„Eu”-l feminin irumpe din toate direcțiile și în toate sensurile, decodând semnificații și generând noi forme de celebrare a lumii într-o manieră inconfundabilă, căci folosind o limbă echilibrată, binevoitoare, firească. Deconstruirea și reconstruirea limbajului se transformă, în cursul funcționării „limbii Europei”, care, după Umberto Eco este traducerea, într-un act de creație și recreație care, cu siguranță, necesită teoretizări profunde. Să „dezosifici” limba pentru a inventa, mai apoi, un joc al renașterii, cu distanțare asumată, dar și cu revendicarea unei atitudini lingvistice, asemenea unui angajament ideologic, presupun o perspectivă singulară și plurală în același timp, de reinventare a spațiului intim, de captare a fragmentării teoretice și reabilitare a registrului semantic. Se creeză, oare, în acest fel, o neo-postmodernitate a „limbii Europei”, în beneficiul sonorităților și al imaginilor tradiționale? „Singularitatea feminină”, pe care ne propunem să o invocăm aici, a căpătat vizibilitate în spectrul larg al „limbii Europei” ca un teren al dialogului natural, în care nu mai apare problema fidelității la nivel de enunțare și receptare-interpretare atâta timp cât un enunț produce un alt enunț, un text, un alt text, într-„un joc secund” în care trecerea de la o limbă la alta „strică” pentru a recreea echilibrele limbajului. O voce originală în Republica Moldova este Ludmila Zbanț (născută în 1957) care, dincolo de formarea conștiințelor lingvistice în rândul studenților și tinerilor cercetători, pune în scenă dilemele teoriilor și instabilitatea funcțională a limbii care se (re)înnoiește, „neologizându-se” în dialogul dintre limbi, într-o dinamică tot mai accelerată, provocată de contextele discursive din ce în ce mai variate și atât de surprinzătoare în raport cu tradiția gândirii lingvistice. „Telescoparea” limbilor prin traducere creează acea limbă „transfrontalieră” care, prin franceză și română, fluidizează granițele modelelor teoretice, tranformându-le în instrumente ale creativității lingvistice.

The feminine "I" bursts in from all directions and in all senses, decoding meanings and generating new forms of celebration of the world in an unmistakable way, for using a balanced, benevolent, natural language. The deconstruction and reconstruction of language is transformed, during the functioning of the "language of Europe" which, according to Umberto Eco is the translation, into an act of creation and (re)creation which certainly requires deep theorizing. To "detoxify" the language in order to invent, later, a game of rebirth with assumed distance, but also with the claim of a linguistic attitude, like an ideological commitment presuppose a singular and plural perspective at the same time, of reinventing the intimate space, of capturing of theoretical fragmentation and rehabilitation of the semantic register. Is this creating a neopostmodernity of the "language of Europe" for the benefit of traditional sounds and images? The feminine singularity, which we intend to invoke here, has gained visibility in the broad spectrum of the "language of Europe" as a field of natural dialogue, in which the problem of fidelity at the level of utterance and reception no longer appears - interpretation as long as an utterance it produces another utterance, a text, another text, in a "second game" in which the transition from one language to another "spoils" to recreate the balances of language. An original voice in the Republic of Moldova is Ludmila Zbanţ (born in 1957) who, beyond the formation of linguistic awareness among students and young researchers, stages the dilemmas of theories and the functional instability of the language that is (re)newed, "neologizing" in the dialogue between languages, in an increasingly accelerated dynamic, provoked by the increasingly varied discursive contexts and so surprising in relation to the tradition of linguistic thinking. The "telescoping" of languages through translation creates that "cross-border" language which, through French and Romanian, fluidizes the boundaries of theoretical models, transforming them into tools of linguistic creativity.