Autorii articolului abordează problema comunicării interumane, care constituie o temă predilectă de investigație pentru mai multe ramuri ale științei: lingvistică, sociologie, psihologie, semiotică, teoria informației. Aspectele supuse analizei duc spre ideea interpretării comunicării didactice ca fiind una din resursele majore ale procesului instructiv - educativ. Perceperea tot mai exactă a potenţialului şi a ponderii pe care actul comunicativ îl are în actul didactic este susţinută de ideea că astăzi proiectarea şi managementul comunicării apar ca principii de bază ale designului educaţional. Se accentuează că în literatura de ultimă oră despre comunicare, mulți cercetători pledează pentru înlocuirea viziunii deterministe asupra comunicării, privită ca transfer de informaţie, cu o viziune complexă, care, luând ca punct de plecare schimbul conversaţional, concepe actul de discurs ca act interlocuţionar, de construcţie în comun de către protagonişti a unui sens, a unei referinţe, de împărtăşire în comun a unor idei, reprezentări şi puncte de vedere sau de coproducere a sensului şi a semnificaţiilor

L'auteurs de l'article aborde la question de la communication interpersonnelle, qui est un sujet d'investigation de prédilection pour plusieurs branches de la science: linguistique, sociologie, psychologie, sémiotique, théorie de l'information. Les aspects proposés à l'analyse conduisent à l'idée d'interpréter la communication didactique comme l'une des ressources majeures du processus instructif-éducatif. La perception de plus en plus précise du potentiel et du poids que l'acte communicatif a dans l'acte didactique, est soutenue par l'idée qu'aujourd'hui la conception et la gestion de la communication apparaissent comme des principes de base de la conception pédagogique. On souligne que dans la dernière littérature sur la communication, de nombreux chercheurs préconisent le remplacement de la vision déterministe de la communication, vue comme transfert d'information, par une vision complexe, qui, s'inspirant de l'échange conversationnel, conçoit l'acte de parole comme un acte interlocutoire, de la construction conjointe par les protagonistes d'un sens, d'une référence, du partage commun de quelques idées, représentations et points de vue ou de la coproduction du sens et des significations.