi pentru implementarea politicilor sociale datorită costurilor scăzute şi eficiente pe care le implică, în conformitate cu valorile culturale, priorităţile comunitare şi libertatea individuală, dar şi pentru că sprijină legăturile existente în comunitate. În organizarea şi dezvoltarea programelor comunitare de interes general, administraţia publică locală are un loc central, dat fiind că aceasta are toate competenţele necesare pentru a formula politici de interes local în limitele cadrului juridic existent [3]. În virtutea statutului şi atribuţiilor sale, autorităţile publice locale dispun şi pot mobiliza resurse: financiare, de muncă, de solidaritate, naturale etc.; pot direcţiona aceste resurse pentru anumite domenii de interes comunitar: reabilitarea infrastructurii comunitare; amenajări teritoriale şi activităţi de reabilitare a ecosistemului; realizarea unor obiective de interes public: şcoli, spitale, locuri de agrement, complexe sportive; dezvoltarea de capacităţi productive atât de tip individual, cât şi cooperativ, prin stimularea dezvoltării de afaceri, a creării de locuri de muncă; creşterea securităţii individuale şi colective care reprezintă pentru societăţile actuale, extrem de vulnerabile, obiectul frecvent al acţiunilor comunitare; forme permanente de suport şi întrajutorare (sprijinul pentru tinerii căsătoriţi, pentru persoanele în dificultate − b ătrâni, orfani, copii abandonaţi, mame singure etc.) Totodată, autorităţile publice locale obţin o experienţă reală de colaborare cu agenţii economici, societatea civilă, diferite instituţii şi organizaţii, planifică acţiunile comune pentru soluţionarea problemelor, colectează mijloace financiare, valorifică resursele locale, distribuie responsabilităţile şi obligaţiunile. Pe fundalul sporirii riscurilor sociale şi a capacităţii limitate de intervenţie a statului în soluţionarea problemelor sociale, programele de dezvoltare comunitară, beneficiind de iniţiativa locală şi mobilizând combinat resursele naţionale şi locale, oferă o abordare complementară absolut necesară.   Rolul statului şi al instituţiilor publice devine unul de formulare a strategiilor, monitorizând aplicarea acestora, fără a interveni direct. Statul îşi stabileşte criteriile de performanţă ce trebuie îndeplinite de către cei care vor furniza respectivul serviciu. În plus, se deleagă o serie de responsabilităţi la nivel local şi în ceea ce priveşte asigurarea fondurilor pentru a se acorda anumite beneficii. Resursele financiare nu vor mai veni exclusiv de la nivel central, ci vor trebui asigurate de la bugetul local; pentru aceasta, este necesar ca acest buget să fie astfel constituit, încât sa poată acorda cetăţenilor beneficiile stabilite prin lege.   Motivul stabilirii unor astfel de parteneriate variază, dar in linii generale, implică finanțarea, planificarea, crearea, operaţionalizarea şi menţinerea infrastructurii şi serviciilor publice în scopul oferirii unor servicii publice alternative cost-eficiente. Astfel, fiecare partener contribuie la planificarea şi la mobilizarea resurselor necesare pentru realizarea unui obiectiv comun, fiecare participant vine pe baza unei decizii voluntare şi aduce resurse proprii (financiare, materiale, simbolice, de autoritate etc.). Putem afirma ca aici accentul cade mai degrabă pe complementaritate.   Parteneriatul autentic presupune combinarea avantajelor specifice dintre sectorul privat (mai competitiv şi mai eficient) şi sectorul public (cu responsabilităţi faţă de societate privind cheltuirea banului public). Parteneriatul incorporează punctele forte atât ale sectorului public, cât şi ale celui privat în vederea stabilirii relaţiilor complementare. Astfel, parteneriatul solicită realizarea reformei managementului, fie prin schimbarea practicilor manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluţionarea lor să devină fezabilă prin parteneriat public privat. Managementul autorităţilor publice (adesea greoi şi prea birocratic) preia elemente ale managementului privat la integrarea activităţilor de concepţie, executive, operare şi întreținere ale unei infrastructuri sau ale unui serviciu într-o formulă mult mai dinamică şi mult mai bine organizată.   Tipologia parteneriatelor public-private poate fi diversă: cu caracter formal sau informal, în cazul unor sarcini mai complexe sau de termen lung, sau când partenerii sunt structuri de tip diferit, parteneriatul tinde să fie formalizat; cu caracter predominant consultativ, de tipul unor federaţii, uniuni, consilii, alianţe, forumuri, coaliţii, etc., create pentru participarea la planificarea politicilor; parteneriatele operaţionale care presupun existenţa unor proiecte concrete ca motiv al asocierii şi au drept scop dezvoltarea diverselor forme alternative de servicii.  Astfel, crearea parteneriatelor între sectorul public şi privat prezintă multe avantaje pentru organele administraţiei locale. Totodată, există un şir de probleme în promovarea acestui parteneriat: administraţia publică locală trebuie să rămână pe poziţia de conducere şi control; este foarte importantă definirea precisă a naturii serviciului ce urmează a fi furnizat − nivel de calitate, norme aplicabile (tehnice, sanitare sau de altă natură), reguli de continuitate a furnizării serviciului, reguli de obligaţie a prestării serviciului şi de egalitate a accesului utilizatorilor la acest serviciu. Datorită multitudinii de forme existente, alegerea unui anumit tip de parteneriat trebuie să ţină cont de toate aspectele importante riscurilor şi a constrângerilor pe care este pregătit să le accepte etc.   În concluzie, autorităţile publice locale trebuie să stabilească un cadru instituţional adecvat, să elaboreze reglementări juridice clare şi aplicabile, standarde şi proceduri, să acorde suportul necesar pentru prestarea serviciilor în cadrul parteneriatului public privat, să identifice resursele umane şi organizaţionale necesare în scopul realizării parteneriatului public privat. Astfel, autorităţile vor identifica rolurile şi responsabilităţile partenerilor prin elaborarea condiţiilor unice în cadrul parteneriatului public privat.