Activitatea urbanistică din perioda URSS poate fi caracterizată ca fiind un proces complex, care a ţinut să reglementeze dezvoltarea spaţial-planimetrică a tuturor formelor de aşezare umană. Astfel, satul moldovenesc devine treptat obiectul de studiu pentru activitatea urbanistică, iar acest proces se conturează mai ales in urma adoptării hotărarii Comitetului Central al PCUS şi a Sovietului Miniştrilor din Uniunea Sovietică din 1968 – „Despre reglementarea construcţiei in sate”. Deoarece tradiţia sovietică nu separa conceptual activitatea urbanistică de cea arhitecturală, in elaborarea planurilor urbanistice generale erau implicaţi in mare parte specialişti formaţi ca arhitecţi. Consecinţele acestui fapt s-au răsfrant asupra tendinţelor de a căuta forma cea mai potrivită şi de a crea compoziţia cea mai perfectă ce ar putea-o „imbrăca” satul moldovenesc in procesul de constituire a noii realităţi socialiste. Anume această tendinţă spre căutarea formei şi compoziţiei optime a stat la baza elaborării proiectelor satelor model, care intruchipau nivelul cel mai inalt al modului de organizare arhitectural-planimetrică a localităţilor rurale din RSSM. Prezenta comunicare se va axa, preponderent, pe proiectele satelor model. Elaborate pentru diverse expoziţii şi concursuri unionale, aceste proiecte erau mai degrabă nişte viziuni supra-idealizate asupra satului moldovenesc decat proiecte de lucru ce ar putea fi implementate. Insă acest lucru le face şi mai interesante pentru că prezintă o perspectivă neimplinită pentru localităţile rurale din epoca respectivă. Comunicarea se va baza pe exemple concrete de proiecte ale satelor model, precum cel elaborat pentru satul Plopi, raionul Cantemir, lucru care va facilita inţelegerea acestui fenomen in toată complexitatea sa.