Autorul acestui studiu susţine că şcolile teatrale apar mai ales în acele ţările în care regia s-a impus autoritar, adică în triunghiul fondator legat de începuturile acestei arte: Moscova-Berlin-Paris. Ingmar Bergman, care a luptat pentru salvgardarea şcolilor asociate teatrelor, scria în După repetiţie: „Amândouă reunite alcătuiesc un veritabil circuit sangvin!”. Pe de o parte, unii mari regizori au desfăşurat o activitate pedagogică internă cu dorinţa producerii unor actori proprii, nu a unor şcoli, cazul lui Grotowski, Barba, Living Theatre, Brook, Mnouchkine şi Stein. Pe de altă parte, alţi regizori îşi construiesc opera şi, separat, duc o activitate pedagogică pe care o resimt ca pe o necesitate de a crea şcoli proprii în însuşi nucleul instituţiei teatrale: de la Stanislavski şi Meyerhold, până la Barba şi Robert Wilson. A treia ipostază îi defineşte pe artiştii care elaborează un proiect pedagogic legat de teatrul pe care-l conduc, dar nu integral asimilat lui: şcoala lui Max Reinhardt, şcoala lui Tairov, şcoala de la Teatrul de Artă creată de Nemirovici- Dancenko, Şcoala de la Chaillot a lui Antoine Vitez, Şcolile lui Patrice Chéreau, Michel de Saint-Denis, Luca Ronconi, Lev Dodin ş.a. Fireşte, regia este primordială, dar pedagogia o urmează îndeaproape, ele alcătuind împreună figura unui cerc dilatat, o elipsă: elipsa înnoirii durabile a scenei moderne.

The author of this study affirm that theater schools arise especially in those countries in wich directing has imposed authoritarian, namely in the founder triangle linked to the beginnings of this art: Moscow-Berlin-Paris. Ingmar Bergman, who fought for the safeguard of schools associated to theaters, wrote in After rehearsal: „Both combined create a veritable blood circuit”. On one hand, some great directors had done an internal pedagogical activity wishing to produce their own actors, not from schools: this is the case of Grotowski, Barba, Living Theatre, Brook, Mnouchkine and Stein. On the other hand, other directors build their work and, separately, lead an educational activity experiencing it like a need in creating their own schools in the very heart of the theater institution: from Stanislavsky and Meyerhold, to Barba and Robert Wilson. The third aspect defines the artists who elaborates educational project related with the theater they lead, but not fully assimilated to them: Max Reinhardt’s school, Tairov’s school, the school from the Art Theatre created by Nemirovici-Dancenko, The Antoine Vitez school from Chaillot, the schools of Patrice Chéreau, Michel Saint- Denis, Luca Ronconi, Lev Dodin etc. Naturally, directing is primary, but pedagogy follows it closely, together creating the shape of a extended circle, an ellipse: the ellipse of a lasting renewal of the modern scene.