Creangă – dickens – twain: comunitate tematică, viziuni artistice
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
1262 64
Ultima descărcare din IBN:
2023-12-19 12:27
SM ISO690:2012
NEDU, Liudmila, APETRI, Dumitru. Creangă – dickens – twain: comunitate tematică, viziuni artistice. In: Роль образования в подготовке конкурентоспособных специалистов. Студенческие исследования, Ed. 2, 29 aprilie 2015, Comrat. Комрат 2015г: Научно-исследовательский Центр «Прогресс» при Комратском госудаврственном университете, 2015, pp. 46-49.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Роль образования в подготовке конкурентоспособных специалистов. Студенческие исследования 2015
Conferința "Роль образования в подготовке конкурентоспособных специалистов. Студенческие исследования"
2, Comrat, Moldova, 29 aprilie 2015

Creangă – dickens – twain: comunitate tematică, viziuni artistice


Pag. 46-49

Nedu Liudmila, Apetri Dumitru
 
Universitatea de Stat din Comrat
 
Disponibil în IBN: 27 octombrie 2019


Rezumat

Printre marii povestitori ai lumii se numără, fără îndoială, Mark Twain, Ion Creangă, Charles Dickens, Charles Perraut, Hans Cristian Andersen, Oscar Wilde ş. a. Din această slăvită cohortă iam ales pentru tema noastră pe marele humuleştean, Charles Dickens şi Mark Twain care se impun ca scriitori excepţionali în dezvăluirea lumii copilului şi a adolescentului. Operele lor fac parte din zestrea spirituală a omenirii, ele sunt valori netrecătoare. Comparând operele literare ale celor trei mari scriitori Ion Creangă, Charles Dickens şi Mark Twain în plan tematologic (universul copilăriei) şi, în anumită măsură, în plan imagologic (imaginea artistică a copilului), am ajuns la o icoană clară asupra spiritului creator în domeniul artei literare şi la originalitatea operelor luate în discuţie. Neavând experienţă bogată în cercetare, am limitat cu preponderenţă la studierea tematică, adică situaţii tipice şi generale, subiecte, locuri şi obiceiuri. George Eliot, în prefaţa unui roman de-al său, spunea că atunci, când un scriitor îşi îndreaptă privirea spre copilărie, el o face pentru a detesta amarul şi cenuşiul prezentului şi pentru a arăta că nu există viaţă particulară care să nu fi fost determinată de un cadru social mai larg. Comparând spaţiul „mioritic‖ al Humuleştilor cu labirintul străzilor Londrei, laolaltă cu violenţa şi „lumea mizerabililor‖, ajungem la ideea că la Dickens copilăria se ţese ca o experienţă de viaţă a hoinarului ce populează „strada‖ cu imaginarul sau „amprenta minţii lui‖. Sunt moduri diferite de prezentare artistică a lumii copilului la aceşti doi scriitori mari. Am putea spune că mişcarea centrifugă se traduce prin evadarea de acasă într-un spaţiu al misterului şi al aventurii. În Amintiri din copilărie, „copilul universal‖ se întoarce în Humuleşti ca într-un centru al lumii. În opera crengiană şi în cea a lui Dickens şi-a găsit o reflectare originală un amplu diapazon sentimental. Copilul, într-adevăr, dispune de un larg diapazon emotiv. De exemplu: frica – copilul în faţa unui pericol se simte condamnat, osândit, este convins că va fi rănit într-un mod ireparabil; confuzia – copilul reacţionează confuz, are dificultăţi de gândire, de concentrare; impasul – în acest tip de reacţie copilul se simte blocat şi incapabil să facă faţă situaţiei, crede că orice soluţie pe care o găseşte va eşua şi se simte în mod permanent imobilizat; disperarea – copilul disperat se străduieşte să găsească orice mijloc pentru a rezolva criza, chiar şi metode pe care nu le-ar utiliza în mod obişnuit; apatia – în anumite condiţii, copilul pur şi simplu renunţă la acţiune.Importanţa