În tratamentul dereglărilor metabolice, un interes deosebit prezintă plantele medicinale, folosirea cărora sub formă de preparate galenice duce la combinarea activă a principiilor active din ele cu microelementele. Produsele vegetale conţin un complex întreg de substanţe farmacologic active, numite principii active, care determină virtutea terapeutică a plantei. Aceste substanţe induc proprietăţi imunomodulatoare care influenţează asupra indicilor morfologici şi biochimici în diabetul experimental [1, p.360-362]. Diabetul zaharat reprezintă o problemă socială, în diferite ţări ale lumii morbiditatea diabetului variază între 0,2-8,8%. În ultimul timp, se acordă o atenţie majoră măsurilor profilactice şi elaborării metodelor ce asigură regresul şi remisia diabetului. Un rol important în rezolvarea acestei probleme îl au plantele medicinale. Avantajul întrebuinţării plantelor medicinale este lipsa efectelor secundare, care prin folosirea medicaţiei pe cale de sinteză pot deveni principale. Combinarea mai multor plante cu efecte terapeutice identice sau apropiate, numite plante adjuvante, măresc eficacitatea, se intercondiţionează, acţionând în aceeaşi direcţie ele asigură superioritatea acţiunii terapeutice. Modificările imunităţii celulare pot fi în relaţie cu anumite modificări metabolice, ceea ce a servit ca bază pentru cercetarea statutului leucocitar al organismului. Leucocitele prezintă, de asemenea, unele anomalii în cursul diabetului zaharat. Astfel se observă modificări privind adezivitatea, migrarea, chemotoxia, fagocitoza. Leucocitele joacă un rol deosebit, curăţă sângele de hematoame şi descompun hemoglobina din hematiile distruse. Aşadar, principalul lor rol îl constituie apărarea organismului împotriva unor factori străini. Creşterea numărului de leucocite reprezintă un semnal de alarmă, deoarece acest fapt indică existenţa unui focar de infecţie în organism [4, p.30-55]. Frecvenţa şi severitatea crescută a infecţiilor, cu precădere bacteriene şi fungice, la bolnavii cu diabet zaharat, au justificat avansarea ipotezei dezvoltării unei imunodeficienţe secundare în cursul evoluţiei acestei boli, cu toate că în primele etape ale patologiei numărul de leucocite este crescut. Numărul crescut de leucocite a fost observat şi în cercetările noastre – 10,56  2,02*109 l/l, în comparaţie cu martorul – 6, 56  0,8*109 l/l. La administrarea extraselor din plante medicinale pe fondul diabetului alloxanic se observă o echilibrare leucocitară, numărul lor apropiindu-se de normă – 6,96  0,87*109 l/l. Deficitul funcţiei fagocitare, asociat cu tulburarea capacităţii bacteriene, este o realitate doar în formele insuficient controlate, cu hiperglicemie de peste 16,66 mmol/l, ca şi în cele complicate cu cetoacidoză, deficitul fiind reversibil după normalizarea parametrilor biologici. În cercetările realizate, au fost semnalate rezultate inedite asupra modificării numărului de limfocite ce denotă consecinţele influenţei extrasului cercetat în diabetul modelat. Au fost depistate particularităţile conţinutului limfocitar în cazul diabetului alloxanic, s-a observat o creştere a limfocitelor, în lotul alloxan cu 25% mai multe faţă de lotul martor, astfel în lotul alloxan numărul limfocitelor constituie 6,2±0,77*109 ly/l, iar în lotul martor – 4,96±0,42*109 ly/l, în lotul extrasului cercetat se înregistrează o valoare de 4,7±0,39*109 ly/l. Cercetând numărul monocitelor, s-a observat o creştere de la 1,57± 0,11*109 mo/l (norma) până la 1,92±0,20*109 mo/l în lotul de alloxan, în lotul cu plante medicinale autohtone se înregistrează valoarea de 