Dentofobia este frica de dentiști sau de manoperele executate de aceștia. Este bine cunoscut că această fobie afectează atât copiii cât și adulții. Aproape 75% din populația globală adultă are frica de dentiști, însă doar 10% dezvoltă dentofobia [1]. În viața cotidiană există per­soa­ne al căror comportament este guvernat de frică, unii dintre ei sunt conș­tienți de aceasta, pe când alții nu realizează faptul că frica le con­du­ce viața. Abordarea contemporană a stomatologiei pediatrice pre­su­pune nu numai prezența sănătății orale, dar și absența fricii și/sau an­xie­tății dentare cu scopul de a asigura bazele unei bune educații și re­la­ții medic-pacient pe parcursul vieții [1]. Experiențele traumatice, du­re­roase sau neplăcute trăite într-un cabinet stomatologic pot avea im­pact negativ asupra psihicului copilului, mergând până la dezvoltarea fobiilor, a acceselor de anxietate și chiar la atacurile de panică [2].Pacienții cu fobie se adresează numai în cazul unei urgențe cum este durerea acută sau abcesul dentar. Evită la maxim cabinetele dentare, chiar ajung să urască această categorie de medici, prin prisma inter­ven­ției sau manoperei efectuate cu ustensilele care induc frica. Cele mai mari temeri înglobează scaunul stomatologic, apoi durerea, acele, instru­mentele și doctorii.Frica de medicul dentist poate să apară la orice vârstă. Este o emo­ție inevitabilă frecvent întâlnită la copii mici sub 3 ani, are un ma­xi­mum al frecvenței în jurul vârstei de 11 ani și descrește spre ado­les­cen­ță [1]. În funcție de intensitate, putem defini trei forme clinice ale fri­cii dentare: 1) nervozitatea dentară este cea mai ușoară manifestare a fricii dentare, care se exprimă printr-o ușoară agitație, neliniște față de procedura stomatologică; 2) anxietatea dentară este un sentiment ac­centuat de frică, spaimă, teamă sau neîncredere exagerată, ades nejustificată de situații reale, fiind frecvent provocată de lipsa de in­for­mare. Este însoțită de manifestări psihologice ca: griji, neliniște, gân­­duri catastro­fale; se manifestă pe termen lung, neavând, de obicei, la ba­ză un motiv precis (copilul nu știe care este cauza spaimei). An­xie­tatea den­tară are tendința să dispară spontan, sau să se transforme în fobie; 3) fo­bia dentară este o formă specială de frică care este dis­pro­­porționată față de si­tuația reală (nu poate fi explicată, supusă cont­ro­lului voluntar, este per­sistentă în timp și conduce la evitarea comp­le­tă a situațiilor pro­vo­­ca­toare). Dacă persistă mai mult de doi ani, fo­bia tre­buie să fie tra­ta­tă, de­oarece poate căpăta o intensitate care ar afec­ta viața pa­cientului [3]. Pentru cei ce suferă de o fobie dentară, vi­zi­ta la sto­ma­to­log devine terifiantă, înspăimântătoare și va face orice pent­ru a evita prog­ramare la cabinetul stomatologic [1].Vor suporta chiar și du­re­rea pro­vocată de afecțiuni ale dinților fracturați sau ines­te­tici. Lipsa de în­cre­dere în sine și nesiguranțe cauzate de un zâmbet ne­at­ragător sau res­pi­rație urât mirositoare pot limita și afecta mediul so­cial sau de lucru [3].Referitor la etiologia dentofobiei, în studiile de specialitate au fost in­vocați mai mai mulți factori: experiențe anterioare neplăcute; in­fluen­­ța din mediile foarte apropiate (familie); experiențe, istorii nep­lă­cu­te ale altora – care creează o stare empatică cu persoana respectivă, provocând neliniște și nervozitate; sentimentul de rușine și frica unor cri­tici dure la adresa unei igiene orale nesatisfăcătoare; incapacitatea de a-și menține controlul pe scaunul stomatologic din cauza inca­pa­ci­tă­ții de a accepta faptul ca medicul dentist este stăpân pe situație; frica de instrumentarul stomatologic; sentimentul de neaju­to­rare în timpul consultației, gândul că nu pot controla evenimentele, procesele și nu pot prezice ce se va intampla în etapa următoare îi face sa se simtă ne­aju­torați și nervoși; comorbiditatea altor frici – de exemplu, frica de obiecte ascuțite; factori exteriori cum ar fi publicitatea negativă, aluzii negative la TV, reclame, filme. [3].Concluzie. Dentofobia poate apărea, așadar, încă din copilărie, în urma unor experiențe traumatice, întărindu-se de la an la an și produ­când un cerc vicios ce poate duce la o igienă bucală defectuoasă. Ma­jo­ritatea copiilor ajung la dentist după cateva zile de suferință, ceea ce întărește frica asociată cu medicul stomatolog. Procedurile utilizate în timpul tratamentului pot produce anxietate. Frica mai este generată de prezența medicului îmbrăcat în halat alb, mască, mănuși. Astfel, constatăm că aceștia nu sunt speriați de vizitele la dentist, ci doar de semnificația lor.