Sănătatea reproducerii: provocări în plan internaţional şi naţional
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1338 24
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-23 15:25
SM ISO690:2012
CHEIANU-ANDREI, Diana. Sănătatea reproducerii: provocări în plan internaţional şi naţional. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe sociale , 10-11 noiembrie 2014, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2014, Vol.1, R, SS, pp. 200-203.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
Vol.1, R, SS, 2014
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2014

Sănătatea reproducerii: provocări în plan internaţional şi naţional


Pag. 200-203

Cheianu-Andrei Diana
 
Centrul de Cercetări Ştiinţifice „Politici Educaţionale în Învăţămîntul Superior“
 
Disponibil în IBN: 3 aprilie 2020


Rezumat

Sănătatea reproducerii este recunoscută la nivel internaţional drept una din componentele fundamentale necesare dezvoltării umane, ea fiind promotorul sănătăţii generale a populaţiei, dar şi al prosperităţii şi dezvoltării. Serviciile de sănătate a reproducerii nu sunt un lux, ci o componentă de bază a sistemului serviciilor de sănătate. În plan internaţional, prin sănătatea reproducerii se înţelege starea de bine fizică, mentală, socială deplină, sub toate aspectele legate de sistemul de reproducere şi de funcţiile şi procesele acestuia. Ea presupune posibilitatea oamenilor de a se reproduce şi libertatea de a decide dacă, când anume şi cât de des să o facă. Aceasta implică dreptul femeilor şi bărbaţilor de a fi informaţi şi de a avea acces la metodele de planificare sigure, eficiente şi acceptabile şi la îndemâna lor, pentru a-şi controla fertilitatea, metode care să nu contravină legii, precum şi dreptul de a avea acces la servicii de ocrotire a sănătăţii care să permită femeilor parcurgerea în siguranţă a perioadei de sarcină şi a naşterii, iar cuplurilor – cele mai bune şanse de a avea copii sănătoşi. Principalii indicatori de evaluare a sănătăţii reproducerii sunt: natalitatea/fertilitatea, natalitatea în rândul adolescentelor (populaţiei feminine în vârstă de 15-19 ani); incidenţa avorturilor, inclusiv ponderea acestora la populaţia în vârstă de 15-19 ani; mortalitatea maternă; mortalitatea infantilă etc.  În anul 2013, conform datelor Biroului Naţional de Statistică, la o femeie de vârstă reproductivă în Republica Moldova reveneau în mediu 1,3 copii, mult mai puţin decât este necesar pentru simpla înlocuire a generaţiilor (2,14-2,15 copii). Acest indicator este mult mai mic în Moldova în comparaţie cu aşa ţări, precum Austria (1,4), Ucraina (1,5), Bulgaria (1,5), Lituania (1,6), Danemarca (1,8), Finlanda (1,8), Norvegia (1,9), Suedia (1,9), Irlanda (2,0).  Factorii care influenţează numărul de copii în familie sunt multipli. Printre factorii mai recenţi care influenţează deciziile tinerilor de a se căsători şi de a avea copii, cercetătorii au semnalat prelungirea timpului petrecut în educaţie [1, p.12-14]. Rata înaltă a femeilor în învăţământul superior din ţările europene, inclusiv din Republica Moldova, are un efect negativ direct asupra fertilităţii, întrucât perioada petrecută în educaţie este percepută drept incompatibilă cu formarea unei familii şi cu rolul de mamă. Unele cercetări au adus precizări suplimentare în acest sens, semnalând că efectele negative ale nivelului de educaţie asupra fertilităţii persistă în societăţile cu dificultăţi în combinarea rolurilor de mamă şi angajată.  Un alt factor care influenţează reducerea fertilităţii femeilor este cel economic. În luarea deciziei de a avea un copil, se fac calcule între costurile şi beneficiile implicate, comportamentul reproductiv fiind o alegere raţională. Costurile examinate sunt atât cele monetare (haine, alimentaţie, costuri medicale, educaţionale etc.), cât şi cele indirecte, de oportunitate (reducerea participării femeii pe piaţa muncii, problemele ce ţin de avansarea în carieră etc.). Pe lângă costurile analizate, un rol aparte îl au beneficiile, care sunt greu de cuantificat şi care includ beneficiile psihologice, sociale. Numărul născuţilor vii de mame în vârstă de 15-19 ani este un indicator al sănătăţii reproductive care variază în ţările din Europa. În anul 2012, ponderea cea mai mică a acestui indicator (sub 5%) s-a înregistrat în Olanda (1,3), Germania (1,8), Finlanda (2,0), Spania (2,2), Estonia (3,5), Lituania (4,5), Belarus (4,9). O pondere mai ridicată a numărului de copii născuţii vii de mame în vârstă de 15-19 ani (între 5-10%) s-a înregistrat în Letonia (5,1), Ucraina (7,1), Republica Moldova (8,0), iar cea mai ridicată pondere a născuţilor vii de mame în vârstă de sub 20 ani s-a înregistrat în România (10,3) şi Bulgaria (10,7).  