Legitimitatea politica constituie un principiu conform căruia un sistem de guvernare, o putere politica se exercită pe baza unui drept conferit de guvernați, de cetățeni, în temeiul unor înțelegeri legiferate. În timpul revoluției din 1917 din Rusia, se încheia procesul de delegitimare a regimului țarist. Nicio instituție a puterii, creată în Rusia în perioada februarie/martie – octombrie/noiembrie 1917 nu avea legitimitate deplină în semnificația actuală a acestei noțiuni. Sovietele au fost o manifestare a mișcării spontane de masă. Națiunile captive din partea europeană a Imperiului rus, în condițiile desfășurării revoluției, urmărind scopul autodeterminării naționale, și-au creat organe revoluționare care s-au proclamat instituții supreme legislative pe teritoriul național, asumându-și responsabilitatea guvernării popoarelor și teritoriilor respective până la întrunirea adunărilor constituante. Sfatul Țării era expresia situației revoluționare ce a cuprins Basarabia după răsturnarea țarului. Legitimitatea lui izvora din democrația instalată în Rusia și, respectiv, în Basarabia. El își obținea forța din mediul maselor largi, în special al celor soldățești, provenite în principal din mediul țărănesc. Credibilitatea și „nereprezentativitatea” lui erau, practic, aceleași cu ale altor organisme create în teritoriile în care popoarele alogene doreau să-și realizeze dreptul la autodeterminare: Finlanda, Ucraina. Bielorusia, Țările Baltice, iar legitimitatea revoluționară a sa – mult mai veritabilă în comparație cu cea a Sovietului din Petrograd sau a Consiliului Comisarilor Poporului, condus de Lenin

Political legitimacy is a principle according to which a system of government/political power is exercised on the basis of a right granted by those who are governed/citizens, derived from legalized agreements. During the Russian Revolution of 1917, the process of de-legitimizing the Czarist regime came to an end. None of the governmental institutions which were created in Russia during February / March – October / November 1917 had a full legitimacy, in accordance with the actual meaning of this notion. The Soviets (councils) represented a manifestation of the spontaneous mass movement. In the time of the Revolution, the captive nations that inhabited the European part of the Russian Empire, while pursuing the goal of self-determination, have created their own revolutionary organs as supreme legislative institutions on national territories, with the responsibility to govern the people and the territories in question, until the formation of constituent assemblies. The Country Council was the expression of the revolutionary situation which had spread throughout Bessarabia after the tsar’s overthrow. Its legitimacy was originating from the democracy installed in Russia and, consequently, in Bessarabia. Its powers were granted by the masses, especially the soldiers – most of them were descendants of the Bessarabian peasantry. Its credibility and “unrepresentativeness” were similar to those of other organs created on the territories where people fought for self-determination (Finland, Ukraine. Belarus, the Baltic States) and its revolutionary legitimacy was much more realistic than that of the Petrograd Soviet or Lenin’s Council of People’s Commissars.