Limbajul este o formă a vieţii, iar noi, utilizatorii lui, trăim nu doar biologic și spiritual, ci trăim viaţa și lingvistic, deci avem trăirea unei cunoașteri lingvistice. De aceea, nu putem fixa în limbaj un sistem static, după cum nu există statică și viaţa omului, unde limbajul înseamnă „casa în care locuiește fiinţa umană”. Prin această esenţializare a limbajului, se manifestă și excentricitatea lui – comunicarea a ceva despre ceva și a ceva cu cineva, aceasta exteriorizând facultatea omului de a evalua esenţa lucrurilor și a altor fiinţe și, astfel, limbajul realizat reprezintă atribuirea comună a eu-lui către ceilalţi, el fiind oglinda omului, a raţiunii, a afectivităţii și a voinţei sale.

Le langage est une forme de la vie, mais nous, ses locuteurs, nous vivons pas seulement biologiquement et spirituellement, mais nous vivons la vie et linguistiquement, donc nous sommes entraînés dans une connaissance linguistique. C’est pourquoi, nous ne pouvons pas fixer dans le langage un système statique, ainsi comme il n’existe pas et la vie statique de l’homme où le langage signifie ‘’la maison où habite l’être humain’’. Par l’intermédiaire de l’essence de langage on manifeste et son excentricité – la communication de quelque chose et sur quelque chose et de quelque chose avec quelqu’un, cela extériorisant la faculté de l’homme d’évaluer l’essence des choses et des autres êtres et, ainsi, le langage réalisé représente l’attribution commune de l’égo envers les autres, lui étant le miroir de l’homme, de la raison, de l’affectivité et de sa volonté.