În condiţiile social-demografice contemporane, problema avorturilor ocupă un loc special în discuţiile despre sănătatea reproducerii. Marea majoritate a ţărilor europene permit avortul la cerere, în timp ce Regatul Unit al Marii Britanii, Finlanda, Cipru au o interpretare suplă a motivelor restricţiei, Irlanda, Polonia, Luxemburg restricţionează avortul, iar Malta interzice avortul prin lege, fără nici o excepţie. Motivele care limitează practicarea avortului includ riscul pentru viaţa mamei sau sănătatea fizică şi/sau mintală, malformaţia fătului, motivele medicale sau socioeconomice.  Printre ţările europene cu cel mai mic număr de avorturi la 1000 de născuţi vii în anul 2010 sunt Olanda (150,1), Germania (162,9), Finlanda (168,0), Lituania (196,1), în timp ce ţările cu cel mai mare număr de avorturi raportate sunt Republica Moldova (365,3), Letonia (387,3), Bulgaria (417,8), România (480,3) şi Federaţia Rusă (598,8). Avortul în Moldova are o largă răspândire, chiar dacă numărul absolut al avorturilor s-a redus în ultimii ani de la 57181, în anul 1995, la 14838, în anul 2012. Începând cu anul 2001, se atestă un număr constant al avorturilor în jur de 15000-16000 mii anual, incidenţa avorturilor la 1000 femei de vârstă reproductivă fiind în jur de 15-17 avorturi. Corelarea numărului de avorturi cu numărul născuţilor vii relevă o situaţie mult mai dramatică. În anii 2000-2012, în Republica Moldova s-au înregistrat 36-48 de avorturi la 100 de născuţi vii. În anul 2012, numărul naşterilor a fost doar de 2,6 ori mai mare decât numărul avorturilor (39 435 de copii născuţii vii în anul 2012).  Mortalitatea maternă este unul dintre indicatorii cei mai sensibili şi complecşi ai sănătăţii reproducerii care reflectă nu numai capacitatea de utilizare corectă a serviciilor de maternitate, dar şi situaţia socioeconomică, nivelul de cultură şi de trai al populaţiei. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 287 000 de femei mor în lume anual din cauza complicaţiilor legate de sarcină sau naştere. Analiza comparativă a indicatorului de mortalitate maternă în ţările europene şi est-europene indică rate scăzute ale mortalităţii materne (sub 10 la 100 000 de născuţi-vii) în ţări, precum Belarus, Olanda, Suedia, Spania, Finlanda, Germania, Lituania, Estonia, Bulgaria. În Federaţia Rusă, Ucraina, România, Letonia, Republica Moldova însă, se atestă rate înalte ale mortalităţii materne. În anul 2010, Republica Moldova s-a situat pe prima poziţie în Europa în ceea ce priveşte indicatorul de mortalitate maternă (44,5). Analiza cazurilor de deces matern în Republica Moldova pune în evidenţă un şir de neajunsuri privind calitatea serviciilor pentru femeile gravide atât la nivel primar, cât şi staţionar, dar şi atitudinea societăţii şi a familiei faţă de sănătatea femeii însărcinate. Serviciul medical privind sănătatea mamelor, în condiţiile demografice actuale, necesită o modernizare atât la nivelul asistenţei medicale primare, cât şi spitaliceşti, susţin specialiştii în domeniu din Republica Moldova, cu implementarea unor noi forme de organizare orientate spre creşterea calităţii serviciilor existente, inclusiv a raportului cost-eficienţă [2, p.15].   Mortalitatea infantilă este un alt indicator al stării sănătăţii reproducerii care reflectă nivelul de organizare a serviciilor de sănătate, inclusiv calitatea de deservire a copiilor. Analiza comparativă pentru diferite ţări europene relevă că unele ţări au o intensitate mai mică de cinci decese a copiilor în vârstă de până la un an la 1000 de născuţi vii pentru anii analizaţi, spre exemplu: Finlanda (2,29), Suedia (2,54), Spania (3,19), Estonia (3,29), Germania (3,43), Olanda (3,77), Lituania (4,29). În alte ţări, intensitatea mortalităţii infantile este mult mai mare – Letonia (5,72), Federaţia Rusă (7,61), Ucraina (9,17), România (9,79), Republica Moldova (11,76). Chiar dacă unele ţări, precum Moldova, România, Letonia, Federaţia Rusă, Estonia, Lituania, au înregistrat tendinţe pozitive în reducerea mortalităţii infantile pe parcursul ultimilor 15 ani, intensitatea acestui indicator se menţine destul de înaltă.  Înrăutăţirea continuă a sănătăţii reproducerii determină ca aceasta să nu fie doar o problemă medicală, ci una de interes major pentru toată lumea ştiinţifică, întrucât ea aduce urmări grave atât în plan demografic, cât şi economic şi social. Sarcina strategică a sistemelor de sănătate din diferite ţări, inclusiv din Republica Moldova, la momentul actual, trebuie orientată spre toate posibilităţile de îmbunătăţire a potenţialului reproductiv al populaţiei, de a ameliora sănătatea de procreare a femeii şi de a reduce numărul sarcinilor nedorite.