În cei 25 de ani de la stabilirea lor, relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Moldova au cunoscut o evoluţie deosebit de sinuoasă. În această dinamică distingem şase perioade, fiecare dintre ele având caracteristici proprii, care au fost determinate fie de evoluţia vieţii politice interne din cele două state, fie de unii factori externi ce au exercitat şi încă exercită influenţe asupra acestor spaţii româneşti, în special din punct de vedere geopolitic şi geostrategic. După cum rezultă din această scurtă istorie politică recentă a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, ţara noastră a privit crearea celui de-al doilea stat românesc ca o soluţie pentru desprinderea Basarabiei de fostul imperiu sovietic, în contextul politic internaţional rezultat după căderea regimurilor totalitar-comuniste din Europa, precum şi în condiţiile în care nu se permitea modificarea graniţelor statelor naţionale. De aceea şi recunoaşterea independenţei acestuia de către România a fost atât de grăbită, aproape instantanee. Chiar de la începutul existenţei acestui stat, România nu a avut o atitudine paternalistă, de „frate mai mare”, faţă de Republica Moldova, care, totuşi, reprezintă o provincie istorică a sa, ci a tratat-o în mod egal, ca pe oricare alt stat, în conformitate cu normele dreptului internaţional. În acelaşi timp, România nu putea să ignore comunitatea de cultură şi civilizaţie românească care leagă cele două state şi care a fost afirmată cu vigoare de marile adunări naţionale de la Chişinău, din anii ’90. România şi-a fixat concepţia politică şi strategia faţă de Republica Moldova pornind tocmai de la aceste afinităţi. În prima etapă, Bucureştiul şi-a stabilit ca obiective majore integrarea economică şi cea cultural-spirituală între cele două state româneşti. În acest sens, au fost create mecanisme economice speciale şi elaborate proiecte concrete, cu finanţare românească, menite să ducă la realizarea celor două obiective strategice şi, implicit, la desprinderea de facto a Basarabiei de Rusia. În cea de-a doua etapă, care începe odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România şi-a adaptat strategia în relaţiile cu Basarabia, stabilind drept coordonate fundamentale recunoaşterea şi promovarea caracterului specific al acestor raporturi şi imprimarea unei dimensiuni europene colaborării bilaterale, rezultată din obiectivul strategic al Republicii Moldova privind integrarea în UE. Spre deosebire de România, care a avut întotdeauna o poziţie transparentă, clară şi bine intenţionată în relaţia cu Republica Moldova,fosta nomenclatură comunistă, instalată la putere la scurt timp după declararea Independenţei, a dus o politică duplicitară, nesinceră şi mimetistă în raporturile cu Bucureştiul. Fiind tributari îndoctrinării şi mentalităţilor din perioada sovietică, demnitarii care au guvernat Republica Moldova până în prezent, indiferent de culoarea lor politică, chiar şi aşa-zişii proeuropeni, nu avut niciodată voinţa necesară pentru a recunoaşte patrimoniul identitar comun şi a alege o direcţie de dezvoltare europeană alături de România. Mai mult chiar, unele dintre guvernări, cum au fost cele agro-socialistă şi comunist-restaurată, au instituţionalizat tezele moldovenismului primitiv şi le-au ridicat la rangul de ideologie de stat. Situaţia se menţine şi acum, când actuala majoritate parlamentară, aşa-numită proeuropeană, ignoră de trei ani aplicarea unei hotărâri definitive a Curţii Constituţionale,care prevede repunerea în drepturi a limbii române ca limbă oficială în Republica Moldova şi restabilirea adevărului ştiinţific şi istoric. Iată de ce, la aniversarea a 25 de ani de la declararea Independenţei şi stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Republica Moldova, nu se poate face un bilanţ pozitiv cu prilejul căruia să fie aduse în prim-plan realizări notabile obţinute în această perioadă. Acestea au fost şi considerentele pentru care MAE român s-a limitat să dea publicităţii un comunicat de presă sec, prin care a reafirmat „sprijinul său plenar pentru parcursul european al Republicii Moldova şi pentru procesul de reforme democratice şi de modernizare a statului, în consens cu aşteptările cetăţenilor Republicii Moldova”. În timp ce, MAE al Republicii Moldova a ignorat sau a uitat complet acest moment jubiliar – atitudine care este relevantă pentru adevărata poziţie a liderilor de la Chişinău în relaţia cu România.

In the 25 years since their establishment the bilateral relations between Romania and Moldova have developed very sinuous, sometimes with very steep ascents and descents. In this dynamic we can distinguish six periods, each with its own characteristics, which have been determined either by developments in the home political life of the two countries, or by some external factors which have exercised and still exercises influence over the two Romanian states. As is clear from this brief history of recent political relations between Romania and Moldova, Bucharest has seen the creation of the second Romanian state as a solution of its separation of the former Soviet empire. Romania has never had a paternalistic attitude of “big brother” to Moldova, which, however, is a historical province of his own, but treated it equally as any other state in accordance with international law. Romania could not also ignore the community of Romanian culture and civilization linking the two countries. Romania has set its political conception and strategy towards Moldova starting from just these affinities. In the first stage, Bucharest has set the major objectives of economic integration and the cultural and spiritual ties between the two Romanian states. In the second phase, which begins with the accession to the European Union, Romania has adapted its strategy in dealing with Bessarabia by setting fundamental coordinates recognizing and promoting the specific nature of these relationships and supporting the European dimension of bilateral cooperation resulting from Moldova’s strategic objective of EU integration. Unlike Romania, the former communist nomenclature, installed in power, shortly after Moldova’s independence, pursued a policy duplicitous, dishonest and herding in relations with Bucharest. After becoming separated de jure and not de facto of collapsed Soviet empire, it was interested only formal proximity to Romania and to the extent that could get some economic benefits. This saw the recognition of independence by Romania as an act of delimitation of the Romanian nation and the strategic objectives designed to Bucharest a threat to the existence of the new state.