Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (în continuare – Directiva 2014/49/UE) [1, p.149-178] reprezintă instrumentul esenţial pentru realizarea pieţei interne din punctul de vedere al libertăţii de stabilire şi al libertăţii de prestare a serviciilor financiare în domeniul instituţiilor de credit. Directiva 2014/49/UE are un scop dublu: sporirea stabilităţii sistemului bancar şi protecţia deponenţilor.  Ţinându-se cont de costurile economice totale generate de falimentul unei instituţii de credit, dar şi de impactul negativ asupra stabilităţii financiare şi încrederii deponenţilor, este foarte important să fie stabilite atât obligaţii de rambursare către deponenţi, cât şi posibilitatea statelor membre de a autoriza schemele de garantare a depozitelor (SGD-urile) să pună în aplicare măsuri de diminuare a posibilităţii apariţiei unor creanţe viitoare împotriva SGD-urilor. Măsurile date trebuie să respecte întotdeauna normele privind ajutoarele de stat.  Fiecare stat membru al Uniunii Europene se asigură că pe teritoriul său sunt constituite şi recunoscute oficial una sau mai multe SGD-uri. Este permisă atât fuziunea SGD-urilor din state membre diferite, cât şi constituirea unor SGD-uri transfrontaliere, cu condiţia aprobării acestor operaţiuni de către statele membre în care sunt stabilite SGD-urile respective. O instituţie de credit, autorizată într-un stat membru în temeiul art.8 din Directiva 2013/36/UE cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE [2, p.338-436], poate accepta depozite doar dacă este membră a unei scheme recunoscute oficial în statul membru de origine.  În cazul în care o instituţie de credit nu-şi onorează obligaţiile care îi revin în calitate de membră a unei SGD, trebuie notificate imediat autorităţile competente care, în cooperare cu SGD, adoptă prompt toate măsurile necesare, inclusiv, în caz de necesitate, impunerea de sancţiuni, pentru a se asigura că instituţia de credit îşi respectă obligaţiile. Statele membre se asigură că în caz de indisponibilitate a depozitelor, nivelul de acoperire pentru depozitele agregate ale fiecărui deponent este de 100 000 EUR. Această limită se aplică depozitelor agregate, plasate la aceeaşi instituţie de credit, indiferent de numărul depozitelor, de monedă şi de situarea în interiorul Uniunii Europene. Depozitul indisponibil este un depozit datorat şi exigibil care nu a fost plătit de către o instituţie de credit în condiţiile legale sau contractuale care îi sunt aplicabile, dacă:   autorităţile administrative relevante au constatat că, din punctul lor de vedere, instituţia de credit în cauză pare să nu fie capabilă, pentru moment şi din motive legate direct de situaţia sa financiară, să ramburseze depozitul şi nu are perspective imediate de a putea să o facă; sau   o autoritate judiciară a emis o hotărâre, din motive direct legate de situaţia financiară a instituţiei de credit, care are efectul de a suspenda exercitarea dreptului deponenţilor de a-şi recupera creanţele. În plus, statele membre se asigură că următoarele depozite sunt protejate peste plafonul de 100 000 EUR timp de minimum 3 luni, dar maximum 12 luni de la data la care suma a fost creditată sau de la data la care depozitele respective pot fi transferate legal:   depozitele care rezultă în urma tranzacţiilor imobiliare referitoare la bunuri imobile locative private;   depozitele care servesc unor scopuri sociale stabilite în dreptul intern şi care sunt legate de anumite evenimente din viaţa unui deponent, cum ar fi: căsătoria, divorţul, pensionarea, concedierea, disponibilizarea, invaliditatea sau decesul;   depozitele care servesc unor scopuri stabilite în dreptul intern şi care se bazează pe plata unor indemnizaţii de asigurare sau a unor compensaţii pentru daune penale sau pentru condamnări pe nedrept. Statele membre sunt în drept să menţină sau să introducă scheme de protecţie a produselor de asigurare de bătrâneţe şi a pensiilor, cu condiţia ca aceste scheme să nu acopere doar depozitele, dar să ofere o acoperire integrală pentru toate produsele şi situaţiile relevante în acest sens.  Rambursările depozitelor se efectuează în oricare dintre următoarele monede:   moneda statului membru în care se află SGD;   moneda statului membru în care este rezident titularul contului;   euro;   moneda contului;   moneda statului membru în care se află contul.  Deponenţii trebuie să fie informaţi cu privire la moneda rambursării. SGD-urile se asigură că suma rambursabilă este disponibilă în termen de şapte zile lucrătoare de la data la care autoritatea administrativă relevantă face o constatare că instituţia de credit în cauză pare să nu fie capabilă, pentru moment şi din motive legate direct de situaţia sa financiară, să ramburseze depozitul şi nu are perspective imediate de a putea să o facă sau o autoritate judiciară a emis o hotărâre, din motive direct legate de situaţia financiară a instituţiei de credit, care are efectul de a suspenda exercitarea dreptului deponenţilor de a-şi recupera creanţele.  Totuşi, Directiva 2014/49/UE permite statelor membre să instituie pentru o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2023, următoarele perioade maxime de rambursare:   20 de zile lucrătoare, până la 31 decembrie 2018;   15 zile lucrătoare, începând de la 1 ianuarie 2019 până la 31 decembrie 2020;   10 zile lucrătoare, începând de la 1 ianuarie 2021 până la 31 decembrie 2023. Statele membre sunt în drept să decidă ca datoriile deponentului către instituţia de credit să fie luate în considerare la calcularea sumei rambursabile, în cazul în care acestea au devenit scadente, cel târziu, la data la care autoritatea administrativă relevantă a constatat indisponibilitatea depozitului. SGD-urile trebuie să dispună de sisteme adecvate pentru stabilirea datoriilor lor potenţiale, iar resursele financiare disponibile ale SGD-urilor trebuie să fie proporţionale cu aceste datorii.  SGD-urile obţin resursele financiare disponibile prin contribuţiile care trebuie efectuate de membrii lor, cel puţin anual, sau prin obţinerea unei finanţări suplimentare din alte surse. SGD-urile sunt în drept să utilizeze propriile metode bazate pe profilul de risc pentru stabilirea şi calcularea contribuţiilor în funcţie de riscuri ale membrilor lor. Calcularea contribuţiilor se face în mod proporţional cu riscul prezentat de membri şi reflectă în mod corespunzător profilul de risc al diferitelor modele economice. Aceste metode pot lua în considerare activele din bilanţ şi anumiţi indicatori de risc, precum adecvarea capitalului, calitatea activelor şi lichiditatea. Totuşi, fiecare metodă trebuie aprobată de către autoritatea competentă, în cooperare cu autoritatea desemnată, iar Autoritatea Bancară Europeană este informată cu privire la metodele aprobate. Instituţiile de credit pun la dispoziţia deponenţilor existenţi şi potenţiali informaţiile necesare pentru identificarea SGD-urilor la care participă instituţia şi sucursalele sale din interiorul Uniunii Europene. De asemenea, instituţiile de credit informează deponenţii existenţi şi potenţiali asupra excluderilor de la protecţia SGD aplicabile. Informaţiile menţionate se comunică persoanelor în mod obligatoriu înainte de încheierea unui contract de depozit.