lui Charles Dickens în literatura engleză şi cea universală este aşa de mare încât orice critic, indiferent de formaţiune şi teoria lui, poate găsi încă destule cai de abordare a operei lui, nedescoperite până acum, pentru că nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea de a număra picăturile de apă dintr-o mare, iar măreţia lui Dickens poate fi comparată cu vastitatea unei mari. Majoritatea criticilor sunt de acord că opera lui Dickens are un mare substrat autobiografic, că în ea sunt reflectate multe fapte rele din viaţa lui, temerile şi dorinţele lui subconştiente, ce poate spune că imaginea copilăriei din operele sale a fost alimentată de o experienţă dureroasă proprie, inclusiv viaţa în închisoare, care a devenit un puternic simbol în aproape toate romanele, ca şi experienţa sa de elev. Spre deosebire de Charles Dickens, în Amintiri din copilărie Creangă „povesteşte copilăria copilului universal‖ [2, p. 481]. „Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copii de când e lumea şi pământul, măcar să zică cine a zice‖ [3, p. 21]. Dar Amintirile nu sunt propriu-zis memorii, ele nu iau faptele în mod cronologic şi nici nu le duc de la un capăt la altul urmărind o evoluţie autobiografică definitorie ca Charles Dickens [4]; amintirile lui Creangă nu reproduc pur şi simplu nişte întâmplări din copilărie. Creangă, spre deosebire de Dickens, dă la o parte ceea e nociv pentru copilărie; nici nu i-a murit un frate ca lui Mark Twain, nici Smaranda nu e bolnavă ca Mr. Copperfield, nici Ştefan nu e necăjit ca John Dickens sau Mr. Clemens, nici, mai ales, nu lasă să treacă vremea copilăriei. Pentru Dickens, Mississippi este „un canal murdar pe care curge noroi lichid fără nimic plăcut în aspectul lui în afară de fulgerul inofensiv care licăreşte în fiecare noapte deasupra orizontului întemeiat‖. Creangă face din Nică un prototip, aşa cum Mark Twain face din Tom sau din Huck şi Charles Dickens din David Copperfield.[5, p.22] Excelent psiholog al copilăriei şi al copilului, Mark Twain ne propune de fapt un studiu monografic al vîrstei fragede, al plinătăţii ei epice şi spirituale. Tom Sawyer nu cunoaşte oboseala cînd e vorba de a urzi planuri, de a născoci, de a se face erou al orăşelului american supranumit Petersburg. Aventurile lui Tom Sawyer constituie o pagină novatoare şi strălucită în creaţia lui Mark Twain. Umorul scriitorului a cucerit cititorii de toate vîrstele. Canavaua naraţiunii însă nu e ţesută din trucuri comice ale unui om hazliu (deşi sunt în ea destule glume ce provoacă rîsul), nici din fraze demascatoare a modului de viaţă stagnant al provinciei americane (cu toate că în multe locuri ale cărţii se simte ironizarea acestui fel de a convieţui). Valoarea moralizatoare a Aventurilor lui Tom Sawyer merge de la satirizarea pedanteriei şi bigotismului pînă la afirmarea celor mai înalte idealuri ale epocii sale: libertatea omului şi egalitatea în drepturi. Umorul lui Mark Twain se transformă într-un mijloc de dezvăluire realistă a psihologiei umane (în primul rînd a copiilor) şi, în acelaşi timp, un procedeu de poetizare a vieţii. Aventurile lui Tom Sawyer şi Aventurile lui Huckleberry Finn, deşi sunt romane de ficţiune, au o bază reală autobiografică. Chiar dacă faptele nu sunt culese din realitatea directă, prototipurile personajelor, atmosfera, conflictele sociale şi, mai ales, aspiraţiile au existat în viaţa scriitorului.