Am avut norocul şi fericirea să mă aflu în preajma profesorului M. Ioniţă timp de aproape trei decenii -1969, an când mi-am început studiile la Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic „A. Russo” din Bălţi, şi până la trecerea Domniei Sale în nefiinţă –decembrie, 2002. L-am avut mai întâi ca profesor de gramatică când îi captam orice cuvânt, căci Dânsul spunea lucruri profunde şi pline de sens. Gramatica care pare să fie un domeniu dificil şi sec, devenea, graţie Domnului Profesor o jucărie atrăgătoare şi plină de farmec. Studentul de orice statut venea cu plăcere şi atracţie la orele Domniei sale, cu trecerea timpului am îndrăgit atât de mult acest domeniu al lingvisticii, încât am devenit unul din mulţii discipoli ai Domnului Profesor, făcând mai apoi studii de doctorat şi susţinând teza de doctor în filologie tot în domeniul gramaticii.  Pentru mine, şi nu numai, Dumneavoastră, Domnule Profesor, sunteţi un etalon, un model demn de urmat; un model bine conturat şi uşor de definitivat. În acest model se conturează imaginea lui M. Ioniţă – Omul, Profesorul şi Savantul. M. Ioniţă –Savantul era înzestrat de la natură cu harul de lingvist. Opera sa pune în evidenţă o neobişnuită putere de analiză şi, în acelaşi timp, de sinteză, un spirit permanent lucid şi critic, originalitatea şi forţa de creaţie fiind simţite pretutindeni. O capacitate de asimilare şi o memorie rar întâlnite; la toate acestea adăugându-se şi o putere de muncă aproape neomenească; fapt cei permitea să fie mereu cu informaţia la zi. Biblioteca D-lui era o bogăţie unică şi autentică (Păcat că Facultatea n-a ştiut s-o aprecieze la timp şi s-o exploreze cu eficacitate pentru posterioritate. Încă o dată Păcat!!!) În acest context Mircea Ioniţă ar putea fi citat printre cei mai profunzi gânditori asupra problemelor limbii şi limbajului. Cercetările Domniei sale au o bază empiric-documentată solidă, la fel şi un fundal filosofic şi filologic, tot atât de solid. Savantul M. Ioniţă se mai caracterizează prin dăruirea totală cercetării şi studiului, vocaţie şi activitate creatoare neîntreruptă, curiozitate şi entuziasm în abordarea subiectelor de cercetare, original în afirmarea opiniilor şi convingerilor ştiinţifice proprii în orice mediu academic.  Continuăm firul portretului prezentându-l ca o persoană de o tensiune spirituală continuă; erudiţie, perseverenţă, toleranţă, tenacitate, un savant riguros, cu programări rigide, pragmatic şi foarte selectiv, resimţind o afectivitate specială faţă de tinerii cercetători, dar şi tratându-i cu o exigenţă deosebită, răspunzând cu meticulozitate la orice întrebare a lor, sistematizând mereu aspectele problematice din orice întrebare. Şi-a propus mereu să fie de folos tuturor celor care erau într-o căutare.  Opera Domniei sale rămâne a fi deschisă pentru posteritate or, steaua care s-a stins atât de brusc în decembrie 2001, ne va trimite încă multă vreme lumina ei fermecătoare, nu ne rămâne decât să o receptăm şi să conştientizăm adevărata valoare a scrierilor ioniţiene.  În cazul M. Ioniţă paradoxul e unul coşerian, fiind mai mult apreciat în străinătăţi, decât la el acasă, or natura sa extroversă îi provoca mereu neînţelegeri din partea contemporanilor săi. În plus dânsul nu admite şi nu favoriza plecăciunile verbale goale; în aceasta şi constă unicitatea savantului M. Ioniţă. Scrierile Domniei sale nu sunt unele de agrement, adresându-se doar specialiştilor în materie. Aria tematică a operei sale este destul de vastă de la lingvistica generală şi cea discursivă, gramatica , semantică şi cea comparată şi structurală la probleme de traducere literară şi computerizată.  Mircea Ioniţă –Omul se asociază cu o gamă de calităţi care i-au definit personalitatea: marea forţă a sufletului său, bonomia, un perfect simţ al umorului, foarte sociabil, ager, binevoitor. Se întâmpla câteodată să fie subiectiv în aprecieri dar nu în plan ştiinţific unde era necruţător de obiectiv. Foarte apropiat şi prietenos cu colaboratorii şi confraţii de breaslă, aflându-se cu ei în relaţii profesionale profund umane, dar şi caustic şi ironic cu cei care-l provocau, sau îl tachinau. Mircea Ioniţă, didactul, se făcea remarcat de la distanţă prin alura sa greoaie, şi umărul drept, lăsat în jos de greutatea servietei pline cu cărţi şi materiale didactice. În aulele studenţeşti avea vână de profesor, simţea sala, avea contact cu auditoriul, în prelegerile ţinute dădea dovadă de o coerenţă şi o organizare logică a ideilor excepţionale. Accesibilitatea expunerii materiei şi tonul degajat îl făceau să fie mereu aşteptat şi dorit de studenţi. Cineva ar spune că portretul lui M. Ioniţă nu conţine doar lumini dar şi umbre; eu însă mă întreb –în care portret ele lipsesc, umbrele? Pentru mine M. Ioniţă a însemnat şi înseamnă enorm. Întâlnirea cu el a fost hotărâtoare în formarea mea filologică de mai departe. Mă număr printre acei, care l-au cunoscut bine şi chiar foarte bine pe Domnul profesor. Pentru mine personal numele M. Ioniţă înseamnă astăzi, când omul cu acest nume numai este printre noi, rostul activităţii mele de un sfert de veac pe tărâmul cercetării, impulsul formării propriei mele gândiri lingvistice. Multe elemente din teoriile sale au devenit puncte de plecare în cercetările mele ulterioare. Am avut pentru Profesorul M. Ioniţă tot timpul un sentiment de afecţiune şi admiraţie, această relaţie umană la rândul ei a fost stimulativă pentru formarea mea ulterioară. Cu toată modestia şi discreţia afirm că pe tot traseul meu profesional –didactic şi de cercetare am simţit mereu paternitatea ioniţiană. Cu atât mai mult un lucru este cert: simt un nerv ioniţian în şira spinării mele spirituale şi asta mă face să stau mai drept şi mă lasă să cred că sunt un om autentic. Mi-aş dori mult să Vă ştiu liniştit în împărăţia cerurilor , încredinţat fiind că opera vieţii Dumneavoastră va rămâne veşnic vie şi va persista printre veacuri ca fiind ceva valoros şi etern.  Astăzi Vă omagiem, Domnule Profesor, şi fie ca verbul Dumneavoastră să răsune în toate colţurile lumii. Să Vă odihnească Domnul în pace, Domnule Profesor, iar noi vom avea grijă ca Opera vieţii Dumneavoastră să fie veşnic vie.