Acest articol propune o abordare filosofică a conceptului de frumusețe, examinarea caracterului istoric al frumosului, cu implicări în diferite domenii de cercetare (muzică, arhitectură, pictură, sculptură, literatură), încă din Antichitate, de la marii filosofi până în zilele noastre. Frumosul s-a manifestat încă din Antichitate ca şi categorie fundamentală a esteticii care reflectă însuşirile şi aspectele naturii, ale vieţii sociale şi ale creaţiilor umane capabile să trezească sentimente de satisfacţie, emoţie şi bucurie estetică. Arta nu reprezintă doar producerea de obiecte de artă, ci trebuie avut în vedere sufletul celui care produce, al artistului, de care depinde foarte mult produsul final.

The presence of beauty was felt in most areas, in various forms and led to much research on the concept since ancient times. Beauty was the expression of the antiquity as a category of esthetics that reflected fundamental qualities and aspects of nature, social life and human creations which might be feelings of satisfaction, excitement and aesthetic joy. Art means not just producing art objects, but should be considered the soul of the producer, the artist, which depends very much on the final product.