În zilele de astăzi spațiul virtual ajunge să invadeze societatea contemporană instaurându-se drept o componentă sine qua non a vieții noastre. În acest context, sistemul juridic legiferează conceptul de „bun digital” prin articolul 477 Cod civil. Problema care trezește interes și pe care urmează să o examinăm este calificarea juridică a bunului digital și rolul acestuia în exercitarea drepturilor civile.În literatura engleză întâlnim termenul de digital content, care reprezintă bunul sau serviciul livrat în formă digitală, a cărui utilizare este limitată la un dispozitiv tehnic și care nu include în niciun caz utilizarea materială a bunului. Dacă e să ne întoarcem la inovația din Codul civil, este necesar să menționăm că juriștii contemporani fixează următoarele dileme: introducerea conceptului de bun digital apare ca o extindere a noțiunii de bun sau este o normă specială în raport cu reglementarea generală, ori apare o instituție nouă care împrumută termenul de „bun” și îl atașează într-o manieră inovativă conținuturilor digitale [2, p. 1]. Astfel, în cele ce urmează vom încerca să stabilim o clasificare a bunurilor digitale și vom descrie impactul juridico-social al acestuia atât în Republica Moldova, cât și pe arena internațională.În acest sens, este necesar să urmărim prevederile Codului civil cu referire la bunul și conținutul digital, conform art. 477: „(1) Conținut digital se consideră datele produse și livrate în formă digitală, cum sunt programele de calculator, aplicațiile, jocurile, muzica, înregistră­ri­le video sau textele, indiferent dacă sunt accesate prin descărcare sau prin flux continuu, de pe suport material sau prin orice alt mijloc. (2) Dacă un conținut digital este livrat pe un suport material, cum sunt CD-urile sau DVD-urile, lui i se aplică dispozițiile privind bunurile corporale. (3) Bunul digital al unei persoane se consideră: a) conți­nu­tul digital la care ea are dreptul; b) contul la o poștă electronică, la o rețea sau alt cont online, la care ea are dreptulˮ [1, p. 151].Observăm o echivalare semantică a bunului digital cu definiția clasică de ,,bunˮ, care presupune apropierea individuală sau colectivă, dar și existența drepturilor patrimoniale, iar conceptul de „bun digital” se referă atât la conținutul digital, cât și la dreptul persoanei asupra acestui conținut. Este necesar să accentuăm că scopul introducerii unui astfel de concept a apărut odată cu evoluția dinamică a erei digitale, fiind inspirat din practica americană a regulilor-model din Actul Uni­form de Acces la Bunuri Digitale Revizuit (RUFADA). Totuși, actul dat se referă la o arie de răspândire relativ îngustă, fiindcă nu face decât să relateze despre regimul persoanelor terțe de a avea acces la conținutul digital al persoanelor fizice, când acestea își pierd capacitatea sau decedează, fiind reguli mai putin creatoare de norme civile [3, p. 2].Comparând cadrul normativ al Republicii Moldova cu cel al Uniunii Europene, este necesar să menționăm că în aprilie 2019 este publicată Directiva privind conținutul digital, care introduce noi norme întru achiziționarea de către consumatori și vânzarea de către societăți atât a bunurilor, cât și a conținuturilor digitale, în context transfrontalier. Astfel, Directiva privește furnizarea de conținut digital și regle­men­tează: datele produse și furnizate în format digital (de exemplu, muzică, materiale video online etc.), serviciile care permit crearea, prelucrarea sau stocarea datelor în format digital (de exemplu, stocarea în cloud), serviciile care permit schimbul de date (Facebook, YouTube etc.) și orice suport durabil folosit exclusiv ca mijloc de transport al conținutului digital (de exemplu, DVD-urile) [3, p. 2].În această ordine de idei, semnalăm faptul că noile norme din Codul civil se referă și la accesul persoanelor terțe la bunul digital, conform prevederilor art. 478 alin. (2): ,,Utilizatorul poate folosi serviciul electronic oferit de custodele bunului digital pentru a ordona custodelui să ofere acces sau să nu ofere acces la toate sau la anumite bunuri digitale, inclusiv la conținutul comunicărilor electroniceˮ [1, p. 151]. Astfel, utilizatorii rețelelor de socializare, precum facebook sau google pot stabili un moştenitor al contului, în caz de deces sau nefolosință a acestuia. Contactul de moștenire va putea admnistra postările, va răspunde la mesaje în numele contului persoanei decedate, de îndată ce pagina va fi transformată în cont memorial.În fond, reglementarea normativă a bunului juridic se cerea odată cu apariția conturilor online și a rețelelor de socializare. Considerăm că inovația bunului digital din Codul civil reprezintă o consecință a evo­lu­ției comunicării virtuale, absolut necesară și inevitabilă pentru uti­li­za­tori, urmărind viziunea de transparență a accesului de informație, de pro­tecție a bunurilor și conținuturilor digitale, dar și de siguranță a utilizatorului.