Limba e semnul de identitate al unui popor. Noi, vorbitorii limbii, purtătorii expresiei gândului, îmbogăţim lexicul terminologic şi cel profesional cu sintagme terminologice, cu expresii frazeologice aşa încât limbajul să devină cât mai bogat. De altfel, fiecare om are o relaţie proprie, personalizată cu limba pe care o vorbeşte. În comunicare, vorbitorul apelează voluntar sau involuntar la expresiile idiomatice pentru a impresiona receptorul, centrându-se pe sporirea expresivităţii, astfel încât, prin propriul exemplu de efort susţinut, de tenacitate şi perseverenţă, să devină un punct de referinţă pentru auditoriu, prezentând lucrurile dintr-o perspectivă atractivă. Afirmaţia lui Mihai Zamfir confirmă un adevăr: modul bolovănos în care sună de multe ori limba vorbită, lipsa de dicţie, articularea defectuoasă a cuvintelor, sărăcia vocabularului; în consecinţă, cei mai mulţi vorbitori de mâine se vor exprima pe apucate, la limita de jos a comunicării [7, p. 279]. O lume în care nar exista expresiile idiomatice, indispensabile în formarea limbajului profesional, în care nu s-ar regăsi meditaţia didactică, asemenea lume e greu de imaginat: ea ar fi incompletă prin definiţie.

The language embodies any display of population identity. We are the language speakers, bearers within original thinking, enreaching the professional and terminological competences with idiomatic phrases so that the language aquires irresistible attraction. Furthermore, every human has a personalised relationship, peculiar to the language he/she speaks. Throughout communication, the speaker either voluntary or involuntary draws on idiomatic expressions in order to impress the listener, centered on expressivity enhancement, so that through personal sustained effort, tenacity and persistence to become a major challenge for the audience presenting issues by means of an attractive perspective. The statement of Mihai Zamfir confirms the following truth, the one in which the spoken language usually awkwardly sounds, poor pronunciation, vocabulary dryness, consequently, the majority of tomorrow speakers would express themselves randomly, at the lowest limit of communication. A world lacking idioms, indispensable in the formation of professional language, where the didactic meditation would hardly find itself, it would be hard to imagine such a world – incomplete by definition.