În demersul actual se întreprinde o revenire la structura și mesajul filmului arhetipal prin îmbogățirea exegezei anterioare. Deși, atât opera lui Ion Creangă, cât și inspirata peliculă au fost trecute printr-o serie de metodologii moderne: critica genetică, valențele inițion story, „the Quaster”, dialectica „sus”–„jos”, concepția isperesciană despre timp, completată recent cu sintagmele desfătarea ludică și emanciparea prin râs, autorul era conștient că nu-i ajunge o privire originară la acest subiect. A fost o adevărată relevație să-și completeze evantaiul de concepții adiacente prin revenirea la monografia clasică a lui Mihail Bahtin „Francois Rabelais și cultura populară în Evul Mediu și în Renaștere”, urmărind cu încântare pasionala perseverență a instinctului popular venit din Evul Mediu, perfecționându-se în Renaștere și obținând o pondere aparte la sfârșitul mileniului. Din start s-a conturat o tulburătoare consonanța cu creația lui Ion Creangă și în special, cu povestea „Ivan Turbinca”. Ideile revoluționare ale lui M. Bahtin, conform cărora poporul („Nopțile nebunilor”), dar și bufonadei, degradării grotescului etc., se elibera de dogmele de clasă, devenind un tot întreg, se extrapolează perfect bravului Ivan Turbincă, care cu multă iscusință și răbdare distruge ierarhiile neprielnice ale vieții, printre care și cele ale raiului și ale iadului. A doua idee crucială a lui M. Bahtin ține de caracterul mântuitor și eliberator al râsului, care relevă la fel ca seriozitatea dragostea și prețuirea vieții. Ca și poporul sărac și obedient, Ivan Turbincă se revanșează în acele clipe, când, prin dezinvoltura ilarului, cucerește viața și oamenii. În concluzie, autorul consideră că această uimitoare consonanță a mesajelor lui M. Bahtin cu cele ale lui I. Creangă demonstrează o dată în plus caracterul filozofic și universal al operei lui Ion Creangă, dar și al filmului lui Vlad Ioviţă și Gheorghe Vodă.