[6, p.34] Tom Sawyer manifestă calităţile unui tînăr om de afaceri, el se prezintă ca un „model‖ în miniatură al bussinesmanilor americani tipici. Oare Tom nu visează să devină om bogat? Oare nu rîvneşte el la un profit de la vopsirea gardului? Oare nu cumpără el bilete pentru a obţine un premiu la şcoala duminicală? Dar nu spiritul prevăzător, calculat al băiatului conferă farmec lucrării lui Twain. Nici chiar calitatea autorului de a epata cititorul prin descrierea aventurilor extraordinare ale eroilor. Amintirile lui Ion Creangă reprezintă primul nostru ―roman al copilăriei ţărăneşti‖. La fel de tipică poate fi considerată copilăria lui David Copperfield, Oliver Twist sau Little Dorrit care de fapt nici nu cunosc în mod real aceasta parte a vieţii lor, fiind produsul exploatării cunoscute de copiii englezi la sfârşitul secolului XIX. De aceea, putem lua drept călăuză delimitările pe care Lucian Blaga le făcea între „cultura minoră‖, proprie civilizaţiei vechi agrare şi „cultura majoră‖, proprie civilizaţiei citadine, industriale. Prima - reprezintă vârstă copilăriei umanităţii însă nu în sensul unei vârste biologice individuale, ci în sensul de o anumită structură a modului de viaţă şi a mentalităţii, iar cea de a doua – o structură mintală a maturităţii. ―Omul în calitatea de creator de cultură îşi realizează plăsmuirile fie prin darurile şi structurile copilăriei, fie prin cele ale maturităţii. Creatorii sunt şi pot să fie oameni de orice vârstă… E desigur un paradox aproape de necrezut ca oameni maturi se supun docili unor structuri care anatomic şi fiziologic nu le mai aparţin, intrând cu entuziasm în robia copilăriei. Şi tot un paradox este împrejurarea ca nişte copii să poată crea sub constrângerea unor structuri care anatomic şi fiziologic încă nu le aparţin, intrând în robia maturităţii.[1, p.35] În mediul satului, al ―culturii minore‖, copilăria îşi găseşte un mediul natal, în care şi adulţii mai au o structură mintală receptivă la particularităţile psihice ale acestei vârste, au plăcerea de a participa la jocurile copiilor. Pentru că ―ne putem închipui – scrie Lucian Blaga – că până mai acum vreo sută şi ceva de ani, psihologia, structura psihologică ―adoptivă‖ a săteanului nostru, de orice vârstă, să fi fost de natură ―copilărească‖ Comparînd conştiinţa de sine a copilului cu cea a omului matur, putem vorbi de o obiectivare relativă la Dickens şi de una minimă la Creangă (copilul Nică este Creangă însuşi).Există însă o deosebire evidentă între umorul numit de noi „ţărănesc‖ al lui Creangă şi cel duios al lui Charles Dickens. La Dickens, fiinţele umane din jurul lui David sunt surprinse de un observator fin şi profund al psihologiilor umane. Clasicismului renascentist al lui Creangă îi corespunde realismul înduioşat „the milk of human kindness‖ al lui Dickens – prozator care îşi fereşte eroul-copil de oroarea vieţii sociale prin înveşmântarea în pitoresc a situaţiilor şi caracterelor. [4, p.48] Dat fiind faptul că scriitorii comparaţi au trăit în spaţii geografice şi culturale diferite, diferite s-au dovedit a fi etapele de formare a spiritului critic la copil şi adolescent, dar şi natura operelor înseşi. Creangă e superior lui Mark Twain şi lui Charles Dickens prin umorul său excelent, prin comicul întâmplărilor, prin contrastul între faptul comis şi simularea ignoranţei, ca în episodul cu smântânitul oalelor. Comică e întâmplarea cu pupăza din tei, dar nu numai ca sâmbure epic, ci ca limbaj de artă şi subtilitatea de echivoc. Opera crengiană o considerăm a fi superioară celei a lui Dickens prin îmbinarea măiestrită a umorului cu lirismul. Există diferenţe şi între opera lui Creangă şi Twain. Umorul lui Mark Twain este trist, al lui Creangă îi duios, agreabil, de factură populară. Şi totuşi, pe aceşti doi mari creatori de literatură despre şi pentru copii şi adolescenţi îi apropie duioşia evocării.