Filotei Cozianul, fost mare logofăt la curtea lui Mircea cel Bătrân, retras către asfințitul vieții (prin 1392) la Mănăstirea Cozia, a intrat în vizorul istoriografilor-bizantiniști în calitate de autor al Pripelelor, categorisite drept cele mai vechi creații poetico-muzicale românești (în veșmântul limbii slavone). Pripelele au fost scrise în jurul anului 1400 și reprezintă mici tropare (în număr de 20), ce se cântă la utrenie după polieleul sărbătorilor domnești, ale Maicii Domnului și ale sfinților mai însemnați. Troparele sunt precedate de stihuri din așa-numiții „psalmi aleși”. Aceștia din urmă sunt opera bizantinului Nichifor Vlemides, reprezentant al societății grecești de la Nikeia (secolul al XIII-lea). Vlemides a extras versete din psalmii biblici, grupându-le astfel, încât să corespundă unei anumite sărbători. Textul Pripelelor, scris în mediobulgară (sau, poate, în greacă și tradus mai apoi în mediobulgară), a circulat în manuscrise medievale la români, dar și la toate popoarele vecine ortodoxe de limbă slavonă. Cel mai vechi dintre astfel de manuscrise datează din 1437. Melodia însă s-a transmis pe cale orală, fiind notată abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea de Nectarie Frimu (1840), Anton Pann (1848), Dimitrie Suceveanu (1856) ș.a. până la Ion Popescu-Pasărea. Chiar dacă a suferit unele modificări stilistice până la momentul fixării, melodia a păstrat structura și pilonii modali ai ehului I medieval – dovadă a vechimii ei. Denumirea creațiilor lui Filotei Monahul s-a diversificat cu trecerea timpului (figurează, în anumite contexte, ca Veliceanii, Veniceanii, Venicearii, Mărimuri). Astfel, unele confuzii privind datarea și paternitatea, delimitarea de alte genuri a Pripelelor, confuzii întâlnite în scrierile medieviștilor români și străini, se datorează, inclusiv, varietății terminologice în raza temporală și geografică a vehiculării lor.