Conceptul de „soft law” desemnează mecanismele internaţionale ce nu au un caracter obligatoriu pentru părţi, practic acestea evită principiul fundamental al funcţionării tratatelor internaţionale – ”Pacta sunt servanda”. Pentru autor, aceste mecanisme prezintă interes având în vedere din importanţa lor în reglementarea aspectelor ce ţin de protecţia muncitorilor migranţi. Avantajele acordurilor informale nu mai necesită demonstrare. Ele permit de a face economie în cazurile îndelungatei şi greoaiei proceduri de încheiere a tratatelor, se adaptează mai bine la domeniile în mod particular sensibile (relaţiile militare şi tehnologice), la materiile unde schimbările sunt rapide (drept internaţional economic, spre exemplu), şi liberează guvernul de eventualele asalturi a unui parlament nedocil şi de cenzura opiniei publice naționale şi internaţionale [1, p.85]. Instrumentele soft-law includ un şir larg de mecanisme: Rezoluţii, Recomandări, Ghiduri de practici, Coduri de conduită etc., ele pot funcţiona în baza unui tratat sau mecanism deja existent (Ghiduri, Recomandări) sau pot avea caracter inovator (Rezoluţii, Standarde, Declaraţii). În literatura de specialitate, există opinii că aceste mecanisme sunt utilizate pe larg din cauza ineficienţei funcţionării cadrului normativ internaţional din acest domeniu: „În domeniul migraţiei, reticenţa statelor de a se angaja în dezvoltarea unor norme obligatorii este evidentă într-un număr de domenii. Numărul limitat al semnatarilor şi a statelor ratificate pentru Tratatul ONU cu privire la drepturile Muncitorilor migranţi, modul de votare în cadrul Adunării Generale a ONU în ceea ce priveşte rezultatul Primului Forum Global cu privire la Migraţie şi Dezvoltare (FGMD) şi utilizarea în creştere a proceselor consultative regionale (PCR) care ocolesc forumurile multilaterale, toate exemplifică rezistenţa statelor să convină asupra noilor norme cu privire la migraţie” [2, p.13].  O altă cauză este necesitatea creării unor practici unificate, a unor ghiduri şi standarde pentru anumite domenii: „Cel mai evident, absenţa unor ghiduri clare cu privire la aplicarea structurii legale şi normative existente în ceea ce priveşte situaţia migranţilor vulnerabili şi lipsa unei diviziuni operaţionale clare în responsabilitatea dintre organizaţiile internaţionale conduc la protecţia neîmplinită, care are consecinţe semnificative pentru migranţi. Mai puţin evident totuşi aceste goluri de asemenea ridică un şir de întrebări pentru state, care rezultă din absenţa unor ghiduri clare în relaţie cu obligaţiile lor de protecţie faţă de muncitorii migranţi” [2, p.6].Unul dintre cele mai importante mecanisme soft-law ce ţine de protecţia drepturilor muncitorilor migranţi este Cadrul Multilateral al Organizaţiei internaţionale a Muncii (OIM) privind Migraţia forţei de muncă. În 2005, OIM a adoptat Cadrul multilateral cu privire la Migraţia forţei de muncă ca o metodă de a oferi ghidare pentru responsabilii de crearea politicilor migraţionale oferind o colecţie de principii, ghiduri şi bune practici. Cadrul adoptă o abordare bazată pe drepturile omului, dar face aceasta prin intermediul unui cadru neobligatoriu care recunoaşte dreptul suveran al tuturor statelor să determine propriile lor politici migraţionale. Cu titlu de exemplu, principiul 9 stipulează că drepturile şi reglementările naţionale trebuie să fie ghidate de principiile care stau la baza OIM 97, OIM 143 şi CIDMM şi că aceste convenţii trebuie să fie implementate complet, dacă ele au fost ratificate. Acest limbaj mai moale este mai comod pentru diferenţele inerente dintre state şi pentru necesitatea implementării graduale. În timp, Cadrul poate avea efectul benefic de a modifica practica statelor spre o protecţie mai bună a muncitorilor migranţi, fără restricţiile instrumentelor legale cu caracter