Substanţele grase din compoziţia cremei pot suferi diferite reacţii de degradare, cum ar fi reacţii de hidroliză şi de oxidare. Degradarea oxidativă afectează în special moleculele de acizi graşi din compoziţia cremelor cosmetice care sunt caracteristice printr-un grad de nesaturare. Procesul de oxidare decurge printr-un mecanism radicalic care poate fi reprezentat schematic prin următoarele succesiuni de reacții:  Inițiere:       RH→R▪ + H▪     (1) Propagare:   R▪ +O2 → ROO▪    (2)           ROO▪ +RH → ROOH +R▪   (3) Întrerupere: ROO▪ +ROO▪ → ROOR +O2   (4)           ROO▪ +R▪ → ROOR    (5)            R▪ +R▪ →R-R    (6) Ca rezultat al oxidării, se formează diferiţi compuşi precum compuşii carbonilici (aldehide, cetone), acizii organici etc., care şi sunt responsabili de degradarea cremei cosmetice. Aceşti compuşi influenţează negativ proprietăţile organoleptice a cremelor. Prin urmare, este foarte important de a cunoaşte reactivitatea componentelor şi de a menţine stabilitatea cremelor, ceea ce poate fi realizat prin utilizarea unor stabilizatori, şi anume: antioxidanţii. Antioxidantul (AH) are capacitatea atât de a împiedica iniţierea proceselor de oxidare, cât  şi de a inhiba procesul de oxidare, precum este reprezentat mai jos: AH +O2 → AHoxidat R▪ +AH→ RH + A▪ RO▪ + AH → ROH + A▪ ROO▪ + AH → ROOH +A ▪ R▪ + A▪ →RA RO▪ + A▪ →ROA ROO▪ + A▪ → ROOA Tehnologia produselor cosmetice (PC), în ultimii ani, a contribuit la extinderea şi aprofundarea metodelor de cercetare în scopul de a îmbunătăţi calitatea PC. S-au studiat numeroşi inhibitori ai proceselor de oxidare atât de origine naturală, cât şi sintetică. Studiile îndelungate au demonstrat că utilizarea unor antioxidanţi sintetici în produsele cosmetice manifestă un potenţial risc asupra sănătăţii, de aceea utilizarea antioxidanţilor de origine naturală este o problemă actuală. O atenţie deosebită trebuie acordată atât eficacităţii antioxidantului selectat, cât şi toxicităţii şi compatibilităţii lui cu celelalte componente ale formulării. De aceea, antioxidanţii naturali ocupă un rol important în producerea cremelor cosmetice  asigurând protecţie optimă pielii acţionând intra- şi extracelular [1, 2].  Cercetările în domeniul antioxidanţilor obţinuţi din deşeurile vinicole, precum quercitina, rezveratrolul, derivaţii acidului tartric şi derivaţii acidului dezoxifumaric (Fig.), au demonstrat activitate relativ sporită, toxicitate redusă, solubilitate în mediul apos şi lipidic, efecte terapeutice complexe, prin urmare, au căpătat un interes  deosebit în industria cosmetologică.     (1)   (2)   (3)   (4)                   (5) Fig. Structura compuşilor naturali obţinuţi din deşeurile vinicole:  1− quercitina; 2 − esterul dimetilic a acidului tartric; 3 – rezveratrolul;  4− esterul dietilic a acidului tartric ; 5 − esterul dimetilic al acidului dihidroxifumaric Din cauza poluării excesive de pe glob, razele ultraviolete devin tot mai periculoase pentru bariera protectoare a organismului, adică pielea. Din această cauză, în ultimul timp se acordă o deosebită atenţie  studiilor  produselor cosmetice conţinând substanţe fotoprotectoare (SFP) [CalderillaFajardo B.S. et al., 2006].  SFP utilizate în formularea cremelor cosmetice trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: ƒ să prezinte absorbţie maximă în domeniul UVA sau UVB; ƒ să fie eficiente la concentraţii mici şi să prezinte stabillitate fizică şi chimică; ƒ să fie compatibilă cu celelalte ingrediente cosmetice folosite în formulare. Mecanismul de acţiune determină împărţirea SFP în două clase: 1) SFP ecran permit reflexia şi dispersia radiaţiei UV, împiedicând absorbţia acesteia în piele. Acestea sunt, de regulă, pulberi albe, micronizate care permit ecranarea radiaţiilor UVA, UVB, VIS şi IR. Din această clasă pot fi enumerate următoarele: oxidul de zinc, oxidul de titan; 2) SFP filtru absorb radiaţia UV înainte ca aceasta să atingă pielea. Aceşti compuşi au spectru îngust de absorbţie în domeniul 290-320 nm sau spectru larg – 290-400 nm. Din această categorie fac parte: octilsalicilatul,  acidul tereftalilidendicamforsulfonic, benzofenona 3, octil- metoxicinamatul etc.     Octilsalicilat     Acidul tereftalilidendicamforsulfoni c     Benzofenona 3     Tinosorb M – BTTB         Octilmetoxicinamatul Studiile de ultimă generaţie, legate de protecţia substanţelor atât medicinale, cât şi cosmetice împotriva factorilor distructivi (lumina, temperatura, umiditatea etc.) permit a îmbunătăţi calitatea substanţelor prin cuplarea cu polimeri şi chiar încapsularea acestora la nivel de nanocapsulă [Kulbir S., 2010, Habib Salamet et al., 2012 ]. Printre cei mai utilizaţi polimeri în produsele cosmetice care sunt biodegradabili, biocompatibili, netoxici şi prezintă stabilitate chimică şi fizică în timpul depozitării, se numără: polibutilcianoacrilatul, polilactic-co-glicolic-acidul, lauratul de zaharoză [Tae Gvan Park, 2001; Shaheed b. et al., 2008].  Aşadar, ținând cont de cele spuse mai sus constatăm că : ƒ Problemele dermatologice care apar datorită radiaţiilor ultraviolete sunt unele astringente şi necesită o rezolvare cât mai rapidă; ƒ Utilizarea SFP soluţionează parţial problema pusă anterior; ƒ Aplicarea antioxidanţilor obţinuţi la prelucrarea deşeurilor vinicole s-a dovedit a fi eficientă în sporirea stabilității PC; ƒ Folosirea în practică a polimerilor biodegradabili a demonstrat efect prolongator în formularea cu antioxidanţi.