În studiul cu acest titlu autoarea îşi propune să analizeze premizele românizării serviciului divin şi a muzicii integrate acestuia. După mai multe secole de dualism liturgic greco-slavon (în Ţara Românească şi Moldova) şi trilingvism liturgic latino-greco-slavon (în Transilvania) limba română intră în scenă ca limbă de cult, îşi întăreşte progresiv poziţia, se generalizează şi învinge, în cele din urmă, în competiţia pentru supremaţie. Printre catalizatorii procesului de naţionalizare a ritului bisericesc şi a cântării aferente se numără: curentul reformator venit din Apus prin Ardeal, apariţia tiparului în teritoriile locuite de români, cristalizarea limbii literare româneşti şi traducerea textelor sacre în această limbă. Autoarea insistă asupra incunabulelor româneşti legate de numele călugărului Macarie (Liturghierul, 1508, Octoihul, 1510, Evangheliarul, 1512), asupra prodigioasei activităţi de tipograf a diaconului Coresi şi a fiului său Şerban (în perioada 1557-1583), asupra cărţilor de slujbă ieşite din tiparniţele lui Matei Basarab şi Vasile Lupu (între 1635 şi 1654), asupra strădaniei cărturăreşti a mitropolitului Dosoftei (în răstimpul 1671-1686), încununată cu tălmăcirea, adaptarea şi multiplicarea celor mai importante cărţi de cult. Frământarea literară şi eforturile iluministe din secolele XVI-XVII s-au repercutat asupra muzicii religioase. Transpunerea cugetărilor şi imaginilor biblice a făcut posibilă geneza cântării de strană în limba română, care s-a angajat, la rându-i, pe un sinuos drum al evoluţiei şi perfecţionării.

In this work, the author tries to analyze the pre-requisites of the Romanization of the religious services and of the integrant music. After many centuries of Greco-Slavic liturgical dualism (in Wallachia and Moldova) and Latin- Greco-Slavic trilingualism (in Transylvania), the Romanian language comes into the arena as a language for worship, strengthens its position, generalizes and wins the competition for supremacy. Among the triggers of the nationalization of the religious services and of the additional singings was the reformation wave that came from the West via Ardeal region, the occurrence of typography in the territories inhabited by Romanians, the development of the literary Romanian language, as well as the translation of religious texts into this language. The author focuses on the Romanian incunabula of the monk Macarie (Liturgist, 1508, Octoych, 1510, Evangelyst, 1512), on the prodigious activity as printer carried out by deacon Coresi and his son Serban (in the period of 1557-1583), on the religious books printed in the typographies of Matei Basarab and Vasile Lupu (between 1635 and 1654), as well as on the efforts of Dosoftei Metropolitan (1671-1686) that resulted in the translation, adaptation and multiplication of the most important religious books. The literary movements, as well as the Illuminist efforts of the 16th-17th have reflected upon the religious music. The transposition of the religious cogitations and images contributed to the creation of the Romanian choir, which at its turn, embarked on a difficult path of evolution and enhancement.