Conţinutul numărului revistei |
Articolul precedent |
Articolul urmator |
679 10 |
Ultima descărcare din IBN: 2024-03-20 06:58 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
[008+94](498) (2) |
Civilization. Culture. Progress (814) |
History of Romania. Republic of Romania (133) |
SM ISO690:2012 BODALE, Arcadie. Fântânile şi dreptul de patronat. In: Buletin Ştiinţific. Revista de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie (Serie Nouă) , 2017, nr. 27(40), pp. 6-32. ISSN 1857-0054. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Buletin Ştiinţific. Revista de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie (Serie Nouă) | |||||
Numărul 27(40) / 2017 / ISSN 1857-0054 | |||||
|
|||||
CZU: [008+94](498) | |||||
Pag. 6-32 | |||||
|
|||||
Descarcă PDF | |||||
Rezumat | |||||
In Evul Mediu, ctitorirea unui lăcaș de cult in Țările Romane, a stat sub semnul unui amestec juridic intre dreptul de ctitorie bizantin și obiceiul pămantului, fiind cunoscut in lumea catolică sub numele de „patronat”. Din acest statut a derivat dreptul ctitorului-proprietar de a administra averile mănăstirii/ bisericii sale, de a retrage proprietățile dăruite, a alege egumenul sau preotul paroh, de a le lăsa moștenire sau instrăina, prin dăruire sau vanzare. Acest ansamblu mixt de norme juridice a ajuns, in spațiul romanesc, să reglementeze nu numai drepturile și obligațiile celor care ridicau sau innoiau un lăcaș de rugăciune, ci toate faptele prin care poporul credea că se poate caștiga mantuirea sufletului: săparea și ingrijirea unei fantani, construirea unui pod, edificarea unei cruci mari sau chiar plantarea/altoirea unui copac departe de casă. Plasarea unei fantani sau biserici sub incidența aceluiași sistem de norme a devenit posibilă datorită faptului că aceste acțiuni aveau aceeași semnificație. In cultura noastră tradițională, deopotrivă bisericile și fantanile erau considerate locuri sacre, deoarece fondarea unui lăcaș de rugăciune și construcția unei fantani conduceau ambele la mantuirea sufletului ctitorului. Aflați pe patul de moarte, oamenii obișnuiau să-și roage urmașii să realizeze ceea ce danșii nu au reușit pe parcursul vieții, in special, o fantană și un pod. Faptul că locul ales pentru o asemenea fantană de pomenire era situat in camp sau la răscruce, relevă elocvent intenția de a o amplasa in locuri unde oamenii și animalele aveau cel mai mult nevoie de aceasta. Nu intamplător, fantanile și unele biserici purtau numele ctitorilor. Un alt paralelism intre cele două tipuri de construcții e faptul că persoanele care au intemeiat fantana sau biserica, trebuiau să fie curate. Atat in cazul bisericilor, cat și al fantanilor, dreptul de ctitor se transmitea urmașilor. In consecință, urmașii aveau dreptul de a fi indicați drept co-ctitori, dar și obligația de a avea grijă de acestea, altfel le puteau pierde. Această grijă specială pentru construcțiile făcute de strămoși se intemeia, de asemenea, pe credința tradițională că bisericile pustii și fantanile abandonate erau locuri bantuite de diavol. Cu toate acestea, cel mai important paralelism intre construcția unei biserici și săparea unei fantani era faptul că acestea puteau fi vandute de ctitor sau de urmașii săi. Evident, astfel se pierdea calitatea de ctitor, adică obligația de a se mai ingriji de ele și, implicit, dreptul de a mai fi pomeniți. In schimb, obligațiile și drepturile lor ctitoricești – cu pomenirea veșnică și credința in mantuirea sufletului – erau preluate, in mod automat de către cumpărător. Din acest motiv avem toate motivele să credem că, de cele mai multe ori, moștenitorii ctitorilor nu vindeau decat moșia, nu și dreptul de ctitorire al străbunilor. |
|||||
Cuvinte-cheie fântână, biserică, act de ctitorire, drept de patronat, mântuire, vânzare, obiceiul pământului. |
|||||
|