Cetățenia europeană – realitate tangibilă sau vis nerealizabil pentru cetățenii Republicii Moldova?
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
538 5
Ultima descărcare din IBN:
2024-04-10 16:41
SM ISO690:2012
SUCEVEANU, Natalia. Cetățenia europeană – realitate tangibilă sau vis nerealizabil pentru cetățenii Republicii Moldova? In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe juridice. Ştiinţe economice. , 26-28 septembrie 2013, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2013, R, SJ, SE, pp. 15-17.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
R, SJ, SE, 2013
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 26-28 septembrie 2013

Cetățenia europeană – realitate tangibilă sau vis nerealizabil pentru cetățenii Republicii Moldova?


Pag. 15-17

Suceveanu Natalia
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 3 iunie 2020


Rezumat

Discuțiile aprinse, dar și criticile aduse Uniunii Europene (UE ) din cauza deficitului ei democratic, au condus Uniunea și instituțiile sale să deplaseze centrul de interes de la o elită intelectuală și politică minoritară la ansamblul cetățenilor din Europa, care ar trebui să asigure o legitimitate a procesului decizional în UE. Captarea interesului cetățeanului european pentru viața publică europeană, informarea cât mai largă a acestora despre drepturile pe care le au în UE, dar și oportunitățile care le oferă statutul de cetățean european, a constituit unul din raționamentele dedicării anului 2013, în exclusivitate, cetățenilor și drepturilor lor. Având în vedere Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 1093/2012/UE din 21 noiembrie 2012 [3], Comisia Europeană lansează oficial la Dublin – Anul European al cetățenilor, care coincide cu un moment crucial al procesului de integrare europeană; în 2013 se împlinesc 20 ani de la introducerea în 1993 în Tratatul de la Maastricht de instituire a Uniunii Europene a cetățeniei europene. Pentru a-și vocifera respectul față de valorile europene, dar și intenția de a le promova la nivel național, Guvernul Republicii Moldova (RM) a elaborat și aprobat la 14 ianuarie curent proiectul de Hotărâre al Parlamentului cu privire la declararea anului 2013 Anul european al Cetățeanului, care a fost adoptat de Parlament la 19 aprilie 2013 [4]. Deși activitățile dedicate Anului european al cetățenilor sunt dedicate exclusiv cetățenilor europeni, îmbrățișarea acestei inițiative de către Guvernul RM are drept scop informarea cetățenilor RM despre semnificația procesului de integrare europeană, informare ce trebuie oficializată într-un Plan de acțiuni al Guvernului consacrate Anului European al Cetățeanului [4 art. 2]. Pentru marea majoritate a resortisanților statelor-membre ale UE, a fi cetățean european înseamnă, în primul rând, a te identifica cu cetățenia statului din care provii. Dar și mai important este că acești cetățeni sunt în posesia a mai multor drepturi pe care altfel nu le-ar fi avut dacă statele, ai căror cetățeni sunt, nu ar fi fost state-membre ale UE. Dar ce înseamnă pentru moldoveni a fi cetățean european? Deși întrebarea nu este ușoară, am putea răspunde mai simplu spunând că mulți cetățeni ai Republicii Moldova se cred cetățeni europeni și nu pentru că ar putea să-și valorifice oportunitățile oferite de drepturile conferite exclusiv cetățenilor statelor-membre ale UE, dar pentru că sunt și ei o mică părticică a acestui spațiu pan-european. Probabil că așteptările cetățenilor RM sunt mult mai crescute în privința procesului de integrare europeană a țării, iar imaginea generală care li se prezintă prin intermediul mijloacelor de comunicare este una ușor idilică a ceea ce înseamnă proces de integrare europeană și ceea ce înseamnă să fii cetățean european prin consecință.  Eu cred că există o interpretare individuală pentru fiecare a noțiunii de „cetățean european”. Iar aceasta ține de doi factori. Primul, cât de informată este persoana cu această noțiune, iar al doilea, este la fel de important, care este interesul persoanei respective. Evident, elementul esențial îl reprezintă informarea. Aici un rol important îl joacă diferite instituții care gestionează, mai bine sau mai puțin acest proces, dar un rol important îl joacă și atitudinea, mai mult sau mai puțin proactivă a cetățeanului față de sursele de informare. Credem că rolul important le revine elitelor politice și guvernului de a informa constant și realist despre procesul de apropiere de UE, beneficiile pe termen scurt, mediu și lung pentru cetățenii statului nostru, făcând abstracție de la formule idilice a ceea ce înseamnă UE pentru Moldova, dar nu mai puțin importantă ar fi și presiunea mai puternică din partea societății civile care este slabă, sau nu este deloc.  