Vara anului 2021 a reprezentat o perioadă diferită în contextul pandemiei, prin relaxarea măsurilor de distanțare fizică și socială. După un an și jumătate de restricții, comunitățile locale rurale încercau să revină la un ritm oarecum apropiat de cel obișnuit, de dinainte de pandemie. Această perioadă despre care facem vorbire, iunie – octombrie 2021, vine așadar, și în satele din județul Maramureș, România, ca un prilej de manifestare a unor energii acumulate ale comunităților, pe tot acest fond al resimțirii acute a unor astfel de locuri goale din viața socială, culturală și religioasă. Cu toate că, încă se simt câteodată tensiunile, fricile și spaimele decupate din știrile televiziunilor, dar și din zvonurile și interpretările de pe rețelele sociale, oamenii încep să se reîntâlnească și vor să dea o valoare mult mai mare acestor întâlniri și trăiri în comun. În satele din zonele etnografice ale Chioarului și Lăpușului, sunt reluate clăcile de coasă și de secerat. Trebuie să spunem că accentul clăcilor de la secerat făcute în această perioadă s-a mutat, mai mult decât oricând dinspre funcția de întrajutorare în munca fizică - spre acela de a prilej de reîntâlnire a comunității, de refacere a coeziunii, solidarității și dialogului între generații. Inițiativa de a reface aceste clăci a pornit din interiorul comunității locale, spre deosebire de festivalurile și activitățile culturale organizate înainte de începerea pandemiei. În acest context, lipsa intervențiilor financiare sau organizatorice din partea autorităților publice administrative județene sau naționale, permite surprinderea unor momente importante din evoluția acestor obiceiuri și tradiții în cadrul comunităților locale, departe de spațiul scenic. Comunicarea noastră dorește să sublinieze importanța unor astfel de inițiative locale, sub aspectul coeziunii sociale și a transmiterii elementelor de patrimoniu cultural.