De la creare şi pe parcursul dezvoltării sale, întreprinderea, la momentul oportun trebuie să deţină resurse financiare necesare pentru a face faţă scadenţelor şi să utilizeze cât mai eficient mijloacele de care ea dispune.  Fondurile proprii sunt deseori insuficiente pentru a finanţa totalitatea investiţiilor. Astfel, întreprinderea trebuie să recurgă la sursele de finanţare externă.  O entitate economică are multiple nevoi de finanţare. Pentru a face faţă acestora, ea trebuie să aleagă dintre diversele moduri de finanţare pe cele care corespund necesităţilor ce trebuie să fie acoperite. Astfel, întreprinderea are nevoie de resurse pe termen lung, pentru asigurarea finanţării investiţiilor sale, precum şi de un fond de rulment pentru finanţarea exploataţiilor sale.  La nivel global, criza economică şi financiară a deteriorat aptitudinea sectorului financiar de a asigura finanţarea economiei reale, în special sub forma investiţiilor pe termen lung. Dependenţa puternică în ceea ce privește intermedierea bancară, conjugată cu reducerea gradului de îndatorare a băncilor şi scăderea încrederii investitorilor, a redus sursele de finanţare pentru toate sectoarele economiei.  Capacitatea sistemului financiar aferentă mobilizării fondurilor pentru investiţiile pe termen lung ar fi esenţială pentru stabilirea poziţiei ţărilor europene în direcţia unei creşteri durabile [2]. Necesitatea finanţării pe termen lung este importantă prin prisma caracteristicilor ce le înglobează: – se finanţează activităţi productive care susţin creşterea, cu reducerea costurilor, diversificându-se mijloacele de producţie şi creându-se locuri de muncă de o manieră inteligentă, durabilă şi incluzivă; – se exercită un efect contraciclic ce favorizează stabilitatea financiară; – se manifestă ca un angajat, în sensul că investitorii iau în consideraţie aspecte pe un termen mai lung în strategiile lor de investire [1]. În condiţiile economice actuale, pentru Republica Moldova, fondurile europene vor reprezenta unul dintre cele mai importante instrumente ce vor fi utilizate pentru reducerea disparităţilor regionale, precum şi pentru promovarea creşterii economice la nivel regional şi local, consolidarea competitivităţi şi creşterea ocupării forţei de muncă, obiective de referinţă la nivelul Uniunii Europene. Este recunoscut faptul că îndeplinirea acestor obiective este posibilă prin asigurarea unui mediu favorabil investiţiilor, înfiinţarea de noi companii sau dezvoltarea celor existente, fapt ce va contribui semnificativ la crearea de noi locuri de muncă şi generarea de valoare adăugată.Ţinem să menţionăm că, un punct important şi o întrebare urgentă pentru Europa este să se reconecteze printr-o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, care i-ar permite de a crea locuri de muncă şi de a câştiga în competitivitate pe pieţele globale. Pentru a realiza acest lucru, ea trebuie să răspundă nevoilor investiţionale la scară largă şi pe termen lung [4].  Astfel, Comisia Europeană a adoptat un pachet de măsuri care să stimuleze modalităţi noi şi diferite de a debloca finanţarea pe termen lung şi de a contribui la reluarea creşterii economice durabile în Europa. Printre măsurile desfăşurate în pachetul dat, se numără un şir de acţiuni, care pot fi grupate în şase tematici principale: 1) Mobilizarea surselor private de finanţare pe termen lung (de exemplu: finalizarea detaliilor cadrului prudenţial pentru bănci şi companii de asigurare, prin care să se sprijine pe termen lung economia reală; explorarea unor moduri noi de a încuraja creşterea fluxurilor transfrontaliere de economii şi avantajele unor eventuale conturi de economii la nivelul UE); 2) O mai bună utilizare a fondurilor publice (de exemplu: favorizarea activităţii băncilor de promovare naţionale, adică a instituţiilor financiare create de guvern, şi promovarea unei mai bune cooperări între sistemele existente de creditare a exportului, adică a instituţiilor intermediare de finanţare a exporturilor, deoarece ambele joacă un rol important în finanţarea pe termen lung); 3) Dezvoltarea pieţelor de capital europene, adică facilitarea accesului IMM-urilor la pieţele de capital şi la fonduri comune de investiţii mai mari prin crearea unei pieţe secundare lichide şi transparente pentru obligaţiunile societăţilor, prin revigorarea pieţelor instrumentelor de securitizare ţinând seama în mod adecvat de riscuri şi de caracterul diferit al acestor produse; 4) Îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare, adică îmbunătăţirea informaţiilor de creditare privind IMM-urile; consolidarea dialogului dintre bănci şi IMM-uri şi evaluarea bunelor practici care trebuie urmate pentru ca IMM-urile să aibă acces la piețele de capital; sensibilizarea şi informarea cu privire la proiecte (de exemplu: promovarea celor mai bune practici din sector, informarea publicului şi facilitarea dezvoltării unei etichete de calitate); 5) Consolidarea cadrului mai larg pentru o finanţare durabilă, adică îmbunătăţirea regimului de guvernanţă corporativă pentru finanţările pe termen lung, de exemplu în ceea ce priveşte angajamentele acţionarilor, participaţia angajaţilor la capital, informaţiile privind guvernanţa corporativă şi chestiunile legate de mediu, de guvernanţă şi cele sociale; 6) Îmbunătăţirea accesului la informaţii privind planurile de investiţii în infrastructură şi a statisticilor privind creditele pentru infrastructuri. Conform Strategiei Europa 2020 şi pachetului privind energia şi clima pentru 2030, se preconizează investiţii semnificative pe termen lung în infrastructură, în noile tehnologii şi inovare, în cercetare şi dezvoltare, dar şi în capitalul uman. Conform estimărilor din cadrul mecanismului pentru interconectarea Europei, numai necesităţile de investiţii în reţelele de infrastructură în domenii, precum transporturile, energia şi telecomunicaţiile, care prezintă importanţă la nivelul UE, se ridică la 1 bilion EURO de acum până în 2020. Criza economică şi financiară a afectat capacitatea sectorului financiar de a canaliza fondurile către economia reală, în special pentru realizarea de investiţii pe termen lung. Dintotdeauna, Europa s-a bazat în mare măsură pe bănci pentru finanţarea economiei reale (de exemplu: băncile europene asigură două treimi din finanţare, în comparaţie cu Statele Unite, unde se înregistrează doar o treime). Pe măsură ce băncile reduc efectul de levier, se înregistrează o scădere a finanţărilor în toate sectoarele economiei – de exemplu, mai puţin de o treime din IMM-urile olandeze şi greceşti şi doar aproximativ jumătate din IMM-urile spaniole şi italiene au obţinut integral creditele solicitate în 2013. În concluzie, putem spune că, este absolut indispensabil sau o necesitate obligatorie de a acţiona în direcţia restabilirii condiţiilor privind creşterea durabilă şi investiţiile, ceea ce implică şi găsirea de noi oportunităţi de canalizare a fondurilor către investiţiile pe termen lung [3].