Creaţia cinematografică a lui Emil Loteanu din anii ’70: de la mit la demitizare Apelând la virtualităţile generoase ale metodei psihobiografice, autorul demersului întreprinde o reexaminare şi o reconsiderare în autentice contexte socioculturale a primei etape a refugiului lui Emil Loteanu la Moscova. Scrutarea critică a acestei extrem de complexe şi controversate faze a creaţiei regizorului se soldează cu detronarea dogmelor şi stereotipurilor încetăţenite, impulsionând descoperirea unor profunzimi filosofice şi psihologice ale discursului nebănuite anterior. Situând studiul la interferenţa contextelor socioculturale din URSS şi RSSM, s-au relevat în toată amploarea dramaticele stări de spirit determinate de dublul exil al cineastului – din patria istorică (Basarabia) şi din patria artistică (neoromantismul). Pentru prima oară în studiul artelor, prin filmele confesionale ale cineastului O şatră urcă în cer şi Dulcea şi tandra mea fiară, a fost scoasă în evidenţă ponderea demersurilor spirituale ale artiştilor basarabeni în procesul opoziţional al „supravieţuirii prin cultură”. Un alt fenomen, surprins recent, se referă la convergenţa în această perioadă a două tendinţe artistice aparent antinomice – mitizarea şi demitizarea, rod al polemicii interioare a regizorului atât cu timpul, cât şi cu propria creaţie.

Emil Loteanu’s film creation in the 1970s: from myth to demythisation Appealing to the generous aesthetic and philosophical principles of psychobiography method, the author of this research has undertaken the reconsideration and reassessment of the first phase of Emil Loteanu’s refuge to Moscow in authentic socio-cultural contexts. The critical review of this highly complex and controversial creative phase of the film director leads to the dethroning of some entrenched stereotypes and dogmas, thus stimulating the discovery of some philosophical and psychological depths of the discourse, previously unsuspected. Being placed at the interference of the socio-cultural contexts in the USSR and the MSSR, the study reveals to full extent the filmmaker’s dramatic spiritual states, caused by his double exile – from the historical homeland (Bessarabia) and from the artistic homeland (neo-romanticism). By means of the confessional films of the filmmaker, A Gypsy Camp Rises to the Sky and My Sweet and Tender Beast, it is for the first time in the study of arts that the share of the spiritual approaches of the Bessarabian artists is highlighted in the oppositional process of „survival through culture”. Another previously unexplored phenomenon refers to the convergence in this period of the cinematographer’s creativity of two apparently contradictory artistic trends such as mythisation and demythisation, the result of the filmmaker’s internal debate directed both towards time and to his own creation.