După 1991, în Republica Moldova se stabileşte o nouă ordine politică şi apar noi oportunităţi de dezvoltare a sectorului patrimonial. În această perioadă, remarcăm o intensificare a procesului de reabilitare a personalităţilor care au contribuit la dezvoltarea muzeografiei basarabene. Mai puţin cunoscută, astăzi personalitatea celui care a fost T. Porucic începe să stăruie în a-şi căuta un loc în rândul oamenilor de seamă ai Basarabiei. Calităţile şi realizările sale îi dau acest drept. S-a distins prin vastitatea preocupărilor sale, printr-o viaţă plină de muncă şi perseverenţă, precum şi prin fermitatea convingerilor sale. De-a lungul anilor, T. Porucic s-a dovedit a fi un colecţionar pasionat al antichităţilor şi mineralelor, un incontestabil muzeograf. În centrul investigaţiei noastre s-a situat subiectul contribuţiei savantului la dezvoltarea patrimoniului muzeal, a muzeografiei basarabene. Am considerat necesar să aducem la cunoştinţă celor interesaţi unele repere din activitatea savantului cu privire la preocupările lui de muzeografie, de dezvoltarea patrimoniului muzeal, de protejarea şi promovarea bunurilor culturale. Baza documentară a articolului o formează materialele şi informaţiile inedite, culese din dosarele Arhivei Naţionale a Republicii Moldova şi Arhivele Naţionale ale României. Savantul a început să colecţioneze antichităţi din tinereţe, din anii de studii la Chişinău, la Seminarul Teologic. Mai târziu, va continua în România, unde a făcut studii, în perioada ţarismului rus, la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Bucureşti. A adunat antichităţi şi minerale, închegând colecţii mari. Având colecţii colosale, începând cu anul 1911, face donaţii Muzeului Zemstvei din Chişinău. În acest an donează muzeului o colecţie de minerale, în total 67 de unităţi. Despre donaţiile sale făcute muzeului el comunică permanent Zemstvei guberniale. Începând cu anul 1915, va dona instituţiei muzeale şi colecţii arheologice, bunuri culturale din perioada paleoliticului, descoperite pe teritoriul Basarabiei. În perioada interbelică, a lansat ideea creării unui muzeu al ştiinţei şi tehnicii la Chişinău. Pentru viitorul muzeu va solicita să-i fie restituite o parte din colecţiile donate Muzeului Zemstvei. În legătură cu aceasta, au fost intentate mai multe procese judiciare, fiind implicat şi P. Gore ca director al instituţiei. În anii 1925-1931, a fost profesor la Academia Agricolă din Cluj-Napoca, adunând bunuri culturale legate de viaţa rurală, care mai târziu vor fi donate Muzeului de Istorie Naturală din Chişinău (fostul Muzeu al Zemstvei). În perioada 10 iulie 1931 - 1 februarie 1932, va ocupa postul de director al Muzeului Naţional de Istorie Naturală. Fiind în fruntea instituţiei, a înaintat mai multe idei privind evidenţa şi prezentarea patrimoniului muzeal. După 1944, a fost lector la Institutul Pedagogic din Chişinău, cercetător ştiinţific la Filiala Moldovenească a Academiei de Ştiinţe a URSS. Până la sfârşitul vieţii a fost preocupat de muzee şi muzeografie. În anul 1950, fiind membru al Consiliului ştiinţific al Muzeului ţinutului natal, participă activ la viaţa muzeală. Către 1 mai 1950, a fost realizată expoziţia de Istorie a perioadei sovietice şi a secţiei Natura. În timpul discuţiilor privind noua expoziţie, T. Porucic a criticat dur noua amenajare expoziţională, menţionând că principala lacună a demersului expoziţional este „reflectarea mediocră a istoriei şi a vieţii poporului moldovenesc” . A decedat în 1954. La Chişinău, pe strada Sciusev, s-a păstrat casa familiei Porucic, care merită a fi muzeificată, aducândui-se, astfel, un omagiu savantului care a avut contribuţii deosebite în dezvoltarea patrimoniului muzeal, a muzeografiei basarabene.