Starting from the premise that nonfiction reflects the organic form by which the novelists relate to literature, diarism provides a version of the `autobiographical pact` (Philippe Lejeune), oscillating between self-disclosure and self-camouflage (Mihăieş 2005b, p. 12). In Eugen Simion’s optics, the journal agrees with a fiction of the nonfiction nonficțiunii (Simion 2001, vol. I), thus it involves a certain functional mechanism in which the Romanian narrative techniques are inherent. This article aims to treat the intimate diary as a metaliterary mediator, a game of egos, and also an intermediary between the narrator and the narratee, thus elucidating the issue of the typology formulated by Orhan Pamuk in Thenaive and sentimental novelist (if limits can be set when speaking about intimism), with a focus on the boundary between the writer and the living person, considering that the existence of this paradigmatic delimitation influences the diary writing. Without emphasizing the diachronic dimension of the approaches, the study will analyse three styles of confessions typical of the modern and postmodern periods that have succeeded in overcoming the convention of `drawer literature` as follows: Virginia Woolf, A writer’s diary; Umberto Eco, Confessions of a young Novelist; Haruki Murakami, What I talk about when I talk about running.

Pornind de la premisa că nonficțiunea reflectă forma organică prin care romancierii se raportează la literatură, diarismul pune la dispoziție o versiune a „pactului autobiografic” (Philippe Lejeune), pendulând între auto-dezvăluire și auto-camuflare (Mihăieş 2005b, p. 12). În optica lui Eugen Simion, jurnalul e în acord cu o ficțiune a nonficțiunii (Simion 2001, vol. I), așadar implică un anumit mecanism funcțional în care tehnicile narațiunii romanești sunt inerente. Lucrarea aceasta își propune să trateze jurnalul intim ca pe o instanță metaliterară, un joc al eurilor și, totodată, un intermediar între narator și naratar, elucidând problematica tipologiei postulate de Orhan Pamuk în Romancierul naiv și sentimental (dacă pot fi stabilite borne când vine vorba de intimism), cu centrare asupra limitei dintre cel care scrie și cel care trăiește, considerând că existența acestei delimitări paradigmatice influențează scriitura diaristică. Fără a accentua dimensiunea diacronică a abordărilor, studiul va supune analizei trei stiluri de confesiuni caracteristice perioadelor modernă și postmodernă care au reușit să devanseze convenția de ,,literatură de sertar”, după cum urmează: Virginia Woolf, Jurnalul unei scriitoare; Umberto Eco, Confesiunile unui tânăr romancier; Haruki Murakami, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă.