Asertivitatea este caracteristica care asigură o comunicare eficientă în triada părinte-copil-pedagog. Dezvoltarea abilităților asertive implică atât efortul părinților, cât și al pedagogilor care relaționează zilnic cu copilul. Cunoașterea personalității copilului, evaluarea necesităților acestuia, abordarea individualizată în procesul instructiv educativ determină și menține colaborarea între pedagog și părinte. Colaborarea, comunicarea, capacitatea de exprimare a  emoțiilor și gândurilor asigură succesul adaptării și cunoașterii. Părinții, profesorii pot fi înșiși modele de exprimare a emoțiilor negative, într-o manieră dezirabilă făcând apel la asertivitate. Elevul are nevoie de modele și reguli pentru a avea o conduită adecvată, pentru a se socializa. Eroarea fundamentală de atribuire funcționează și în cazul triadei elevi-părinți-profesori, atunci când protagoniștii abdică de la asumarea responsabilă a îndeplinirii rolurilor ce le revin.  

The assertiveness is the characteristic which ensures an efficient communication in the triad parent-child-educator. The development of assertive abilities involves the parents’ effort as well as the effort of educators that correlate daily with the child. Knowing the child personality, evaluating his/her necessities, the individualized approach in the instructive educational process determines and maintains the collaboration between educator and parent. The collaboration, communication and capacity of expressing emotions and thoughts assure the success of adapting and knowing. Parents and teachers themselves can become models of expressing emotions in a desirable manner, using assertiveness. To be able to display adequate behavior, to socialize, the learner needs models and rules. Fundamental attribution error also functions in the parent-student-teacher triad when the protagonists give up to responsibly fulfilling their roles.