Trecerea Carpaților de către „batalioanele” armatei române în august 1916 pentru eliberarea Transilvaniei a venit ca un gest normal, legitimat de evoluțiile istorice anterioare care au relevat, în deceniile premergătoare Marelui Război, unitatea de gândire și simțire de o parte și de alta a Carpaților. Eforturile generațiilor de cărturari și oameni politici din Vechiul Regat nu aveau cum să nu sensibilizeze opinia publică din România, nu puteau să nu influențeze opțiunile de solidaritate națională ale tuturor românilor și să nu conducă la presiuni asupra decidenților pentru alăturarea țării de partea firească a Antantei. România Mare a fost posibilă numai prin jertfa sutelor de mii de români, soldați și ofițeri anonimi sau știuți, preoți, dascăli, muncitori fie ei munteni, moldoveni sau ardeleni, cu toții martiri ai idealului unității naționale, ai modernizării și afirmării națiunii lor.

The crossing of the Carpathians by the ‘battalions’ of the Romanian army in August 1916 in order to set Transylvania free appeared as a normal step, legitimated by the previous historical evolutions; during the decades before the Great War, these evolutions revealed the unity of thinking and feeling on both sides of the Carpathians. The efforts of generations of scholars and politicians from the Old Kingdom could but raise the awareness of the public opinion in Romania, influence the options of national solidarity of all Romanians, and lead to pressure from the decision-making factors on Romanian’s joining the triple Entente. The Greater Romania was possible only by the sacrifice of hundreds of thousands of Romanians, anonymous or known soldiers, and officers, priests, teachers and workers from Walachia, Moldavia, or Transylvania; they were all martyrs with the ideal of national unity, modernization, and rise of their nation.