În lucrarea de față este analizat patrimoniul meșteșugăresc, constituit pe parcursul a 75 de ani de existență (împliniți pe 28 aprilie 2018) ai Muzeului Etnografic al Moldovei. Intervalul anilor 1968 și 1975 a fost cel mai favorabil din întreaga istorie a muzeului, în privința dezvoltării colecțiilor. În acei ani, instituția noastră a procurat sau i-au fost donate nu mai puțin de 368 de piese referitoare la meșteșugurile tradiționale, majoritatea dintre ele aparținând domeniului industriei casnice. Cercetarea noastră are în obiectiv următoarele meșteșuguri: industria casnică textilă, prelucrarea lemnului (rotăritul, dogăritul, lemnăritul, cu excepția dulgheriei), frânghieritul, fierăritul, pielăritul (cojocăritul, confecţionarea căciulilor şi a opincilor), olăritul şi pietrăritul. Documentarea are la bază principalele surse specifice muzeului: patrimoniul păstrat în spațiile muzeale, registrele de inventar, fișele de evidență ale obiectelor și arhiva fotografică. Investigația științifică a condus la identificarea a cca 860 de piese, împărțite după cum urmează: industrie casnică textilă – cca 370 de obiecte; lemnărit – cca 380; frânghierit – 30; fierărit – 25; pielărit – 21; olărit – 16; pietrărit – 15 etc. Dacă raportăm acești indici la numărul total de piese muzeale, rezultă că mai bine de 10% din patrimoniul muzeal aparține domeniului meșteșugurilor tradiționale. Se observă o mare discrepanță între industria casnică și lemnărit, pe de o parte, și celelalte cinci meșteșuguri, pe de alta. În opinia noastră, muzeul din Iași nu a avut o politică coerentă de achiziții, întrucât principalele zone etnografice și culturale ale Moldovei, din care provine patrimoniul meșteșugăresc, includ Bucovina (mai mult de jumătate dintre piese), urmând județele Iași, Neamț și Botoșani.

The present paper analises the handicraft heritage constituted during the 75 years of existence (made on 28 April 2018) of the Ethnographic Museum of Moldavia. The period between 1968 and 1975 was the most favourable one in the entire history of the museum, in terms of collection development. In those years no fewer than 368 objects related to traditional handicrafts were purchased by or donated to our institution, most of them belonging to the field of household industry. Our research focussed on the following handicrafts: textile household industry, wood manufacture (wheel making, making objects using staves, woodworking excepting house carpentry), ropemaking, blacksmithing, skin manufacture (making of coats, caps and ‘opinci’ – traditional peasant shoes), pottery and stone manufacture. The documentation work based on museum’s main specific sources: the heritage stored within museum spaces, the inventory record, object data sheet and photographic library. Scientific research led to the identification of approx. 860 objects distributed as follows: textile household industry – approx. 370 objects; wood manufacture – approx. 380; ropemaking – 30; blacksmithing – 25; skin manufacture – 21; pottery – 16; stone manufacture – 15, etc. If we relate these figures to the total amount of museum objects, it results that more than 10% of the museum heritage belong to the field of traditional handicrafts. A large discrepancy is to be noted between household industry and wood manufacture on the one hand, and the other five handicrafts on the other hand. It is our opinion that the museum of Iaşi did not have a coherent purchase policy, as the main ethnographic-cultural areas of Moldavia from which handicraft heritage comes include Bukovina (more than half of them) and afterwards Iaşi, Neamţ and Botoşani counties.