Cercetarea motivației și semanticii cuvantului de substrat argea ne-a determinat să apelăm la materialul arheologic privitor la realia dată ca cea mai rudimentară locuință construită de omul sedentar. Făcand parte din sfera vieții rurale străvechi, prototipul acestuia il avem atestat in sursele antice. Definirea istorică exactă a cuvantului a fost dată de B. P. Hasdeu: „argeaua fiind o gaură in pămant acoperită” cu sensul fundamental de „locuință” (EMR, I, 288, 289). Elementul constitutiv primordial al acesteia este gaura-groapă, asociată de omul străvechi cu cavitatea subterană (grota/ peștera) populată de strămoșii săi. Dată fiind unitatea comunității lingvistice balcanice din antichitate, cuvantul trebuie să fi existat și in tracă. In plus, săpăturile arheologice din zona balcanocarpato-pontică au scos la iveală un număr insemnat de asemenea „găuri in pămant” cu urme de viață. Faptele cercetate ne-au condus spre concluzia că rom. argea, prin prototipul său, provine, se pare, dintr-o bază comună *Har- din care se trag și termenii legați de noțiunea „a afana solul” → „a ara” (harag, harșău, harleț, ara), făcand parte dintr-un camp lexico-semantic primar/ rudimentar legat de pămant. Or, datele furnizate de arheologie cu referire la locuința primitivă (săpată de om in pămant) lărgesc aria de intrebuințare a radicalului dat. Astfel, de la *Har- *„a face gaură/ a găuri”, verb din limba comună, se ajunge la „a afana solul prin a face găuri/ găurire”, apoi la derivatul substantival *arg- (prototipul lui argea) „gaură in pămant”. Ultimul segment al modelului de evoluție lexico-semantică se regăsește in rom. bordei, cuvant cu etimologie necunoscută: a borti → bortă → bortei / bordei, care treptat l-a inlocuit pe autohtonul argea pe segmentul semantic dat.