Faptul că RM, dar și majoritatea moldovenilor, își văd viitorul legat de UE, acest lucru înseamnă și identificarea lor cu un set de valori europene. Pentru structurile administrative, aceasta semnifică nu doar reforme pe interior în toate domeniile de politici, îndeplinirea obligațiilor asumate în relațiile cu UE, aceasta înseamnă și a asigura un nivel de viață pentru cetățenii RM apropiat de nivelul de viață al cetățenilor UE, care reprezintă un standard foarte înalt la nivel mondial. Este puțin să declari obiectivul și vectorul european, acest lucru înseamnă îmbrățișarea a ceea ce se numesc valori europene [1, art. 2] valori comune astăzi statelor-membre ale UE, acest lucru implică și dorința de a accesa acest nivel de trai, într-un timp cât mai scurt, care fiecare dintre noi își imaginează c ă s-ar putea întâmpla pe parcursul vieții lui. Iar cetățenii RM trebuie să fie conștienți de faptul că, pentru a deveni un cetățean european, în sens plenar al acestui termen, trebuie în primul rând să învețe a deveni un bun cetățean al RM, iar aceasta înseamnă să-ți îndeplinești obligațiile de cetățean, înseamnă să îmbrățișezi implicit și valorile europene care sunt valori universale, înseamnă acceptarea unei culturi comune care depășește frontierele statelor, dar și acceptarea unor noi valori civice, (pluralism, nediscriminare, toleranță etc.), valori ce sunt comune resortisanților statelor-membre ale UE. Se impune deci, întărirea mijloacelor de comunicare socială, dar și sporirea accesibilității lor ca o modalitate de a trezi interesul cetățeanului RM pentru subiectele ce țin europenizarea țării, fiindcă doar pe această cale poate fi asigurată legitimitatea demersului european al guvernanților. Contextul istoric, dar și dimensiunea politică a declarării anului 2013 An European al Cetățeanului sunt diferite la nivelul Uniunii Europene și la nivelul Republicii Moldova. Pentru UE cetățenia europeană este o realitate politică suficient de puternică, realitate dată de conținutul juridic și politic al cetățeniei, iar anul 2013 se dorește a fi unul crucial în contextul evaluării aplicabilității și eficacității sale [3]. Iar pentru a pregăti evenimentele, conferințele, seminarele etc., dedicate acestui an, Comisia Europeană a organizat în perioada mai-septembrie 2012 o amplă campanie de consultare publică în cadrul căreia cetățenii au fost întrebați despre problemele cu care se confruntă în exercitarea drepturilor lor de cetățeni ai UE. Pentru RM, dar și pentru cetățenii săi, cetățenia europeană este o realitate abia schițată, iar declararea anului 2013 An European al Cetățeanului este un prilej de informare a cetățenilor despre procesele de integrare europeană, despre valoarea juridică și politică a cetățeniei europene, precum și evaluarea eficacității sale. Constrângerile temporale legate de adoptarea Hotărârii Parlamentului RM cu privire la declararea anului 2013 Anul European al Cetățenilor, (menționam că în luna mai Hotărârea Parlamentului adoptată la 19 aprilie nu era încă publicată în Monitorul Oficial al RM) nefiind acompaniată de un Plan de acțiuni transparent, privind activitățile planificate pentru a fi desfășurate pe parcursul acestui an, ne conduce să afirmăm că, din nefericire, nu există mijloace foarte clare de evaluare a eficacității acestor activități, în ciuda preluării pur formale și simbolice la nivel național a valorilor promovate în Uniunea Europeană.  Visul european al moldovenilor este intangibil acum. Ar trebui să ne asigurăm că cetățenii RM înțeleg ce este Uniunea Europeană, procesul de integrare economică și asociere politică, ce este perspectiva europeană dar și condițiile necesare a fi satisfăcute pentru a accede la UE. Iar atunci când vor fi satisfăcute criteriile de aderare – este important ca cetățenii să ajungă să știe ce înseamnă aceasta.