În acest articol, vom examina modalitatea în care I. L. Caragiale dă nume unei specii de „narațiuni minimale” din categoria bancurilor, poantelor, anecdotelor, publicate în revista Claponul. Vom încerca să facem transparentă motivația alegerii, pentru aceste texte, a unor nume cu rezonanțe culinare: „gogoși”, „prospături”, „ultimele gogoși calde”. Lectura acestor bucăți, ca exerciții de stil, poate releva tehnica scriitorului, dovedind importanța pe care a avut-o presa umoristică în creația caragialiană.

In this article, we will examine the way I. L. Caragiale names a type of “minimal narratives” related to jokes, anecdotes, published in Claponul magazine. We will try to make transparent the process of choosing, for these texts, a name with culinary resonances: “donuts”, “fresh donuts, “the last hot donuts”. Reading these texts, as style exercises, can reveal the writer's technique and prove the importance of humorous press in Caragiale's creation.