obligatoriu. Aceasta în mod special va fi aşa dacă cele mai buni practici a lumii sunt diseminate pe larg şi promovate prin intermediul programelor inter-agenţii [3, p.15]. Un alt exemplu de soft law internaţional care se concentrează pe un singur domeniu este Codul Global de Practici cu privire la Recrutarea Internaţională a Personalului Medical al Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii (OMS) (OMS, 2010). Ca şi alte soft law, Codul este voluntar şi stabileşte principii largi care caută să încurajeze politicile naţionale să protejeze drepturile muncitorilor migranţi din domeniul medical şi să maximizeze beneficiile migraţiei forţei de muncă pentru sistemele naţionale de sănătate. Spre meritul lor autorii au dezvoltat ghiduri pentru implementarea monitorizării, inclusiv crearea propusă a unei autorităţi naţionale în ţările semnatare, şi un mecanism naţional de auto-evaluare care ar forma baza pentru un raport voluntar de către state la fiecare trei ani [4, p.11]. Organizaţiile ne-guvernamentale internaţionale pot crea instrumente softlaw proprii. Un exemplu în acest sens poate fi Carta Drepturilor Lucrătorilor Migranți din Agricultură adoptată în anul 2002 de către Federaţia Internaţională a Muncitorilor din Industria Agricolă – IUF. Acest instrument promovează standardele OIM şi pe cele care stau la baza Declaraţiei OIM de la Filadelfia. De asemenea, în cadrul Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi se discută crearea unui cadru ‘soft law’ pentru protecţia migranţilor vulnerabili. Astfel Alexander Betts propune crearea acestui mecanism bazându-se pe experienţa ICNUR, care a adoptat în trecut un mecanism cadru pentru drepturile Persoanelor Intern Strămutate, mecanism preluat ulterior de mai multe state în sistemele lor legislative naţionale.Despre importanţa practică a soft law ne spune foarte clar următorul citat: „Aceste rezoluţii, declaraţii sau decizii pot fi considerate de guverne şi de curţi sau tribunalele arbitrale ca probă a cutumei internaţionale sau ca exprimând (şi evidenţiind) principii generale ale dreptului. Ele pot de asemenea, servi ca să stabilească principiile pentru un viitor tratat (acesta a fost cazul pentru Declaraţia împotriva torturii şi un număr de alte declaraţii în domeniul drepturilor omului). Faptul că o rezoluţie declarativ-legală a fost adoptată fără un vot negativ sau fără abţineri este de obicei văzut ca o puternică probă prezumptivă că ea conţine o afirmaţie de drept corectă”[5, p.146]. Deseori instrumentele soft-law sunt puse sub semnul întrebării, fiindcă acestea nu au caracter obligatoriu pentru părţi, deci respectarea lor ridică semne de întrebare. Totuşi mai mulţi cercetători menţionează că acestea au anumite obligaţii de executare: „Statele care intră într-un angajament ne-legal în mod general îl văd ca fiind o obligaţie politică (sau morală) şi intenţionează să o realizeze cu bună credinţă. Alte părţi şi alte state implicate au motivul să aştepte o asemenea conformare şi să se bazeze pe aceasta. Ce trebuie să deducem din ea, consemnăm, este că textele politice care exprimă obligaţii şi poziţii de un fel sau altul sunt guvernate de principiul general al bunei-credinţe. cu atât mai mult, fiindcă buna-credinţă este un principiu general acceptat al dreptului internaţional, este apropriat şi chiar necesar de al aplica în sensul său legal.”[5, p.157]. În concluzie, studierea mecanismelor soft-law este necesară în cazul anumitor întrebări specifice ale dreptului internaţional, iar fără a studia aceste mecanisme, este imposibil a obţine o imagine completă asupra problemei, din acest considerent, cercetătorii jurişti trebuie să atragă atenţia corespunzătoare pe lângă aspectele clasice ale dreptului (hard law), şi acestor instrumente ”soft-law”, care au o importanţă în creştere în dreptul internaţional şi în drept în general.