1,7±0,09*109 mo/l, iar în diabetul alloxanic pe fondul administrării complexului studiat poate fi observată o scădere a monocitelor până la 1,8±0,17*109 mo/l, astfel contribuind la normalizarea lor. Rezultatele investigaţiilor realizate ne permit să estimăm că paralel cu creşterea monocitelor menţionate supra, în diabetul alloxanic mai persistă şi creşterea numărului de granulocite. Granulocitele sunt cel mai numeros tip de leucocite, joacă un rol major în apărarea antiinfecţioasă primară a organismului prin fagocitarea şi digestia microorganismelor, iar activarea lor necorespunzatoare poate duce la lezarea ţesuturilor normale ale organismului prin eliberarea de enzime şi agenţi patogeni. S-a observat creşterea granulocitelor de la 1,4±0,08 *109 gr/l în lotul de control până la 2,27±0,28*109 gr/l în lotul alloxan, în lotul extrasului cercetat înregistrăm valoarea de 1,86±0,08*109gr/l. Administrarea acestui extras pe fondul diabetului alloxanic duce la o normalizare a granulocitelor – 2,02±0,12*109 gr/l. Diabetul alloxanic se caracterizează printr-o insuficienţă primară de insulină şi la animale se observă schimbări specifice corespunzătoare în metabolism. După apariţia simptomelor diabetului se determină o scădere a nivelului de insulină în plasmă, care se află în dependenţă de expresivitatea schimbărilor degenerativ-necrotice în celulele beta ale pancreasului endocrin. Determinarea insulinei la şobolanii cu diabet alloxanic a arătat o micşorare semnificativă a ei atingând nivelul de 1/3 din cantitatea normal [2, p.28-52].Nivelul conţinutului de insulină la lotul martor este de 2,23  0,21 pmol/l, la lotul alloxanic 0,78±0,09 pmol/l ce evidenţiază o scădere majoră a insulinei faţă de normă, această scădere se datorează distrugerii celulelor beta ale pancreasului endocrin care se află în strânsă corelaţie cu nivelul redus de insulină activă în plasmă, în lotul unde s-a administrat extrasul din plante medicinale autohtone conţinutul de insulină este de 2,27±0,18 pmol/l, iar în lotul administrat cu extrasul cercetat pe fondul diabetului alloxanic este de 1,41±0,17 pmol/l. Datorită alterării secreţiei absolute sau relative de insulină, în organism se declanşează modificări majore în metabolismul glucozei. Deoarece glucoza este agentul insulinotrop cel mai important din cadrul organismului, ea joacă rol important în sistemul glucoză–insulină. Dereglarea lui în organism produce aport crescut al glicemiei. Ca urmare este dereglată toleranţa la glucoză, în legătură cu aceasta are loc majorarea nivelului de glucoză în sânge, deoarece insuficienţa insulinică nu asigură utilizarea totală a ei în ţesuturi, prin ce şi se exprimă tulburarea metabolismului glucidic. Reducerea capacităţii ţesuturilor organismului de a asimila glucoza şi creşterea bruscă a vitezei gluconeogenezei în celulele ficatului sunt în corelaţie, deoarece intensificarea producerii de glucoză în ficat şi eliminarea în sânge este reacţia la scăderea utilizării glucozei de către ţesuturile periferice, ceea ce şi a fost observat la animalele cu diabet alloxanic. Întrucât mecanismele normale de reacţie nu funcţionează, apare un vector de tratament cu ajutorul extrasului din plante medicinale autohtone ce contribuie în stadiul incipient al diabetului zaharat la normalizarea nivelului de insulină şi reducerea glucozei sangvine. Graţie acestor rezultate, putem menţiona că extrasul cercetat prezintă un potenţial material cu mari posibilităţi de valorificare, deoarece contribuie la diminuarea glucozei în diabetul alloxanic şi la echilibrarea insulinei plasmatice [3, p.220-226].