Pictura națională a fost supusă cercetării și analizei sub diferite aspecte, dar mai puțin s-a abordat problema culorii, a specificului ei din diferite segmente cronologice. În demersul propus sunt relevate unele aspecte ale culorii în pictura națională din perioada interbelică (1918-1940). În funcție de viziunile estetice ale artiștilor, sunt identificate direcțiile de influență artistică ale plasticienilor basarabeni, sunt depistate dominantele cromatice ș.a., deoarece culoarea constituie veriga centrală în perceperea vizuală a obiectelor și totodată, în formarea atmosferei emotive a imaginii. Activitatea artiștilor care au activat în acest segment cronologic este influențată de diverse direcții artistice – arta realistă rusă și arta modernistă europeană cu care ei s-au familiarizat în timpul studiilor și a călătoriilor. Pictorii de formație „realistă” influențați de pictura „peredvijnicilor”, înclină spre o pictură tonală cu un spectru cromatic redus de nuanțe calde. Pictorii celei de a doua direcții sunt influențați în egală măsură și de stilurile artistice occidentale, și de diverse „asociații” specifice artei ruse. Devenind foarte receptivi la sugestiile venite din Occident, ei utilizează procedee caracteristice orientărilor europene ce se referă atât la tematica abordată, cât și la mijloacele plastice folosite (nuanțe coloristice fine, palide și mate, forme difuze etc.). Cromatica „devitalizată” sau decorativă întâlnită în lucrările acestei perioade relevă afinități și cu diverse grupări din arta rusă de la sf. sec. XIX-încep. sec. XX – „Мир искусства”, „Бубновый валет”, „ Голубая роза”, „Треугольник” ș.a. Începând cu a doua jumătate a deceniului doi al sec. XX, culoarea din pictura basarabeană cunoaște un nou salt calitativ, ce se datorează, în parte, contactului artei basarabene cu cearomânească. În această perioadă, culoarea se racordează în mod special la reprezentarea mimetică a lumii reale. Atmosfera cromatică este subordonată, de cele mai multe ori, structurii desenului, culorile locale fiind distribuite rațional în zone compacte de umbră și lumină. În baza unor cromograme a fost determinat raportul culorilor în pictura din perioada cercetată în funcție de orientarea artistică, care se bazează pe tonalități calde de cafeniu, brun (cca 52%), în cazul influenței artei ruse de factură „realistă”, și pe tente de verde-albastru, gri verzui (cca 48%), în cazul influenței artei moderne europene. Din studiul comparativ se observă o trecere de la tipul de contrast tonal/valoric și caloric/ termic din perioada influenței „peredvijniciste”, la cel de culoare – simultan, complementar, calitativ/de saturație ș. a., în picturile „moderniste”, fapt ce denotă un salt calitativ în materie de culoare. Această antinomie cromatică din pictura națională din 1918-1940 este vădită prin raportul corelativ al valorațiilor cromatice bazate pe anumite contraste fundamentale: 1) de clarobscur-caloric și 2) tonal-cromatic. Totodată, această divergență „cromatică”, face deosebirea dintre două sisteme conceptual opuse în viziune artistică și modalitate de tratare plastică.