În acest articol sunt expuse rezultatele investigației evoluției sistemului de instruire și educație, a obiectivelor acestuia în societatea democratică contemporană. Sunt apreciate forțele implicate în procesul educațional, misiunea lor majoră. Constatăm că rolul intelectualului în societatea contemporană este major și constă nu în discursul prezentat comunității, dar în capacitatea lui de a schimba și orienta modul de gândire al persoanei, grupului social, comunității. Analiza obiectivelor și capacităților diferitor modele educaționale ne permite să constatăm că modelul tradițional al instruirii și educației trebuie înlocuit din necesitatea dezvoltării actorului relațiilor socioculturale, care în condițiile democrației participative trebuie să se implice în procesele sociale, politice, inclusiv în cel decizional, cu responsabilitate și demnitate. A fost valorificată ideea unității dialectice dintre învățământ și cultură. Am formulat doar problema existenței diferitor modele de organizare instituțională a învățământului: de elită, de masă, a „scolii pentru toți”. Considerăm că aceste aspecte trebuie abordate sistemic, deoarece existența lor vine în contradicție cu principiile statului democratic, în care cetățenii au aceleași drepturi la instruire și educație. Considerăm de o actualitate sporită și analiza criteriilor educației calitative.

This article presents the results of the investigation of the evolution of the training and education system, of its objectives in the contemporary democratic society. The forces involved in the educational process, their major mission, are appreciated. We find that the role of the intellectual in contemporary society is major and consists not in the discourse presented to the community, but in his ability to change and guide the way of thinking of the person, social group, community. The analysis of the objectives and capacities of different educational models allows us to find that the traditional model of training and education must be replaced by the need to develop the actor of sociocultural relations, which in participatory democracy must be involved socially, politically, including decisionmaking, responsible and dignified. The idea of the dialectical unity between education and culture was capitalized. We only formulated the problem of the existence of different models of institutional organization of education: elite, mass, „school for all”.We believe that these issues need to be addressed systemically, because their existence contradicts the principles of the democratic state, in which citizens have the same rights to training and education. We consider the analysis of the criteria of qualitative education to be of increased topicality.